Sănătate

Importanța screening-ului pentru TSA ( Tulburările de Spectru Autist) la copii

 

Tulburări de Spectru Autist sau TSA este de departe un diagnostic pe care niciun părinte nu și-ar dori vreodată să îl audă. Se vorbește tot mai frecvent despre autism, din cauza faptului că statisticile arată din ce în ce mai rău la acest capitol, un număr tot mai mare de copii fiind diagnosticați anual cu această tulburare.

Statisticile internaţionale  arată că 1 din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România semnaleaza faptul că și la noi numărul copiilor care suferă de această boală cumplită este în continuă creștere.

Tulburarea de spectru autist (TSA) este o dizabilitate complexă de dezvoltare a creierului care afectează comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul copilului. Cu toate că din punct de vedere fizic, copilul care prezintă simptomatologie TSA nu este cu nimic diferit față de un copil neurotipic, modul în care comunică, interacționează cu cei din jur și învață  este diferit.

Cauzele autismului: poate sau nu fi prevenit?

Cu toate că autismul este o tulburare tot mai frecventă, cercetările de până acum în domeniu nu au reușit să stabilească o cauză clară a acestor tulburări. Având în vedere faptul că TSA are simptome și nivele de severitate care diferă, există probabil mai multe cauze care duc la apariția acestei condiții. Se consideră că interacțiunea dintre gene și mediu (infecții virale, medicamente sau complicații în timpul sarcinii, poluanți atmosferici, etc.) ar juca un rol important. Un alt factor care ar putea fi corelat este administrarea unor medicamente în perioada sarcinii, prematuritatea severă, dar și vârsta ceva mai înaintată a ambilor părinți pot fi de asemenea factori de risc.

În ce constă screening-ul TSA la copii?

Despre importanța screening-ului pentru TSA la copii trebuie să fie informat fiecare părinte. Este recomandat ca screening-ul pentru Tulburări de Spectru Autist să fie realizat în timpul controalelor medicale, la vârsta cuprinsă între 18 și 24 de luni, fiind parte integrantă din supravegherea dezvoltării copilului. Diagnosticul poate apărea și după vârsta de doi ani, tocmai de aceea părinții trebuie să urmarească cu atenție evoluția celui mic, în special atunci când au fost semnalate anumite suspiciuni din cauza unor probleme timpurii, dar care nu sunt încadrate inițial cu un diagnostic TSA.

Cum se manifestă TSA la copii: primele semne de îngrijorare

Primele semne care pot indica Tulburarea de Spectru Autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. Printre semnele care ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinți:

•         nu caută persoanele cu care este familiarizat cu privirea, în special pe mama

•         nu se uită după obiecte, imagini, jucării care se mișcă sau scot sunete

•         nu zâmbește, nu gângurește

•         nu întoarce privirea în direcția din care este strigat

Pe măsură ce trece de etapa de bebeluș, prezența TSA poate fi indicată de întârzierea în dezvoltarea limbajului – un lucru pe care îl constată cu ușurință parinții. Însă atunci când nu există aceste întârzieri majore în dezvoltarea limbajului sunt dificil de identificat simptomele timpurii. De asemenea, unii copii cu simptome TSA pot prezenta stagnare și chiar pierderi în dezvoltarea sau funcționarea cognitivă și socială după vârsta de 2 ani.

Ce este screeningul TSA și când se face?

Părinţii care au copii cu vârsta între 1 şi 3 ani pot solicita un test screening TSA în cabinetul medicului pediatru în evidența căruia se află copilul pe parcursul controalelor periodice pe care le fac celor mici până la vârsta de 3 ani.

Chestionarul screening TSA, aprobat încă 2014 printr-un ordin al Ministerului Sănătății, permite identificarea primelor simptome ale unei tulburări de spectru autist și apelarea imediată la ajutorul unui specialist.

Testul screening TSA are 9 întrebări care se aplică gratuit de către medicul de familie. Testul durează între 5 şi 10 minute. Rezultatele testului arată foarte devreme dacă dacă copilul este predispus să dezvolte acest tip de întârziere sau a dezvoltat deja.

Rezultate screening TSA: ce urmează în cazul diagnosticării cu autism

Dacă în urma screeningului se obţine un scor peste 10, scor care indică risc sever de TSA, medicul de familie trimite copilul mai departe către medicul psihiatru pediatru pentru evaluare. Din păcate autismul nu se poate vindeca, dar atunci când se intervine din timp, copilul poate avea o viață independentă. În cazul copiilor care suferă de TSA terapia este singura soluție.

Prin terapie, copilul învaţă, fiind ghidat de un specialist, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent. Simptomele autismului se agravează în timp, dacă copilul nu intră într-un program de terapie.

Sursa foto : klinic.by