Întotdeauna am considerat ca primarul unui oraș este un fel de “șef de stat” al orașului respectiv. El este, așadar, președintele, iar orașul este “țara”. Totul, deci, la scară redusă. Mergand pe această logică, poate ușor infantilă, vă voi spune că “Țara” Oslo , denumită cândva “Christiania”, este cea mai populată comună a Norvegiei. Are o populatie de 590.041 de locuitori, care se lăfăie pe o suprafață de 426,9 km pătrați. Dar lucrurile nu se termină aici, pentru că, împreună cu comunele provinciei Akershus, Oslo formează o zonă metropolitană, locuită de aproximativ 1,4 milioane de suflete. În fruntea orașului Oslo se află Raymond Johansen, primarul orașului, el însuși un om plin de suflet. Membru al Partidului Laburist, Johansen fost ales in anul 2015, în urma votului populației. Dar nu despre Primar este vorba acum, ci despre locul său de muncă, Primăria din Oslo fiind una dintre cele mai renumite clădiri ale capitalei și asta atât datorită arhitecturii sale, cat mai ales a evenimentelor grandioase pe care le găzduiește.
Mă aflu în fata clădirii roșiatice a “Radhaus” , alias Primăria din Oslo, aflată pe strada Pipervika din plin centru al Orașului. Aparent, clădirea nu ar trebui să ne dea pe spate : are un aer bătrânicios, unii ar spune auster. Dar asta doar la prima vedere, pt ca, dacă îi aloci o felie din excursia ta, Primăria are cu ce să te impresioneze.
Noi, personal, am tot trecut pe lângă ea, în toate drumurile noastre, câmd prin față, când prin spate, am fotografiat-o în fundalul atator altor obiective din preajmă si iată-ne în fine în fața impunătorului edificiu. Clădirea este construită din cărămidă roșie și se fălește cu cele două turnuri ale sale, care se înalță țanțoș spre văzduh, numărând – unul – 63 de metri înălțime, celălalt – 66. Cărămizile folosite de constructori sunt mult mai mari decât cele proprii perioadei în care a fost înălțată, avand însă dimensiunile celor utilizate, în construcții, în Evul Mediu. Turnul dinspre Răsărit are un set de 49 de clopote, sunetul lor acoperind o suprafață intinsă din oraș. Din oră-n oră acestea prind glas și te avertizează că vremea trece și nu trebuie s-o pierzi! Multă vreme, ceasul Primăriei din Olso a facut parte din viața de zi cu zi a Capitalei Norvegiei. Atunci sunetul său se auzea din sfert in sfert de oră, ba cele 49 de clopote chiar ofereau concerte ocazionale. Am aflat și un detaliu inedit, de la portarul mustacios al Primăriei : cel mai mare dintre cele 49 de clopote cântărește nici mai mult nici mai puțin decat… 4000 de kg! El poartă inscripționat pe sine logo-ul,orașului, înfățișându-l pe Sf.Hallvard, precum și motto-ul orașului Oslo : “Unanimiter et constanter’. Tradus din latină, înseamnă “Uniți și constanți”.
…Stau așezată pe o margine de fântână din piatră, lângă mine se tot opresc pescăruși, pe care încerc, în disperare, să-i fotografiez cât mai de aproape. Constat că mai e o chinezoaică în competiție. Avem telefoane similare și aceeași râvnă în a ne atinge obiectivul. Cu coada ochiului trag la cele două lebede împietrite, care au aterizat în vârful fântânii pe marginea căreia stau – o reușită statuie, care urma să devină ulterior punctul de reper pentru diferite întâlniri pe care le-am avut cu români-norvegieni. Rasfoiesc o broșură turistică din care mai aflu cate ceva despre clădirea Primariei. Certificatul său de naștere indică anul 1931, iar autorii săi sunt arhitectii Arnstein Arneberg și Magnus Poulsson. De fapt, în 1931 a început doar construcția, dar cel de-al doilea război mondial a încurcat serios planurile edililor, astfel că Primaria Oslo a fost inaugurată abia în anul 1950. Mai precis la 15 mai 1950, fix cand orașul își serba cea de-a 900-a aniversare. Ceea ce este amuzant este că, la data inaugurării, arhitectura Primăriei era deja considerată perimată. Incepeuse atunci moda clădirilor din oțel și sticlă, iar cărămida roșie devenea încet-încet istorie, nemaifiind folosită în construcțiile vremii. Anul 2005 i-a adus însă Primăriei din Oslo un titlu cât se poate de pompos : “Structura Secolului” din Oslo.
