banner marshal garden
Călătorii Timp liber

Jurnal de călătorie în Oslo. Episodul 26. Despre război, în timp de pace

Orice poveste despre război mă fascinează. În special, cele despre cel de-al doilea război mondial. Nu știu de unde mi se trage. Poate că de la bunicul meu, care a luptat pe front și, în copilărie, în timp ce bunica îi ungea cu alifie anti-durere cicatricea rănii căpătate de la naziști, el îmi povestea, iar și iar, cedând rugăminților mele nesfărșite , despre cum anume o dobândise. Îmi plăceau și filmele de război, iar copilăria mi-a fost marcată de “17 clipe ale unei primăveri”. Eram chiar oleacă îndrăgostită de personajul principal din serialul difuzat de TVR, în după-amiezele de duminică…

Fascinația pentru filmele si literatura despre război mi s-a păstrat în timp nealterată, capătând însă nuanțe noi. Am avut ocazia, în decursul anilor,  să intervievez veterani și văduve de război, am colindat câmpuri de bătaie, am filmat documentare în buncăre, ba chiar emisiuni întregi în muzee militare. La un moment dat am fost chiar curtată de un frumos colonel din armata altei țări…

Am facut toată această introducere pentru ca voi, dragii mei, să înțelegeți ca vizita mea la Muzeul Rezistenței din Oslo nu a reprezentat nicidecum , pentru mine, un supliciu, ci dimpotrivă : mi-a oferit bucuria unei călătorii în trecut, într-o perioadă extrem de dificilă pentru Norvegia si anume în anii celui de-al doilea război mondial, fix atunci când țara a suferit cumplit de pe urma ocupației Germaniei naziste, dar și a guvernului său colaborationist de extremă dreaptă. Vă voi spune doar că numărul norvegienilor care au luat calea exilului ( preponderent în Suedia), care au fost arestați, deportați  sau trimisi pe front, a fost de 50.000. Nu pare mult, știu, dar va rog să raportați la cele  numai 3 milioane de locuitori, cât însuma pe atunci populația micuței Norvegia. Nici numarul cetățenilor țării implicați în mișcarea de rezistența contra Germaniei naziste nu a fost deloc nesemnificativ, el demonstrând că patriotismul a fost dintotdeauna , pentru norvegieni, un sentiment real, intens, profund, probat de-a lungul întregii lor istorii.  

   Muzeul Rezistenței norvegiene – denumirea sa oficială este Norges Hjemmefrontmuseum – nu face decât să omagieze aceste fapte extraordinare ale poporului norvegian, reușind  totodată o analiză bine documentată a fațetelor tragice ale perioadei istorice respective, dominată de teroarea SS și Gestapo. Muzeul vorbește șoptit despre închisori și lagăre de concentrare, despre munca silnică  și despre Holocaust. 

Muzeul Rezistenței din Oslo este cel mai important muzeu de acest tip din întreaga Norvegie, întrecându-le, prin amploare, pe celelalte câteva, din alte orase norvegiene, focusate doar pe evenimentele petrecute în zonele respective. 

Obiectivul pe care astăzi îl vizităm  se află pitit între zidurile  istoricei fortărețe Akershus, despre care deja v-am vorbit, într-un episod anterior. Un indicator plantat pe o potecă de pădure ne anunță că mai avem 100 de metri pâna la destinație. Si tot el descrie, în câteva cuvinte, muzeul, pentru ca vizitatorii să știe de la început la ce să se aștepte. Nu este trecut și prețul biletului, dar noi stăm liniștite:  avem Oslo Pass, iar muzeul este inclus pe lista obiectivelor înscrise în lista sa de gratuități.  Clădirea care îl adăpostește – o construcție austeră din secolul al 17-lea, alcătuită din carămidă roșie si care…. nu scapă fără o fotografie, în tovărășia mea !  – are ea însăsi o semnificatie tragică : pe timpul celui de-al doilea război mondial, era folosită de naziști  atât ca  închisoare, cât  și ca centru de tortură.

În curtea ei, atât de pașnică acum și în care odihnesc astăzi monumente dedicate eroilor martiri – aveau loc, pe atunci, sângeroase execuții. De fapt, tot aici, în Fortăreața Akershus, în octombrie 1945, dupa terminarea războiului, a fost executat, de către un pluton de execuție și criminalul de război, Vidkun Quisling, cel care, la 9 aprilie 1940, în contextul invaziei germane a Norvegiei, a preluat cu forța puterea,  printr-o lovitură de stat, sprijinită de Germania Nazistă. La încheierea războiului, el a fost găsit vinovat și condamnat la moarte de catre un tribunal militar. Prăbușirea sa la pămănt, secerat de gloanțe,  a reprezentat, de fapt,  semnalul încheierii unuia dintre cele mai sumbre capitole din istoria Norvegiei.

   Construcția Muzeului a început în anul 1966, el fiind deschis publicului după 4 ani. La inaugurarea din luna mai 1970 a participat însuși Prințul Harald al Norvegiei, dedicând evenimentul celei de-a 25-a aniversări a eliberării Norvegiei. Proiectul poartă semnătura arhitectului Otto Torgersen, care a cooptat în echipa sa specialiști din diferite domenii ale forțelor subterane. Împreună cu aceștia a reușit să realizeze o spectaculoasă galerie cronologică a întregii perioade scurse dintre începutul anilor ‘30 și până la Eliberarea din 1945. 

Cei 5 ani de ocupație nazistă sunt re-creati cu ajutorul desenelor, documentelor, posterelor, obiectelor personale, ziarelor vremii, reconstituirilor “la scară” și înregistrări audio și video din perioada respective. Holurile expozițiilor găzduite de muzeu sunt scăldate într-o intenționată penumbră : ea o încurcă întrucâtva pe Geta în realizarea fotogtafiilor, dar ajută la crearea unei atmosfere specifice vremurilor groaznice  la care face referire muzeul. Nu este unul “hi-tech”, cum sunt alte muzee ale Prezentului, ba, as spune, este chiar un muzeu “old fashion”;  dacă însă ești pasionat de istorie, te va uita Dumnezeu pe coridoarele sale, studiind documentele și fotografiile  vremii și emoționându-te în fața unor obiecte personale încărcate de suferința acelor momente tragice , care au compus istoria poporului care astăzi îți este gazdă…

Încărcată de tensiunea acestei călătorii prin Tunelul Timpului, am ieșit la lumină, din Muzeu, ca dintr-un vis urât. Mi-au trebuit câteva minute bune să privesc cerul plin de albastru de deasupra mea, apoi fiordul Oslo, pierzându-se în departările liniștite, apoi din nou cerul, pentru a mă convinge încă o dată,  și înca o dată,  că acel coșmar,  înghesuit sub felurite forme în vitrinele muzeului,  a rămas undeva departe,  în trecut, îngropat, sper, pentru totdeauna…

Fotografii realizate de Georgeta Nistor

Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia

 

Femei de 10 pe Facebook