Călătorii Timp liber

Jurnal de călătorie în Oslo. Episodul 13: Eu, starul pop!

 

Mărturisesc că, la Marea Finală a Eurovision din acest an, am ținut cu Norvegia. România ratase calificarea în finală, așa că, pline de draci, și eu și Geta, ghemuite în fața laptopului din locuința noastră de la Ambasada Romaniei la Oslo, ne-am concentrat energiile pozitive spre Norvegia. Și nu pentru că țara ne era gazdă în acele zile,  ci pentru că realmente, melodia “Spirit in the sky”, interpretată de cei trei artiști intitulați KEiiNO, ni s-a părut de toată isprava : melodie excelentă, cu un lăudabil insert etnic (din folclorul Sami – am conchis noi, cu micile informatii dobandite la “Muzeul Folkloric din Oslo”) , interpretare bună, electrizantă, o grafică impecabilă, ce mai : un show de nota 10! Norvegia s-a situat pe locul 5, dar noi tot am rămas cu impresia că a fost cea mai bună melodie din concurs. 

    De fapt, ultimii ani  m-au adus la concluzia că norvegienii sunt un popor tare muzical, despre care noi însă nu prea știm mare lucru. 

Și, ca să mergem pe același fir conducător, vă voi spune că am descoperit în Oslo un muzeu inedit, după care sunt sigură că se dau în vânt turiștii melomani. Mai precis, cei pasionați de muzica pop . Popsenteret se numește obiectivul cuprins inclusiv în oferta turistică a orașului. Puțin spus, un simplu muzeu, căci Popsenteret este un muzeu interactiv, care te invită într-o călătorie prin muzica pop norvegiană, pornind de la primele înregistrări, din anul 1904 și până în zilele noastre. 

    Expoziții permanente și temporare ( din păcate titrate numai în încâlcita limbă norvegiană ), plus locuri în care si tu, la randu-ți,  poți experimenta senzații tari, proprii vedetelor implicate în industria muzicală – una dintre cele mai fascinante industrii din lume. Poți înregistra o melodie ( totul e să nu ai urechi de tablă! ), te poți îmbrăca precum o vedetă pop, sau poți să-ti creezi designul copertei propriului album muzical. 

    Cu ajutorul pretios al lui Google Maps ajungem la destinație, la numărul 2 pe strada Trondheimsveien ( acu’ să vă văd cum pronunțați! ). Clădirea din fața noastră este îmbrăcată în niște bannere verticale, pe care stă inscriptionată destinația noastră. Intrăm pe o poartă arcuită, care deschide în fața noastră o uriașă curte interioară. Muzeul e în stânga – spune un indicator. În dreapta sunt un șir de alte clădiri, care adăpostesc fie mici spații legate de muzică, fie berării sau cafenele. E si firesc, doar e un spatiu al tinerilor, prin excelență. E încă dimineață și în curtea interioară nu suntem decât noi și un soare arzător. Iar avem parte de vreme bună. 

Intrăm în muzeu, prezentânt solem, la recepție, codurile de pe ecranele telefoanelor mobile, aferente Oslo Pass-urilor noastre. Dacă nu le-am fi avut pe acestea din urmă, ar fi trebuit să scoatem din buzunar câte 100 de coroane, ceea ce ar însemna cam 50 de RON. Oslo-Pass-urile însă ne salvează și de data asta,  codurile de bare sunt scanate, iar noi – invitate să ne depunem gențile și rucsacurile în camerele de depozitare. Vârâm cheița în buzunar și…intrăm! 

Muzeul Pop-ului norvegian este fabulos! Geta – cea care a semnat, în decursul anilor, decorurile spectaculoase ale nenumăratelor evenimente ale TVR – Revelioane, Cerbi de aur, selecții naționale Eurovision etc – este de-a dreptul fascinată de felul în care edilii muzelui și-au gândit obiectivul. Totul este modern, materialele folosite sunt de ultima oră, culorile – alese și ele inspirat. Nenumărate vitrine cu exponate ( instrumente muzicale, discuri de vinil, colecții de microfoane, aparate de înregistrat sunetul etc), ecrane pe care rulează secvente din evenimentele muzicale memorabile ale deceniilor trecute, biografiile unor staruri pop, etc. 

 

 

Muzeul este scăldat într-o oarecare penumbră, însă iluminatul este fluorescent iar atmosfera creată aduce a cea din marile discoteci sufocate de tineret. 

Totul are aici legătură cu muzica. Pâna și fotoliile pe care ne tragem sufletul, după un tur de forță, în care eu fac însemnări neîncetat, pentru viitoarea mea carte, Geta fotografiază. 

În mici sali de cinematograf, spectatorii au ocazia să urmărească secvențe memorabile din marile evenimente muzicale ale tuturor timpurilor. 

Iată și cabinele de înregistrări – la fel precum cele din studiourile profesioniste. Pentru noi – nimic ieșit din comun , doar avem așa ceva și în TVR, însă îmi imaginez cat de fascinați privesc fanii locul în care iau naștere marile hituri și în care, cu ochii minții, îți și poți imagina vedeta preferată, imprimând. 

Și iată încă o “găselniță” a celor ce au conceput muzeul : mirajul scenei funcționează, se știe,  pentru orice om din afara “fenomenului”. Toți îi invidiem pe marii artiști și am da oricât să intram în pielea lor și să simțim ce simt și ei, pe scenă:  cum adrenalina ne umple de energie, cum miile de fani de pe stadion explodează în ropote de aplauze, ne scandează numele, țipă sau fredonează, împreună cu noi, refrenele îndrăgite. Edilii de la Popsenteret au rezolvat problema : au “adus” stadionul aici : urc pe scena improvizată, si mă postez în fața instrumentelor muzicale amplasate pe aceasta. În fața mea, pe un ecran uriaș – o mare de oameni, dezlănțuită, a cărei vuiet este slobozit în încăpere, prin niște difuzoare bine pitite. Iau microfonul, cu stativ cu tot, și încep să mă “contorsionez”, în joacă, așa cum fac marile vedete pop-rock. În fața mea, multimea e în delir, lucru care mă umple de o nebănuită energie! …Geta se amuză copios și mă fotografiază non-stop! 

 

…Gata, ajunge! M-am simțit ca un star, putem continua expediția noastră de astăzi, prin Capitala Norvegiei!  Mai avem în plan, pentru ziua de astazi, încă două muzee, așa că, dam o raită prin magazinul de suveniruri și ne facem nevăzute. Între timp, piața din fața muzeului a prins a se anima. Am surprins, cu coada ochiului, niște inși tatuați pe tot corpul ( atat cât se putea vedea, căci nu erau nuduri din colecția “Vigeland”!😁) și niște domnișoare drăguțe , cu păr albastru și șosete verde-praz. Probabil că, dacă am fi ajuns aici pe-nserat, am fi avut parte de un show stradal de excepție! 😉

Fotografii: Georgeta Nistor

Serial realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Oslo, Ambasadei Regatului Norvegiei la București și Camerei de Comerț si industrie România-Norvegia

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.