“Toată lumea mă întreabă cât caștig, însa nimeni nu mă întreabă cât muncesc” – mi se confesa candva, demult, la “Ceaiul de la ora 5”, poetul Adrian Păunescu. Nu am avut timp să aprofundez subiectul – căci în emisiunile mele, mai mereu, “galopul” a fost cuvântul de ordine – dar de foarte multe ori, memoria mea face apel la cuvintele marelui poet. Inclusiv în ceea ce mă privește.
La mine “caștigul” de care vorbea poetul nu e neapărat exprimat în bani. Mai degrabă în notorietate și în micile victorii ce se încoloneaza îndărătul meu : în cărțile publicate, în formatele de emisiuni impuse pe piață și din care continuă să se “inspire” si astăzi colegii de breasla, în țarile cutreierate, în marea de oameni importanți pe care îi cunosc.
Pentru toate astea, șuvoiul de invidie îndreptat spre mine a fost nici măcar constant, ci într-o permanentă creștere. Cu mici oscilații, în care întâmplările din viața privată au înlocuit, sporadic, invidiile cu compatimirile. Dar e nevoie și de așa ceva, pentru că, nu-i așa? trebuie să mai fim și empatici, uneori. Da, am avut momente in care nu am fost invidiată, ci compătimită. Și numpot spune că aș da primul sentiment pe al doilea…
In rest, orice mică izbândă personală, în loc să nască …nu neapărat bucuria, ci măcar admirația unora, a crescut în aceștia sentimentul sufocant al pizmei. “- Uite-a naibii, iar se plimbă pe banii noștri, ai contribuabililor!” – se exprimă unii, mai pieziș sau mai direct, la auzul veștii că mă aflu în câte-o călătorie “de serviciu”. …La un moment dat, am obosit să le tot explic că ….stați, bre! Nu vedeți ca toate proiectele mele sunt însoțite de sigle și logo-uri ale unor companii?!? Nu vă spune nimic asta? Nu cumva ELE sunt susținătoarele mele, și nu banul public, cu care mă tot torturați, de decenii? Dar m-am plicitisit să tot bat șaua ca să priceapă iepele retarde, așa că…mi-am văzut de drum!
La urma urmei, nu trăim ca să ne justificăm în fața altora pentru ceea ce facem!
Asta, din punct de vedere financiar…
Aș demola acum și celelalte “invidii” gratuite. Cineva, chiar din interiorul instituției pe care o slujesc de peste 3 decenii, a fost auzit exprimându-se , “pe holuri” ( veșnica “Tribună a curajoșilor” !) : “Are pile, mă, d’aia i-au aprobat formatul ăsta de călătorii! Ce-i pasă? Acum se plimba prin toată lumea!”
….le-aș dori cârcotașilor plimbarile noastre ( l-am inclus și pe Marian, colegul meu de “drumeții televizate”). Le-aș “administra”, pentru măcar o săptămână, regimul vieții mele , de când a pornit acest proiect : miile de mailuri si telefoane, prin care îmi pregătesc, de la distanță de mii de km, terenul pentru filmări, intrând în contact cu oficialități, directori de obiective turistice , români din diaspora, etc – toți descoperiți dupa o documentare acerbă), apoi cele câteva zile de filmare – începute în zori si încheiate mult după apusul soarelui ( asta în cazul in care avem norocul de soare, și nu de furtuni, ploaie și vânt, care devin letale pt o filmare exterioară), apoi să parcurgă mecanismul birocratic al unei deplasări externe, în cadrul unei instituții bugetare, toate încheindu-se apoteotic cu redactarea scenariului fiecărui episod, al comentariilor minuțios documentate, al montajului final , care inghite…nu ore, ci zile întregi, necontând că printre ele se amestecă sâmbete și duminici… Mă victimizez?!? Nicidecum! Ador ceea ce fac și știu bine că sunt puțini cei ce ar gasi în lăuntrul lor înșine forța de a parcurge toate aceste acțiuni ale mele.
Mă doare însă invidia acestor neputincioși. Incapacitatea lor de a se focusa pe propriile drumuri și energiile irosite aiurea, spre cârcoteli mizerabile, care în fond nu fac decât să le definească “micimea”. Dar, potrivit proverbului “Câinii latră, caravana trece”, îi las să latre pe margini și mă bucur că , iată, caravanei mele i se alătură mereu atâția și atâtia oameni frumoși, capabili să se bucure de munca mea, să mă însoțească virtual în toate aceste călătorii – “fabuloase”, cum par ele, vazute din afară. LOR, le multumesc și le șoptesc în taină, în timp ce-mi fac valiza pentru urmatorul voiaj, căci ei reprezintă însăși rațiunea mea de a exista, profesional!
Așadar, haideți s-o pornim “Hai-Hui…cu Marina!”. De săptămâna viitoare, in fiecare miercuri, la ora 20,00, pe TVR2!
Rubrica oferită de FARMACIILE CATENA : BILACTIV ANGHINARE
Comentează