Bombănelile Marinei Editoriale

Învață să te/ mă iubești!

 

 

…Sau așa, cel puțin, ne învață psihologii. Cică important nu este să-ți iubești bărbatul, copiii, părinții, câinele, pe cea mai bune prietenă, șeful de la birou sau pe insul care te-a salvat de la înec, ci să te iubești pe tine însăți. Da, chiar așa! Să te privești, cu drag, în toate oglinzile care-țimies în cale și să cazi , de fiecare dată, în extaz, descoperind acolo cea mai frumoasă făptură, cea mai înțeleaptă entitate, cea mai puternică personalitate, cea mai harnică, talentată, veselă, iubitoare, sensibilă, etc. Te și întrebi, cum de pot  oglinzile să susțină atâtea superlative!
Nu numai pentru că am colaborat foarte mult, cu ei,  în cadrul diferitelor formate de emisiuni, mărturisesc că nutresc o mare prețuire pentru psihologi. Pentru cei buni, firește, nu pentru habarnamiștii care se dau “experți în tine”, cand nu se gestionează corect nici măcar pe ei. Faptul că se recomandă “psihologi”, nu este suficient pentru a leșin de admirație în fața unor limbuți care îți pun mintea pe bigudiuri, contra niște sume nesimțite,  încercând, chipurile, să te ghideze, ca un GPS, printre angoasele tale.
Prețuindu-i însă pe cei buni, încerc, uneori, să le respect indicațiile. Sau măcar să cred în ele. Bunăoară, cea cu “învață-te să te iubești” mi se pare, bunăoară, din cale-afară de pozitivă și deloc toxică. Cu siguranță, dacă vom învăța să ne iubim cu adevărat, vor dispărea dintre noi frustrații și, în consecință, si răutățile lor. Căci, de cele mai multe ori, o răutate are, ca sorginte, o consistentă frustrare interioară..
Și – mă veți întreba voi în continuare, cum anume înveți să te iubești? Care este mecanismul însușirii iubirii de sine?
Foarte simplu!
În primul rând, învăț să-mi iubesc trupul. Să ajungă să-mi fie simpatică “bucata asta de humă insuflețită”, cum o numea Creangă, și cu care defilez prin lume. Sunt prea scundă? Îmi insuflu ideea că “esențele tari se țin în sticluțe mici”! Deci…e de bine! Sunt cumva durdulie? Mă bucur că am stabilitate mai mare și că nu orice vânt mă doboară. Am părul rar și firul subțire? Aleg să mă bucur că “părul prost a părăsit , de fapt, capul deștept”! Nu sunt din cale-afară de sexy? Nu pot decât să fiu încântată că astfel am fost ocolită de ispitele care m-ar fi depărtat de lumea cărților, aducându-mă poate chiar pe calea pierzaniei. Mai descopăr câte un rid? Învăț să-l iubesc  : traduc anii dobândiți,  în experiență câștigată! …
….Și uite-așa ajung să iubesc fiecare centimetru pătrat al ființei mele, preschimbând cu ghidușie defectele în  certe avantaje, care-mi produc nu numai zâmbet, ci și necesara încredere în mine.
Iar acum nu-mi rămâne decât să trec la pasul următor.
Încerc, așadar, să mă iubesc nu numai pentru felul cum sunt , ci și pentru CEEA CE sunt. Îmi iubesc mintea, limba uneori poate prea ascuțită, apoi privirea, care imi oglindește atât de bine sufletul. Mă bucură că am umor, dar că știu să și plâng, că mă înduioșează necazurile semenilor mei și mă dezgustă relele Pământului, îmi place că găsesc cu ușrință rime tuturor cuvintelor și că nimeresc și cântecele, și nu numai sub duș. Îmi iubesc încăpățânarea, căci ea m-a ajutat să nu mă opresc din drumurile mele și îmi ador ușurința cu care găsesc soluții năstrușnice unor probleme încâlcite. Mă iubesc pentru mâncărurile bune și sănătoase pe care le fac și pentru cărțile simpatice  ( rețineți, nu am spus valoroase!) pe care le scriu! Mă iubesc pentru că am fost de două ori barză, dar și pentru că reușesc să-mi împart dragostea între minunații mei copii și  dragii mei părinți. Și încă mai rămâne destulă și pentru alții…
Mă uit cu plăcere la reportajele mele de prin lume și mă felicit pentru că mi-am “muncit” singură călătoriile. Că n-am stat la mila nimănui și nu-i sunt nimănui datoare.
Imi aliniez apoi, în șir indian,  și înfrângerile, și le iau, una câte una , cotrobăind prin trecut, pentru a le găsi fiecăreia explicații și circumstanțe atenuante. Sunt, da, și lucruri pentru care mă iubesc mai puțin, sunt și pași greșiți și vorbe spuse anapoda, sunt și decizii incorecte, impulsive  și investiții fără cap, impulsive și ele. Dar  și acestea mă fac să mă iubesc, pentru că am reușit  să le supraviețuiesc, pentru că m-am dezmeticit din propria cenușă și mi-am reluat mersul înainte.
Încerc să țin , așadar, piept înfrângerilor mele, și, însuflețită de îndemnul psihologilor de a mă iubi așa cum sunt, cu bunele și relele mele, ajung să mă ador, să mă iubesc cu patimă și , pe furiș, să mă mângâi pe creștet, spunându-mi…ce fată bună sunt! 😁
….sper să observe și alții!

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA VOUCHERE PENTRU CLIENȚII FIDELI