…În timp ce Geta a intrat în incinta Primăriei pentru a face fotografii, îmi continui documentarea, ținând strâns în mână broșurile turistice, pentru a nu mi le smulge vântul nesuferit, care se combină însă astăzi cu un soare mult mai prietenos decât ieri. Aflu că edificiul maiestuos găzduiește consiliul orașului, partea administrativă a acestuia, studiouri de artă și galerii. Tot aici vin și cuplurile îndrăgostite de de norvegieni pentru a spune DA, astfel încat foarte des trecătorii din piațeta din fața primăriei și cei foarte mulți care populează terasele din zonă, pot admira perechile fericite, ieșind cu brațele pline de flori, pe poarta Primariei.
Dar haideți să intrăm puțin și în interior! Principala sală a clădirii este îmbrăcată în picturi murale spectaculoase. Toate sau o tematică specific nordică . La vremea respectivă – în anul 1937 – au avut loc numeroase concursuri pentru a desemna artiștii care să decoreze noua clădire. În total, 8 pictori și 17 sculptori au fost angajați în acest scop. Până spre anul 1960 picturile au tot fost completate.
Sala principală a Primăriei a fost decorată de Henrik Sorensen și Alf Rolfsen. Este lată de 31 metri, lungă de 39 metri, înlătimea fiind de 21 de metri. Planșeul si o parte din ziduri sunt din marmură, iar picturile murale reprezintă Norvegia și Oslo în perioada dintre cele două războaie mondiale, precum și în timpul Ocupației. Picturile infățișeaza, de asemenea, dezvoltarea comerțului din Oslo și evoluția mișcării muncitorești din această parte a Europei. Chipurile diferiților monarhi și al Sf. Hallvard completează peisajul.
Sala în care se întrunește Consiliul Primăriei este semicirculară și este îmbrăcată în lemn de stejar și superbe tapiserii, multe dintre ele realizate de nepoata arhitectului. Este prezent și aici Sfântul Hallvard , însoțit de “cele 7 virtuți”. Artista a sperat ca opera sa să le reamintească politicienilor de valorice eticii și de obligația de a lua decizii înțelepte.
Că veni vorba din nou de Sf.Hallvard, îmi dau seama că am uitat să va spun că Hallvard este patronul orașului Oslo. Sfântul are si o legenda a sa . Potrivit ei, Hallvard a fost fiul unui nobil bogat. Într-o bună zi, o femeie însarcinată și extrem de săracă a furat niște mâncare dintr-o piață , iar atunci cand targoveții au hotarât s-o execute, ea i s-a adresat lui Hallvard, implorându-l să o ajute. Acesta a adăpostit-o în barca sa, însă urmăritorii femeii , neștiind cu cine au de a face, au tras asupra lui, omorându-l cu ajutorul a trei săgeți. Constatând cine este cel pe care-l omorâseră, oamenii au intrat în panică, i-au legat o greutate de gât si l-au aruncat în ocean. Insă a doua zi, trupul său s-a ridicat la suprafață, în pofida greutății care-l trăgea la fund. Multe alte minuni i-au urmat acesteia și foarte curând Hallvard a fost canonizat, declarat fiind ca sfânt al orașului Oslo. Toate aceste se petreceau în anul de grație 1073…
În interioarele solemne și spectaculoase ale Primăriei din Oslo au loc unele dintre cele mai importante evenimente nationale și chiar internationale. Bunăoară, anual, pe data de 10 decembrie ( aniversarea trecerii în neființă a marelui Alfred Nobel) , Primăria orașului Oslo găzduiește ceremonia decernării premiului Nobel, eveniment pe care nu-l ratează niciodată nici Familia Regală Norvegiană, nici Primul Ministru al Norvegiei.
….Ieșim din nou afară, unde soarele reflectat în apele fiordului, trudește de zor la ridicarea gradelor din termometre. Dăm o raită în jurul primariei. Practic, aproape toate laturile sale sunt dominate de sculpturi apartinand unor faimoși artiști norvegieni. Am parcurs cu plăcere frizele conținând basoreliefuri din lemn, care îmbracă pereții în “U” ai clădirii, privită din față. Sunt 16 astfel de frize, autorul,lor fiind Dagfin Werenakiold, sculptor și pictor din secolul trecut. Mitologia nordica reprezintă tema de inspirație a frumoaselor basoreliefuri, sculptate îm lemn : viața zeilor, povești de iubire, razboi, ură și înțelepciune, precum si viziuni fantastice privind viitorul omenirii.
Deodată un sunet puternic de clopote sparge liniștea miezului de zi : este ora exactă. Îmi amintesc de cele 49 de clopote ale Primăriei, despre care v-am povestit deja, și-mi privesc instinctiv ceasul : s-a făcut ora prânzului! “Haide, Geta, e ora mesei!” – o întrerup pe colega mea care, arhitect fiind, găsește mereu, în fiecare clădire mai specială, câte ceva de studiat. Începem așadar o căutare îndârjită a unui loc care să ne astâmpere foamea, fără să ne destabilizeze financiar!
Fotografii realizate de Georgeta Nistor
Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia
Comentează