banner marshal garden
Călătorii Timp liber

Jurnal de călătorie în Oslo. Episodul 22. Cu Thor Heyerdahl, pe Kon-Tiki

 

Dacă m-aș fi născut cu 100 de ani în urmă și aș fi săvârșit aceeași călătorie de documentare la Oslo din care tocmai m-am întors, cu siguranță că m-aș fi dat peste cap pentru a-l întâlni pe Thor Heyerdahl. Ador bărbații puternici, bărbații care nu se dau în lături de la nimic, care sunt gata oricând să se ia la trântă cu propriile limite, bărbații pe care nu-i sperie furtunile, nici cele de pe mările învolburate ale lumii și nici cele pe care le trimite destinul în viețile noastre. 

…Thor Heyerdahl a fost de profesie etnograf. S-a format însă ca biolog, pasiunea sa pentru zoologie datând încă din copilărie. Lumea povestește că puștiul bălai era recunoscut în cartier datorită micuței grădini zoologice,  amenajată în casa părintească și în care atracția principală o reprezenta… o viperă berus!    

Aventurierul  norvegian, având numeroase realizări științifice în zoologie și geografie, a intrat însă în istoria omenirii datorită spectaculoasei sale expediții. 

În anul 1947, Thor,  împreună cu alti  cinci tovarăși adunați “după chipul și asemănarea sa” ( a se citi : la fel de neînfricați și de …inconștienți! ) , a navigat 8 000 km pe mări învolburate. Mai precis, din Peru,  până în atolul Raroia, din Polinezia Franceză. Și nu, nu la bordul unei corăbii confortabile, ci la al unei bărci confecționate chiar de ei,  din lemn de balsa și bambus, legat cu funii, după o tehnologie proprie Americii din perioada pre-columbiană . Barca era celebra Kon Tiki. 

În pofida pronosticurilor sumbre ale celor rămași pe mal, călătoria – considerată a fi un act sinucigaș – a durat 101 zile, iar temerarii s-au întors pe uscat, vii și nevătămați. Scopul expediției a fost acela de a confirma teoria potrivit căreia sud-americanii pre-columbieni au putut ajunge în Polinezia, cu ajutorul bărcilor din lemn, împinse de vânt. Totul a decurs conform planului, cei 5+1 membri ai echipajului reușind să supraviețuiască deloc ușoarei încercări, chiar și în condițiile în care au trebuit să se hrănească , luni în șir, cu rechini, calamari, delfini și “delicioasa” supă de plancton marin. 

Din păcate însă, cercetările lingvistice și genetice ulterioare au infirmat ipoteza lui Thor Heyerdahl: se pare că polinezienii erau originari din Asia, de unde au migrat în Estul planetei.

Neștiind ce surpriză le rezervă însă viitorul oamenilor de știintă și împinsă de curenții oceanici, Kon-Tiki și-a văzut tacticoasă de drum, explorând Pacificul și intrând maiestuoasă, atât în istorie, cât și în muzeul care îi poartă numele….

….Revenind la vorbele mele inițiale, da, mi-ar fi plăcut să stau , împreună cu Thor, pe malul fiordului din Oslo,  să-l privesc cu nețărmurită admirație, să-i smulg cel mai tare interviu din istoria TVR-ului și să concluzionez, făcându-mi un selfie cu celebrul personaj. ( chiar dacă pe atunci nu existau nici selfie-stick-urile și nici măcar telefoanele mobile!😁). 

    Dar…asta e, n-a fost să fie, am ajuns în Oslo mult prea târziu, când Thor Heyerdahl, era deja oale și ulcele . Așa că, singura modalitate de a intra în contact cu el, a rămas vizitarea faimosului Muzeu Kon Tiki din capitala Norvegiei.

