Autor : PROF. DENISA CIACLAN
Sunt profesor, predau limba și literatura română de aproape 30 de ani. Am terminat facultatea în 1994, deci e clar că am prins toate transformările postrevoluționare. Am avut de-a face cu programe școlare complicate, manuale alternative, cu tot felul de reorganizări ale școlii, începând cu introducerea SAM, a școlii de arte și meserii, adică, după desființarea școlii profesionale și terminând cu organizarea formei de învățământ pe module. Ei, dar cum, în primul rând, lucrăm cu și pentru copii, ajungem să cunoaștem elevi provenind din toate mediile sociale: bogați, intelectuali, săraci, medii. Există copii care trăiesc traume grave, copii cu familiile plecate în străinătate, trebuie să-i învățăm și să-i ajutăm pe fiecare. Până aici, toate bune și frumoase.
Există, însă, și câteva neajunsuri. Legile au devenit din ce în ce mai permisive. Elevul are doar drepturi, nu mai poate fi exmatriculat, nu i se mai poate spune nimic, iar el acum face ce vrea. Predau la liceu, așa că-i pot auzi pe elevii de 18 ani spunând ”fac ce vreau, sunt major”. Mă întreb unde sunt părinții în ecuația asta? Vârsta de 18 ani trebuie să te facă responsabil, nu înseamnă că-ți dă tata bani pe mână, iar tu fumezi sau bagi banii la aparate. Se întâmplă și așa ceva, iar asta-i grav. Noi, ca profesori, îi putem ajuta, există consilieri psihologici pentru anumite probleme, dar mă întreb : părinții unde sunt? De ce se așteaptă ca numai școala să rezolve problemele? Unii părinți își dau copiii la liceu numai ca să fie la liceu, fiindcă le este rușine de școala profesională. Totuși, de ce să chinui un copil căruia-i place să muncească? Sau unul care chiar nu are chef de învățat? De o meserie are nevoie, poate face și profesională. Dacă va dori, va face și liceul. I-aș mai întreba pe părinți dacă ei îi verifică pe copii la învățat. Da, de acord, îi cumperi telefon, îl dai la ore de sport, închizi ochii dacă se apucă de fumat, dar verifici câtă materie știe? Măcar un pic. Și noi mergeam la chefuri, și noi ne distram, dar învățam. Știam că nu vom ajunge nicăieri dacă vom rămâne fără școală. Părinții ne verificau, mai ales în gimnaziu, erau la curent cu notele, cu cât putem , la ce suntem buni. Acum se pune problema cu ce profesor face copilul, ca să ia examenul. Păi, profesorul merge la examen? Părinții au pretenții și vin să se certe cu profesorii, dar ei nu văd pe cine au în casă? Dacă sunt probleme, se poate vorbi frumos, comunicarea este importantă.
Cazul de la Colegiul Național Alexandru Papiu Ilarian mi-a dat multe bătăi de cap, fiindcă l-am absolvit. A fost cazul unui Goe care și-a lovit diriginta. Mămica lui îl apără. Da, eu nu zic, când este vinovat, trebuie să-l apere, dar nu când recurge la violență. Este în clasa a șaptea. Păi, în clasa a șaptea eu aveam colegi care se băteau între ei, nu să bată profesorii. Nu se admite așa ceva! Colegii mei erau pedepsiți fiindcă se băteau, dar nici unul nu ar fi dat într-un profesor. Ce fel de persoană e acea mămică? L-a verificat cumva pe copilul ei la învățătură, comunică cu el? E normal ca să fie de acord cu felul în care a procedat? Mă gândesc la orice mămică a unui copil de la indiferent care liceu. La liceele tehnologice se spune că educăm copiii corigenților de altădată, dar la un liceu de elită ce mai spunem? Eventual, că acei părinți și-au adus copilul la un liceu nepotrivit pentru el, unde nu rezistă. De aici, violențele. Bine, nu exclud nici defectele unor profesori. Există situații pe care ei le ascund numai să ”dea bine” în ochii celorlalți, unii care sunt convinși că lor nu li se poate întâmpla o asemenea situație sau care se folosesc de problemele altora ca să dea ei bine. Nu suntem uniți. Dacă toți am fi uniți și nu am mai ascunde problemele sub preș, s-ar rezolva situațiile neplăcute. Nu trebuie să cerem bani atunci când facem greve, trebuie să cerem legi aspre care să regleze, cumva, relațiile dintre oameni. Trebuie să se instituie (în învățământ și nu numai) ideea că legea se respectă. Așa cum mulți români merg în străinătate unde respectă legile unei țări, așa să respecte legile țării lor. Altfel, e foarte clar că toată țara va merge din rău în mai rău. Nu merge bine învățământul tocmai pentru că triunghiul școală-părinți-profesori nu funcționează cum trebuie. Părinții și elevii trebuie să respecte școala și invers. Văd prin comentarii aluzii la ”România educată”. Scuze, dragi părinți, dar nu vin politicienii să vă educe copiii. Voi trebuie să o faceți. Noi, măcar încercăm.
Denisa Ciaclan
Sursa foto : etudiant.lefigaro.fr
Comentează