Bombănelile Marinei Editoriale

Hei, bărbați! Fiți și voi mai romantici!

 

Sindromul sacilor în căruță. Da,da, cam acesta este diagnosticul pe care vi-l punem noi, armata doctorițelor de ocazie, a femeilor de pe planetă, care, chiar dacă nu au apucat să depună jurământul lui Hipocrate, se pricep cel mai bine cum să-și vindece bărbații de singurătate, de tristețe, de plictiseală, de non-sensul vieții și da, știu, și de foame! ( la naiba! nu ne reduceți la asta!)
V-ați văzut, așadar, cu sacii-n căruță, v-am căzut în plasă ( nu vă amăgiți: am VRUT să vă cădem în plasă!), după care v-ați relaxat total. Vânătoarea a luat sfârșit, armele sunt așezate în cui, de unde nu vom mai fi luate decât eventual pentru alte vânători, făcute pe furiș, în sezoane prohibite. Iar noi….noi am rămas NU cu ochii la voi, ci cu ei în soare! Ne-am trezit cu verigheta pe deget și cu mâinile pline de detergent, cu părul îmbibat în mireasmă de ceapă prăjită, cu ochii cârpiți de nesomnul furnizat de roadele plângăcioase ale iubirilor noastre. Vă mai privim, din când, cu ei, întrebându-ne unde ne sunt Feți Frumoșii de altă dată, cei care ne suciseră mințile, înodându-le pentru totdeauna, spre ce zări de soare pline i-au dus armăsarii lor pur-sânge, după ce ne-au tăiat respirația, în credința noastră că l-am apucat pe Dumnezeu de picior și pe Făt Frumos de plete?.. Unde sunt vorbele meșteșugite, cu care ne-ați făcut s-o luăm razna și să ne rătăcim uzul rațiunii? Unde sunt privirile pătrunzătoare, care ne săgetau străfundurile, zburătăcind fluturii adormiți din stomacurile noastre? Dar mângâierile voastre, care se furișau spre cele mai periculoase cotloane, infiorându-ne ființa, de trebuia să ne uităm în buletin, ca să ne amintim cum ne cheamă?
…Oare maldărele acela de nepăsare, înghesuite în fotoliul din fața televizorului, sunteți voi?!? Heei, alooo! Ne mai țineti minte? Suntem tot noi, cele cu nume conspirativ “iubi”, “păpușa”, “scumpici”, “pisi”, ” minunea zilelor mele”, suntem cele care, până mai deunăzi erau cele mai frumoase, cele mai deștepte, cele mai miunate, suntem sufletul pereche, treziți-vă!!!! Unde naiba v-a dispărut romantismul? Oare nu cumva, fără să știm, folosim , în mâncărurile noastre, vreun condiment care vă ucide impulsul de a ne spune “te iubesc”? Oare certificatul de căsătorie emite radiații cu efect distrugător asupra iubirii noastre? Unde sunt cuvintele meșteșugite, în care ne înfășurați, de dimineața până seara? Unde sunt trandafirii roșii, care aproape că deveniseră o siglă a întâlnirilor noastre? De ce nu vă mai simțim degetele, plimbându-se prin părul nostru, palmele – încercându-ne moliciunea trupului, de ce buzele voastre găsesc atât de greu drumul spre ale noastre? De ce ne spuneți atât de rar ” Te iubesc?”..

P.S. Astăzi, la ora 10,10, pe TVR2, la emisiunea “Femei de 10, Bărbați de 10″, împreună cu colegul meu Mircea Radu, vom porni într-o expediție temerară pe urmele romantismului de altădată. Așezați-vă mai departe de televizor, pentru că… vor ieși scântei! Starurile care se înfruntă sunt actrița Alexandra Velniciuc și ” vagabondul” Codin Maticiuc!

Uscatoare rufe