Pe deja binecunoscuta vouă Peninsulă Bigdoy din Oslo, Muzeul Kon-Tiki se bucură de tovărășia altor muzee celebre, despre care v-am vorbit deja : Muzeul Fram, Muzeul Maritim, Muzeul Norvegian de Istorie Culturală și Muzeul Bărcilor Vikinge. Îl recunoaștem însă cu usurință, pentru că la intrare îl străjuiesc copiile 1:1 ale celebrelor statui din Insula Paștelui. Îmi fac – cum altfel? – o fotografie în dreptul uneia din ele și pătrundem în interior.

Cum e și firesc, Muzeul e dominat de celebra barcă, ancorată în istorie. Rămân în urma “delegatiei” noastre de ..două persoane (!) și zăbovesc în punctul principal al Muzeului . Scanez cu privirea mea curioasă fiecare  centimetru pătrat din legendara ambarcațiune, încercând să-mi imaginez cum decurgeau lucrurile, acum aproape 80 de ani, pe Kon-Tiki: cum  se  gospodăreau vitejii marinari, cu  făceau față furtunilor, cum îsi vânau prânzul, cum il găteau apoi, în plin Ocean Pacific, cum se întrebau dacă se vor mai întoarce vreodată teferi din această aventură…

 

Muzeul a fost deschis în anul 1949, la început într-o locație provizorie, pentru ca, în 1957, noua clădire , proiectată  de către arhitecții F. S. Platou și Otto Torgersen, să adăpostească povestea călătoriilor lui Thor Heyerdahl.   

Ați observat : am spus “CĂLĂTORIILOR”. De ce am folosit, oare, pluralul? Întrucât celebra Kon-Tiki nu este singura vedetă a Muzeului din Bigdoy. Acesta adăpostește și alte două ambarcațiuni ale aceluiasi explorator, și anume Ra I și Ra II , cele  cu care neobositul Thor Heyerdahl a navigat pe Oceanul Atlantic. Acestea au fost realizate din papirus, folosind ca model desenele de pe pereții mormintelor antice din Egipt. 

De fapt, încasările de pe urma filmului documentar și a cărții realizate în urma expediției Kon Tiki, i-au permis lui Thor să mai săvârșească alte câteva călătorii similare : expediția spre Rapa Nui ( 1955-1956) , apoi călătoriile de traversare a Atlanticului , dinspre Maroc, spre America ( în 1969 și 1970) și, în fine, expediția de traversare a  Oceanului Indian, cu barca Tigris (1978). 

 In muzeu mai sunt expuse artefacte, culese de Thor în călătoriile sale din Insula Pastelui, precum și o foarte incitantă colectie de relicve, descoperite in Insula Pastelui, Galapagos, Polinezia de Est si Peru. 

 

În ideea de a impresiona vizitatorii și pentru ca biletul piperat să-și merite prețul ( 70 RON, in banii noștri) edilii Muzeului au imaginat o mică peșteră, asemeni celor explorate cândva de Heyerdahl în Insula Paștelui, și în care tu, călător al zilelor noastre, poți simți emotia decoperirii, pe pereți, a picturilor rupestre din vremuri străvechi. 

De vrei detalii privind expedițiile lui Thor, te poftim la …cinema! Într-o sală a muzeului, amenajată ca și cinematograf, rulează non-stop filme documentare despre spectaculoasele călătorii ale lui Thor Heyerdahl pe mările lumii.  

  

….Hiiiii! Simt că-mi stă inima! Într-o încăpere, la masa sa de lucru, Thor Heyerdahl însuși! Este o statuie de genul celor de ceară din Muzeul Doamnei Thussauds, care-l fac să pară atât de real, încât mai că-mi vine să-i cer un autograf! Mă trezesc însă din visare și aleg să admir bogata bibliotecă – peste 8000 de cărți – care înțeleg ca i-a aparținut vestitului om de știință și marinar. 

…La final, ultima haltă: magazinul de suveniruri : peste tot, o mare de bărcuțe Kon-Tiki  care , iată, au șansa de a călători și astăzi spre toate colțurile lumii. Dar nu navigând pe mările planetei, ci… în valizele turiștilor cărora le dă mâna să le cumpere! 😉

Fotografii realizate de Georgeta Nistor

Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia

 

Femei de 10 pe Facebook