Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Fără armă în linia întâi  

Mereu m-am întrebat dacă e suficient să fluturi un steag, să cânți imnul țării sau să strigi „Sunt român și mă mândresc!” ca să te poți numi patriot. Poate nu am forța necesară ca să flutur steagul dar îmi place să-l desenez în colțul caietului, poate nu știu toate versurile odei dar le simt, și nici iubirea pentru țară nu o strig, ci o arăt în șoapte mari.

Frunze caramel și vânt cu miros de scorțișoară, plăcintă crocantă cu dovleac și un ceai de mușețel sau castane prăjite la foc plăpând; unde mai găsesc dacă nu ACASĂ?!? Să nu mai spun de gemul de gutui încă fierbinte sau de dulceața de ardei iuți. Murăturile așezate ca niște soldăței în borcane sau sucul de roșii aromat. Zilele de iarnă când nu se face școală și gătesc cu bunica prăjituri sau zilele când se face școală dar eu tot stau acasă – pentru că sunt răcită, evident – și sunt răsfață ca o prințesă. Plimbările lungi prin centrul Bucureștiului, popasurile frecvente la toate târgurile cu mâncare și dulciuri, aceleași beculețe vechi atârnate în copaci și pe stâlpi, afișe cu evenimente care au trecut demult sau pancarte sclipitoare cu locuri care nu mai există; astea sunt frumusețile banale pe care nimeni nu le poate înlocui. Sunt tradițile cu care am crescut și care nu dispar peste noapte. Câteodată stricăm lucrurile frumoase din țara noastră, dar cred că ăsta e cel mai frumos lucru pe care îl fac românii: când strică ceva, fie repară totul în mod miraculos, fie îl strică atât de tare încât nu mai pare o greșeală.

rosse-1Of, oamenii! Câteodată îmi doresc atât de mult să renunț la speranță că se pot schimba dar, nu pot. Le acord și a treia șansă, cu toate că nu o meritau nici pe a doua, sunt pregătită pentru a patra și gata de luptă! Imaginea pe care o am acum în minte mă duce cu gândul la un film pe care îl ador, cu toate că am văzut doar trailerul. Un tânăr care visa să ajungă doctor ajunge să se înroleze în armată pentru a-și apăra țara. Doss alege să participe la război fără armă și, cu toate că era considerat laș, rămâne fidel convingerilor lui salvând în cele din urmă în jur de 75 de soldați. Răspunsul lui pentru toți cei care nu au crezut în el a fost singura replică care mi-a rămas în minte zile întregi: „În timp ce toți ceilalți destramă lumea, nu mi se pare un lucru rău că încerc să pun o bucățică la loc.” Mereu am încercat să fiu ca sergent Doss dar, am eșuat uneori crezând că poate nu e tocmai menirea mea. Acum am realizat că toți trebuie să avem puțin curaj și să stăm fără armă în linia întâi; așa cum mulți au făcut-o în urma incidentului din Colectiv, cum puștiul de 10 ani a recitat în lacrimi poeziora unui soldat de pe front sau cum fiecare dintre noi duce o luptă în sufletul lui și supraviețuiește în fiecare zi. Trebuie să fim doctorii neoficiali ai acestei țări și să o vindecăm. Probabil nu voi rămâne mereu aici, dar mă voi întoarce întotdeauna la România mea în prima linie, gata de luptă!

 

 

 

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate