Chiar dacă este weekend, putem discuta, nu-i așa, despre plictiseală. Cineva spunea : “Cu toții visăm la nemurire, dar habar n-avem ce să facem intr-o zi ploioasă de weekend..” Un studiu britanic desfășurat pe durata a 30 de ani, a reușit să demonstreze că da, se poate muri de plictiseală! Pe câti dintre noi nu i-ați auzit exclamând : „mor de plictiseală!”” . Veste proastă : de plictiseală se poate muri indrect și pe termen lung.
7500 de funcționari publici, cu vârste între 35 și 55 de ani au fost întrebați în 1980 dacă s-au simțit plictisiți la locul de muncă în ultima lună; în 2009, cercetătorii au verificat care dintre respondenți mai erau în viață.
Rezultatul a relevat faptul că persoanele foarte plictisite au o neșansă de 2,5 ori mai mare de a muri din cauza bolilor cardiovasculare.
Deși corelația poate părea forțată, ideea este aceea că persoanele plictisite pe termen lung tind să fie mai puțin motivate pentru a avea un stil de viață sănătos și de a se dedica unor activități ce le fac fericite.
Plictiseala „cronică” se află într-o legătură directă ci sedentarismul , cu obiceiurile alimentare proaste și plafonarea în carieră și în viața personală – aspecte care în timp sedimentează probabilitatea de a dezvolta afecțiuni cronice.
Biederman, neurologul citat anterior, asocia plictiseala perpetua cu tendința de a fi nestatornic: persoanele care sunt mai mereu plictisite sunt predispuse la a-și schimba locul de muncă foarte frecvent și au dificultăți în a menține o relație de lungă durată.
De asemenea, plictiseala continuă este asociată în mod frecvent cu depresia. În această direcție, un studiu german identifica un nou „tip” de plictiseală care poate conduce la depresie: plictiseala apatică, sintetizată printr-un nivel foarte scăzut de stimulare și unul ridicat de aversiune față de activitățile care ar putea fi desfășurate.
Noi însă susținem că despre plictiseală se poate vorbi și …cu optimis! Deși ar putea părea un dușman al creativității și al stării de bine, plictiseala ar putea fi, de fapt chiar un punct de plecare pentru dorința de cunoaștere, experimentare și dezvoltare, cred specialiștii în psihologia pozitivă.
Adam Philips, un psihanalist britanic, afirma, în una din cărțile sale, faptul că a te plictisi poate fi primul pas către dezvoltare.
Philis arăta că atunci când suntem plictisiți, ne sunt stimulate creativitatea, dorința de nou, curiozitatea de a descoperi experiențe nemaitrăite, interesul și nevoia de a ne dezvolta ca persoane.
Plictiseala, spune psihanalistul, oferă minții „o pânză curată” pe care poate „picta”. Plictisiți fiind, ne punem întrebări și în care ne lăsăm mintea să exploreze și altceva decât convenționalul, convențiile sociale și limitările obiective ale realității de zi cu zi.
Este o perspectivă interesantă, ce poate fi validă – însă trebuie să luăm în considerare faptul că diferența o face măsura. Cât de des suntem plictisiți?
Dacă răspunsul tinde mai mult către „frecvent”, se prea poate ca plictiseala să nu aibă nimic de a face cu creativitatea și libertatea de a gândi și să încline spre blazare.
Subiectul plicitiselii este încă insuficient studiat – chiar și așa, dacă ar fi să rezumăm numai cele mai proeminente opinii despre plictiseală, putem ajunge la concluzia că răspunsul nu stă atât în de ce ne plictisim? ci în… cum ne plictisim?
Comentează