Unii dintre noi funcționăm pe bază de liste. Așa ne organizăm noi : așezând negru pe alb ceea ce avem în căpșor și rânduind în șiruri verticale lucrurile pe care le avem de făcut. Căci ce bucurie mai mare poate exista pentru un om de acțiune, decât să bifeze, pe o astfel de listă, “obiectivele” atinse – micile sale “izbânzi”? Eu, personal, fără liste sunt un om mort. Sau…mă rog, unul incomplet!
Fac, bunăoară, liste cu ceea ce am de făcut într-o zi. Apoi liste cu ceea ce trebuie să văd, într-o călătorie. Liste cu persoane ce-mi doresc să-mi fie alături într-un anumit moment – fie că mă refer la o emisiune, o aniversare sau un eveniment. Liste “de mers la piață”, liste “de băgat în bagaje”, liste “de făcut prin casă”. Listele mele există pretutindeni : în buzunare și poșete, pe frigider, pe noptieră, în agende, pe telefon și tot așa, până …iată, dau întâmplător, peste opiniile unor specialiști ( evident, psihologi, căci ei se pricep la orice!) care se declară total împotriva acestor liste.
Hopa! – îmi zic – iată cum aflu dupa atâta amar de ani, că listele mele au fost, de fapt, contraproductive! Ciulesc atenția și parcurg articolul.
Bunăoară, cei care generează răzmerița împotriva acestor liste consideră că, în momentul în care decidem să ne organizăm într-un astfel de mod lucrurile pe care le avem de făcut, sigur ne vom confrunta cu un șir de probleme
Susțin “specialiștii în orice” că, în momentul în care faci o astfel de listă, numărul mare de task-uri ( aș numesc ei “obiectivele” de pe listă) te pot face, în final, să te simţi copleşit de responsabilităţi. Urmarea? Nu vei fi în stare, cică, să-ți rezolvi treburile la un nivel optim. N-am observat niciodată asa ceva. Dimpotrivă, cu cât șirul era mai lung, cu atât ambiția mea de a-l “dovedi” era mai crescută.
Ce mai spun “atoateștiutorii”? Că, întrucât pe listele noastre lucrurile care apar sunt, unele mai dificile, altele mai simple, sigur vom încerca să ne apucăm prima dată de lucrurile mai usoare, pe cele mai repede de terminat, problemele mai dificile riscând să nu mai fie rezolvate niciodată. Din nou, greșit! Nu-s puțini cei asemeni mie, care simt bucuria rezolvării ÎN PRIMUL RÂND a unor lucruri complicate ( cu cât războaiele sunt mai grele, cu atât victoriile sunt mai plăcut de savurat, nu-i așa?!?) . Hei, specialiștilor, bagați-ne și pe noi, ambițioșii, în seamă, atunci când emiteți concluzii și faceți statistici!
…Și tot ei, cei de mai sus, mai observa un lucru : listele sunt făcute, cică, în funcţie de priorități. Până aici, totul ok. Însă ei susțin că oamenii încearcă să rezolve cu precădere obiectivele cu prioritate ridicată. Iar atunci “lucrurile mărunte” vor fi ignorate. Cică, dacă pe lista ta cu probleme de rezolvat vor fi prezente lucruri cu o prioritate ridicată, care necesită un timp mai redus pentru a fi indeplinite, tot timpul vei alege ACELE probleme, în detrimentul unora mai puţin presante şi care îţi vor “mânca” mai mult din timp. Astfel, aceste task-uri ar putea rămâne nerezolvate. Zău? Păi unde mai e atunci plăcerea de a constata, la finalul zilei, că nu ți-a mai rămas nimic nebifat pe listă! Fals, domnilor! Nu m-ați cunoscut!
Nu mai continui! Pentru mine aceste “To do list”- uri ( ca să folosesc și eu o enervantă expresie de împrumut, sunt absolut vitale : nu numai că mă ajută să mă organizez, dar îmi și oferă savoarea victoriei de la finalul zilei, când toți “bumbii” ( ardelenism!) care marchează punctele de pe listă sfârșesc prin a fi încercuiți, cu victoriosul creion roșu.
Așadar, liber la liste, dragii mei!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : PRESTOGEL
Comentează