Un excelent text, semnat de faimoasa scriitoare Ileana Vulpescu ( mai există , oare, cineva, care să nu fi citit “Arta conversatiei”?!?) circulă…nu “din mână-n mână”, ci “din calculator în calculator”. Dacă nu vă veți simți vizați de el, ferice de voi : faceți parte dintre cei care cunosc și respectă limba română. Dacă vă veți găsi însă printre cei aratați cu degetul de autoare, nu vă încruntați și nu dați cu limba română de pământ! Citiți cu atenție și …puneți-vă pe gânduri! Nu e totul pierdut! Vă puteți încă “reîmprieteni” cu limba română!
Iată așadar gandurile revoltatei scriitoare :
“Degradarea morală e direct proporțională cu cea lingvistică? Mai deunăzi, la televizor, am auzit o cititoare de prompter spunând „În liceu se aflau doisprezece fete”.
„Se învață foarte prost româna-n școli, dacă nu reușești să-i înveți pe copii că „doi” și doisprezece au feminin. E singura limbă romanică în care se-întâmplă acest lucru.
Doisprezece femei, doisprezece ceasuri. E o epidemie, o avalanșă de incultură. Nimeni nu mai zice azi „loc”, zice „locație”, fără să-i treacă prin cap să se uite într-un dicționar francez sau englez să vadă ce înseamnă. Am citit într-un ziar acum câteva luni ceva referitor la Camilla Parker Bowles, care la a nu știu câta aniversare a căsătoriei cu Prințul Charles, și-a fracturat „perineul” de la piciorul stâng. Altcineva, la televizor, spunea, dorind să se refere la perigeu, tot perineu! Dacă nu știi, nu vorbești! Am mari dubii în privința absolvirii unor școli. După părerea mea, îmi pare rău c-o spun, dar nu ești neapărat intelectual dacă ai o diplomă universitară. Profesorul Iorgu Iordan îmi spunea:
„Ai să vezi dumneata c-or să fie mai mulți doctori decât milițieni! „… Se merge pe linia minimei rezistențe. Nu le mai pasă nici profesorilor, nici elevilor, nici studenților! E un dezinteres din partea ambelor părți. Primii zic: ce să ne mai batem capul cu ăștia, că tot nu-s buni de nimic!? ceilalți: ce să mai învățăm toate prostiile astea, dacă poți deveni miliardar doar știind să te iscălești?
Nu pot să nu fac comparație între ce se auzea înainte de ’89 la tv și la radio și ce se aude acum. Tu, ca angajat al unui post de televiziune, ai niște obligații. În ceea ce spune cel pe care-l inviți nu poți să intervii, treaba lui, mai ales dacă e-n direct. Pretenția mea către angajat vine. Dacă ar căuta într-un dicționar sau pe internet, ar afla cum se pronunță toate numele proprii. Am fost uimită s-aud la un post de radio: Azi se împlinesc nu știu câți ani de la nașterea lui „Gai de Mopezan”. El fiind Guy de Maupassant! Sau Riceard Uagnăr în loc de Rihard Vagner (Richard Wagner, desigur!). A dat telefon o doamnă și le-a atras atenția în direct: Este totuși un compozitor neamț, cum puteți să-i pociți numele?
Răspuns: Doamnă, dar e moda anglizantă!….” E moda tâmpeniei și a inculturii, aș spune. Situația limbii este deplorabilă! Chestia asta cu limbile străine poate pot s-o înțeleg, e mai puțin gravă decât batjocorirea propriei limbi! În Franța, posturile radio și tv sunt sancționate cu amenzi grase atunci când folosesc cuvinte străine în loc să folosească cuvinte franceze. În Franța sistemul lor de monitorizare audio-vizual este atât de performant și de drastic, încât atunci când detectează ceva în neregulă, îi întrerupe pe loc”.
La noi, care ar fi soluția ieșirii din această criză?
„La noi, în afară de pile, proptele și o piesă de mobilier prin care se trece, se ajunge și în mod cinstit, printr-un concurs, într-un asemenea post? Asta e problema: dacă din 20 de candidați înscriși la concurs, câștiga al 21-lea, care nici nu s-a înscris, unde ajungem?
Dacă așa se obțin posturile, n-avem de ce să ne mirăm că pe unele produse cărora li se face reclamă, apar aberații de genul „brânză bunăcioasă”, „piersică gustăcioasă”, „marea ieşeală” etc. Niște analfabeți care cred că inventează ceva. Când a murit, acum un an, președintele Poloniei, am auzit la televizor: „E un spațiu în fața catedralei, care comprimă nu știu câtă lume”. (Poate cuprinde.) Ce să mai vorbim despre expresia greșită „fără doar și poate”, care e de fapt „fără dar și poate”? Adică adversativ şi dubitativ.
Lucruri analizate logic, ca de exemplu „mai exact și mai corect”. Le-am întâlnit și la persoane foarte cultivate. Ne întoarcem la „unşpe trecute fix”?”
Acum nimeni nu se duce să-şi depună un curriculum vitae, ci un „sivi” (CV) şi pariez că majoritatea lumii nici nu ştie ce-nseamnă. Nimeni nu se mai duce să-şi ducă undeva o autobiografie, ca să fie angajat: aplică. Aplică pentru un job! Aplică era ceva ce se pune pe perete. Mă indispune profund când aud de „brandul de țară”. Bine că ne-am procopsit cu o frunză, care este „brandul de țară”. Măcar dacă era şi Eva pe-acolo.
Eu nu pot să dau explicația pentru apariția acestor aberații decât că, poate, la început a spus cineva ceva în glumă şi pe urmă s-a luat în serios. Eu i-aș sfătui să nu mai facă greșeli, să pună mâna pe o gramatică a limbii române și să nu se sfiască să umble în dicționare. Astfel, poate n-o să mai auzim, chiar şi printre persoanele care au absolvit Filologia, expresii de genul „cărțile care le-am cumpărat”, „m-am dus la servici”. Eu le tot spun, când am ocazia, că-s niște cuvinte în limba română, ca viciu, oficiu, ospiciu, serviciu etc. care au această formă. Nu zici „m-am dus la ofici”, nici „am fost la ospici”, nici „mi-am luat un servici de masă”.
Pe mine mă surprinde câta încredere au în ei aceşti oameni şi câta lipsă de dubiu în ceea ce privește limba română. Aş retipări „Gramatica greșelilor”, de Iorgu Iordan. O carte de consultat, nu de ținut în casă, pe post de mobilă.
Văd un dispreț față de cine mai vorbește corect. O nepăsare de genul „lasă-i p-ăștia să vorbească, ne uităm în gura lor? Niște babalâci depășiți, o generație expirată”.
Nu-i deloc asa. Dar până să expire ei, îi inspiră pe alții.”
Comentează