Bombănelile Marinei Editoriale

Hiroshima din …poșeta mea!

Zilele trecute m-am liniștit odată pentru totdeauna. După ce vizitasem, anul trecut Memorialul 9/11 din New York, dedicat memoriei miilor de americani pieriți în halucinantul atac terorist din 11 septembrie, după ce am coborât, recent, la Moscova, într-unul din bunkerele antiatomice, construite de Stalin pe timpul războiului rece, după ce am evocat, la Tokyo, împreună cu urmașii victimelor primei bombe atomice, catastrofa de la Hiroshima, ajunsesem să visez noaptea numai atacuri teroriste, ciuperci atomice și Porți de Rai, în fața cărora stăteau încolonate șiruri luuuungi de nefericiți. Dar nu! Toată gândirea mea pesimistă a fost îngropată definitiv zilele trecute când, aflându-mă în Aeroportul Otopeni, am fost protagonista unei situații care m-a liniștit pe veci: în România , cel puțin, nu există niciun risc pentru astfel de nenorociri! Siguranța statului este atât de sigură, încât nimeni niciodată nu va reuși să facă vreun rău și așa lovitului de soartă popor român. Instituțiile statului veghează asupra liniștii publice și securității individului, iar dotările tehnice din punctele-cheie sunt de ultimă generație, impecabil de eficiente și de performante. La toate aceste concluzii liniștitoare, pe care mă grăbesc să vi le împărtășesc, am ajuns în timpul unui banal control la aeroport.
Se știe, controlul la aeroport este unul dintre cele mai drastice din lume și e foarte bine că e așa! Unele din cele mai cumplite acte teroriste se petrec prin avioane, în plus, tot pe calea aerului se pot mișca de colo-colo, și teroriștii planetei. Asta dacă, repet, controlul de la aeroport nu este făcut ca la carte. Iar la Otopeni el este! Iar eu sunt cel mai bun exemplu: după ce mi-am depus, în coșul adecvat, hainele, iPadul, telefonul mobil, cheile, mărunțișul de prin buzunare, mărgelele metalice de la gât, cureaua de la pantaloni, apoi separat, într-o punguță, picăturile pentru nas, fondul de ten și rimelul, apoi pantofii într-un alt coș, am trecut, zglobie ca o primăvară, prin cadrul metalic detector de pericole. Deși nu mai aveam pe mine decât lenjeria intimă, o pereche de blugi și un pulover , cadrul a clipit din toate beculețele sale, piuind dramatic. Măsurându-mă din ochi și deducând că n-aș mai avea ce da jos de pe mine, doi agenți au prins a mă pipăi gentil, plimbându-și inclusiv detectorul mobil de-a lungul și de-a latul meu, fără însă niciun efect. „-Aveți cumva extensii de păr?”-m-a întrebat, într-un târziu, o drăguță. Veneam direct din transmisia directă de vineri seara deci da, extensiile erau prinse încă de scăfârlia mea. Am încuviințat. „-Aha!”- am primit în schimb și , întrebând dacă e cazul să încep un strip-tease cu extensii, mi s-a spus că nu, și mi s-a făcut semn să trec. Dar n-am trecut decât un metru, pentru că am fost oprită din nou : „- E geanta dumneavoastră?”- am fost invitată să-mi recunosc poșeta. Am încuviințat, docilă. Pe loc s-a repezit o a patra duduie, care a început să plimbe niște hârtiuțe ( testere) pe suprafața poșetei mele, de parcă ar fi șters-o de praf. Curioasă – doar sunt și Geamăn și jurnalist – am întrebat ce se întâmplă. ” – Au fost detectate urme de explozibil în poștea dvs și trebuie să luăm niște probe”. Aha. Duduița a introdus apoi bucățelele de hârtie într-un aparat sofisticat de lângă banda de bagaje, dispărand apoi agitată cu „rezultatul analizei”, care ieșise aproape instantaneu dintr-un orificiu al aparatului-minune. ” – Aparatul a confirmat existența urmelor de explozibil”- a ținut să mă informeze politicos duduia precedentă. Între timp se formase o coadă considerabilă de telespectatori, pe care eu, potențiala infractoare, îi țineam pe loc. Au revenit doi inși, tot în uniforme și m-au luat conspirativ într- o parte. „- Doamna Marina, știm cine sunteți, dar regulile impun să vă legitimăm. Ne puteți arăta biletul dvs?” Le-am întins biletul pentru cursa de Timișoara de 21,15. Și-au notat pe o hârtie numărul locului meu. Am dedus că, pe toată durata zborului, voi fi monitorizată, pentru ca nu cumva să dispar, la un moment dat, la toaletă, unde să asamblez, contra cronometru, o armă letală, cu ajutorul căreia să deturnez avionul către Pentagon.
Zborul a decurs normal, stewardesele mi-au zâmbit politicos tot drumul, iar eu am evitat să merg la toaletă, deși resimțeam, al un moment dat, acut, nevoia. Dar..de ce să creez momente de panică inutile?
Un lucru e sigur: România e bine păzită! Niciun terorist nu va putea niciodată să-și facă de cap prin țărișoara noastră! Organele vegheaza, aparatele – la fel!

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.