Când îți place meseria ta?
Probabil atunci când , aflându-te la muncă, timpul trece pe lângă tine iar tu suferi NU că trece prea încet, ci că prea repede se-nvârt limbile ceasului și tu nu apuci să ridici muntii pe care ți i-ai propus.
Sau atunci când uneori duminicile îți par prea lungi, împiedicându-te să te-avânti spre locul în care , de fapt, te simți atât de bine.
Iti iubești meseria și atunci când te contorsionezi, pentru a reuși să împaci toate caprele și verzele din viața ta, fără ca profesia pe care ți-ai ales-o să aibă de suferit : să fii și mamă bună , și soție impecabilă, să-ți fie mereu frigiderul plin și casa curată, chiar dacă, în timp ce te dedici lor, o parte din sufletul tău tot într-acolo să bată – către profesia ta…
Îți place meseria pe care ți-ai ales-o, atunci când ți-ai ales-o tu, și nu alții pentru tine. Când ai optat pentru ea, pentru că nu poți trăi fără ea, și nu pentru că “suna bine”, că urma să fii bine plătit sau că o rubedenie de-a ta s-a cocoțat temporar într-o funcție de conducere. Iți place meseria ta, atunci când o faci fără s-o împachetezi mereu in întrebări de genul : “Cu cât voi fi plătit?”, “De ce-mi pierd duminica la serviciu? “Când pot pleca acasa?”, “Cât mai am până la concediu?”. Dar și atunci când, în concediu fiind, deși ți-e bine, gândul îți numără zilele până la reîntâlnirea cu ea, profesia ta.
Ești pasionat de ceea ce faci , atunci când cauți mereu ca tu, cel de azi, să fii mai bun decât tu, cel de ieri. Să nu mai semeni niciodată cu tine, cel care a greșit. Să poți mai mult, mai repede, mai bine. Și NU pentru a demonstra cuiva ceva. Ci numai pentru a-ți demonstra tie că locul în care te afli este cel potrivit, că te stimulează și că poate excava din tine toate lucrurile bune.
Îți place munca ta, atunci când găsești puterea să ignori factorii perturbatori : șefii tembeli, colegii nesuferiți. Pentru că nu ei fac parte din viața ta, decât poate accidental. Și atât de vremelnic : tu și profesia ta, pe care o iubesti atât de mult, vă aveți unul pe celălalt, întru nescrisul legământ pe care l-ai făcut, când ai ales-o. Si, la fel ca în amor , o iubești chiar și atunci când ea te dezamăgește, și asta pentru că tu știi, în adâncul sufletului tău, că NU ea este cea care te-a făcut să plângi, să disperi și să-ți muști coatele, jurându-ți că o vei părăsi, cât de curând ( deși știi bine că nu va fi așa). Și mai știi că, de vină pentru micile tale prăbușiri, sunt tot ei, nemernicii care se amestecă, din greșeală, cu profesia ta și cu care ei nu au, de fapt, nicio legătură, ci doar se încolăcesc, ca niște liane, pe locuri calde sau salarii bune… De asta și reziști, și, de multe ori, te lași scuipat, înfundat în groapa cu lături, aruncat în frig sau ținut la distanță : tocmai pentru că îți iubești atât de mult profesia, încât poți îndura toate astea… Și pentru că știi bine că ei – șefii tembeli și colegii de doi bani – sunt vremelnici, iar legătura ta cu profesia pe care o iubești, este veșnică.
Zilele trecute, realizatorii unei emisiuni dedicată apropiatei aniversări a Televiziunii Române, m-au invitat în ediția lor specială. Una din întrebări, cum era și de anticipat, se referea la motivele care m-au ținut atâta vreme într-un loc care nu mi-a fost întotdeauna cald.. Atunci mi-a venit ideea acestui editorial, care sper să vă definească și pe voi. Iar dacă vă simțiți departe de aceste gânduri, atunci înseamnă că nu v-ați ales profesia potrivită. Fugiți din ea, pentru a nu vă ruina viața : nici pe a voastră, și nici pe a celor din jur.
Rubrică oferită de
Comentează