Copii și tineri

Gandurile unui dascăl, la final de an

Autor : Prof. Denisa Ciaclan

Vine vacanța, cu trenul din Franța sau de unde vrea ea. Important este că vine. Ca profesor, eu zic că elevii au muncit, s-au străduit și unii au char avut rezultate bune. Alții, dacă nu au avut, vor avea anul viitor, important e să muncească pentru ele. Anul acesta a fost pentru mine un an cu multe provocări. Am avut multe activități, unele chiar trebuiau să fie originale. La activitatea de 1 Decembie, i-am învățat pe copii să recite, ei au și cântat, au făcut powerpointuri interesante, ceea e e un lucru frumos, mai ales într-un liceu tehnologic, unde materiile umaniste nu sunt  chiar printre favoritele elevilor. A venit apoi momentul Eminescu, apoi Ziua Lecturii. Pentru Ziua Lecturii, am amenajat cu o clasă o mini-bibliotecă, unde am pus tot felul de cărți. În ultimele minute înainte de pauză, citim din acele cărți. Unii dintre elevi mi-au spus că apoi merg acasă și descarcă de pe internet cartea respectivă. E și asta un pas în lumea tehnologiei, care face concurență cărților. O mare provocare pentru mine a fost și dialogul copiilor cu un scriitor. Am invitat o tânără scriitoare, pe Raluca Chiper, care le-a vorbit copiilor despre cartea ei, despre cum se scrie o carte, iar ei au fost încântați, deși, la început au zis ”păi, ce ne interesează pe noi cărțile ?” Până la urmă, s-au arătat interesați și mereu mă întreabă când mai vine doamna Raluca. O să o mai invit, cred, fiindcă le-a plăcut. Mă gândesc că, dacă ești apropiat de elev și faci activități, ei se bucură și participă. Am mers apoi cu ei la teatru, unde au prezentat piese colegii lor de la gimnaziu și din clasele paralele (ai mei nu s-au înscris, dar sper să-i conving). Referitor la examene, eu cred că elevii vor citi și vor promova, dar cred că au nevoie să fie atrași de disciplina respectivă. Învățatul pe de rost nu e o soluție, literatura se simte în primul rând. În alte cazuri, am încercat să fiu pentru copiii mei sfătuitor, iar asta a fost pentru mine o nouă provocare. Am, în clase, copii cu părinții despărțiți sau plecați în străinătate, cu familii compuse dintr-un tată bun și o mamă vitregă sau o mamă bună  și un tată vitreg, în familiile acestea copiii nu sunt totdeauna înțeleși și atunci intră în anturaje periculoase. Ei simt nevoia să vorbească atunci cu cineva, iar eu îi ascult și le dau sfaturi. Nu e ușor, fiindcă uneori mă întristează întâmplările lor. E greu să-i faci să discearnă lucrurile și să observe că nu toți cei pe care ei îi numesc prieteni adevărați chiar sunt așa. La drept vorbind, și noi ne mai înșelăm după atâtea experiențe, d-apoi ei? Diferența este că noi putem analiza obiectiv lucrurile, cu calm, pe când ei sunt impulsivi, trăiesc totul la maxim și atunci pot greși. Trebuie să le spui unde greșesc și să-i îndrumi, iar, dacă acești copii vor ști să aleagă drumul corect, atunci tu, ca profesor, ți-ai împlinit menirea până la capăt. Ce să spun la final de an? Îmi doresc ca anul viitor să fie și mai bun, mai interesant, iar eu să am putere și să-i ajut pe copii să meargă mai departe, să pot spune, asemeni Marei lui Slavici, ”tot n-are nimeni copii ca ai mei”.

 

Sursa foto: topuniversities.com 

Publicitate