Show TV

Încă o săptămână, în casele voastre!

Iată-ne cu încă 7 pași mai aproape de noul an. Mai avem o săptămână și vom intra în vacanță. Taman când începuse să ne placă! 😊Dar voi știți foarte bine că noi, in vacanță, nu ne vom culca pe-o ureche și de o sută de reluări : vom respira ușurați câteva zile, cât să împodobim bradul și să-l primim pe Moș Crăciun, și apoi vom începe să trudim la noul sezon; după ce v-am cucerit de partea noastră, nu avem voie să vă dezamăgim!

Dar până una-alta, haideți să aruncăm o privire în ograda săptămânii care a trecut. A fost o săptămână frumoasă, cu teme interesante și invitați unul și unul. Mai bine zis, UNA și UNUL! Per ansamblu, Dana și Elena, responsabilele săptămânii trecute, au toate motivele să-și savureze weekendul: invitații au venit la timp, au povestit frumos și s-au certat copios, Marina și Mircea au fost în vervă, iar publicul – mai activ parcă decât niciodată!

LUNI: Vai de părinții care n-ascultă de copii!

Cot la cot cu invitații de 10- Mihaela Geoană, președinta Fundației Renașterea și tenorul Vlad Miriță – Marina și Mircea și -au amintit de prin copilăriile lor, evocând relația pe care au avut-o cu părinții, dar și gap-ul uriaș, instalat între generațiile de astăzi. Apoi Mihaela Geoană a amintit, într-o doară, că fiica sa dorise, la un moment dat, să se facă fotomodel, exact ca protagonista cazului pe care organizatorii l-au pus în discuție in respectiva ediție. Puștoaica noastră, doritoare de celebritate, a făcut pe dracu-n patru și și-a adus părinții la emisiune, încercând, în complicitate cu mama, să forțeze mâna tatălui, pentru ca acesta să accepte pasiunea fetei pentru muzică și modelling. S-au certat ei ce s-au certat, de față cu invitații noștri și cu psiholoaga cu nume complicat – Violeta Kaparaliotis, și până la urmă, forțat de femeile din familia sa, dar și de marea de participanți la emisiune, sărmanul tată a trebuit să cedeze și să accepte că fata, dacă îsi vede de învățătură, are voie sa se ocupe și cu… Tra-la-la! Vlad Miriță ne-a cântat, în final, un cântec atât de frumos, încât ne-a părut rău tuturor că nu am fost și noi dăruiți cu un talent atât de mare.

MARTI: Bărbații și moda

Gălăgie mare, la această ediție! amai cu seamă la început, când Marina și Mircea s-au amestecat în mulțime, încercând să analizeze, cu ajutorul spectatorilor, binecunoscutul proverb ” Bărbatul trebuie să fie puțin mai frumos decât dracul”. Mai toți au fost de acord. Invitații emisiunii au fost spumoși și mereu pe fază: fermecătoarea Dana Săvuică și talentatul designer Mihai Albu, care a venit, fireste, insoțit de câteva perechi de pantofi pe la care întreaga noastră echipă – eminamente feminină – i-a privit cu jind toată săptămâna!
În emisiune a apărut, la un moment dat, și un personaj aiurea îmbrăcat, pe care cei prezenți l-au răsucit pe toate părțile, în dorința de a le oferi celor de acasă câteva sfaturi legate de cum să NU te îmbraci niciodată! Cătălin Botezatu ne-a vizitat, prin telefon, iar Marina și Mircea au presărat, pe parcursul întregii emisiuni, glumele și ciupiturile reciproce, cu care deja ne-au obișnuit și care fac deliciul publicului spectator. Memorabilă a fost telespectatoarea, intrată pe fir, în direct, care i-a spus, de la obraz, lui Mircea să-i fie rușine pentru că este… prea frumos! Marina și-a manifestat revolta că la emisiune bărbatii nu sună aproape deloc și că toate telespectatoarele sunt amorezate de colegul său de prezentare!… ceea ce, din punct de vedere al ratingului, nu e rău deloc!

MIERCURI: Femeile din spatele bărbaților puternici

O astfel de femeie am avut noi miercuri, pe canapeaua femeilor de 10: doamna doctor Ileana Marinescu, soția profesorului Bogdan Marinescu, care ne-a dat tuturor o superba lecție apropo de cum trebuie să se manifeste, în viață, o soție iubitoare. Dom’profesor însuși a ieșit din sala de operații a Spitalului Giulești pentru a urmări emisiunea și soția, și a și intrat in direct, provocându-i doamnei Ileana o creștere de tensiune. În complicitate cu noi, i-a oferit doamnei sale florile recunoștinței, prin mâna lui Costin. Câteva doamne din sală au lăcrimat, noroc cu pontosul Mihai Tatulici – bărbatul de 10 al ediției, care a trezit asistența la realitate. Printre amintirile legate de „Veniți cu noi pe programul 2”, Mihai nu a ratat ocazia de a-i mulțumi Mihaelei, soția sa, pentru faptul că suportă , de peste două decenii,alături de sine, un om altminteri..insuportabil! Același lucru l-a facut, la telefon, direct de la Strassbourg, actorul Mircea Diaconu, referindu-se la frumoasa sa soție Diana Lupescu.
Glumele și voia bună au însoțit și această ediție, începută și sfârșită simetric, cu două colinde superbe interpretate de grupul coral ACAPELLA, condus de George Miron, vocea de altfel a genericului nostru muzical, compus de Andrei Tudor.

JOI: În câte feluri poti spune „te iubesc”?

Actorii de 10 Adriana Trandafir și Andreas Petrescu, dublați de trainerul Horia Radu, venit tocmai de la Sighetul Marmației, au făcut un „portret-robot” al comunicării non-verbale. Umorul s-a împletit perfect cu nostalgiile și confesiunile emoționante ale invitaților, iar momentul de vârf al emisiunii l-a constituit proba la care Marina și Mircea i-au supus pe cei doi invitați : aceea de a mima, pe muzică, textul celebrei melodii a grupului Holograf , „Să nu-mi iei niciodată dragostea”! În finalul editiei, Adriana ne-a demonstrat că este un one-man show perfect, interpretând impecabil unul din cântecele nemuritoare ale Mariei Tănase, idolul său declarat.

Dragii noștri, weekendul vi-l dorim cât mai plăcut, odihniți-vă, reîncărcați-vă bateriile, iar de luni… să nu care cumva să ne lipsiți din fața micilor ecrane, dacă nu la 10,10, măcar la 1 noaptea, când somnambulii femei și bărbați de 10 joacă în reluare! 😄

Publicitate