Am simțit că îmi îngheață plămânii. Poate pentru că țigara era mentolată sau că era ceva ce nu mai încercasem dar da, asta a fost senzația, mi-o amintesc perfect. Primul fum în piept l-am tras in toaleta noastră, a băieților, aflată la etajul întâi al Liceului I.L.Caragiale, cum stai cu spatele la cancelarie, usa din dreapta, lângă scări.
Țigara era a lui Crețulescu, dar se aflau acolo și Baci, Carcea, Dumitrescu, Reinholtz, Vereș, adică mai toți camarazii mei din clasa a noua… Era și San Pedro Miguel, fiu de consul (Paraguay?, Uruguay?, Chile?) coleg cu noi toți, îndesat și musculos ca un buldog, fumător de țigări care-ți duceau esofagul în stomac, Ligeros și Popular, pe pachetul cărora scria nebunesc ”superfinos negros”… Nu mi s-a făcut rău, nici atunci, nici în bancă, dar am știut că e o porcărie pe care nu mai vreau să o repet – m-am reapucat, totuși, la ani de zile după momentul ăsta.
Prietena mea din copilărie îmi spunea că băiatul pe care ea insista să îl cunoască ceva mai bine, pe care-l știam și eu din vedere, un tip cu părul ondulat și blugi Levi´s, nu a venit la prima întâlnire. Seara, la telefon i-a prezentat scuze sfielnice și i-a explicat că în drum spre gura de metrou a luat un iaurt rece; că așa e el, mai pofticios – o să vadă ea mai târziu că ăsta e defectul lui principal. L-a băut pe nerăsuflate după ce înainte răsese un oloi de compot de prune făcut în casă, de maică-sa.
Nu-i mai dai o șansă? o întreb. Nu, îmi răspunde. Nu vrei?. Nu pot- nu pot să-mi scot din cap imaginea cu Adonis strângând bara vagonului cu ambele mâini, ținându-și respirația și vârfurile pantofilor unul spre celălalt și rugându-se de Dumnezeu să închidă odată ușile alea și să ajungă mai repede la stația Eroilor cu peronul pe partea dreaptă ca s-o rupă la fugă spre casă…
Stăteam cu coatele rezemate pe marginea de tablă a balconului. Era o noapte de vară cu stele mii, în care doi oameni se certau câteva etaje mai jos și altcineva își încălzea o mâncare cu usturoi. Orașul trăia prin ei, prin tot și prin mine… Vinul era greu și avea gust de ciocolată amăruie; îmi venea să mușc din el și apoi să-l beau. Am dus paharul în dreptul ochilor si am privit cum luminile bulevardului se colorează în roșu ca etichetele de la buzunarul blugilor Levi´s. Prietena mea din copilărie a aparut în pragul ușii în mână cu un pachet de Salem…
Fumezi?
Acum, că ai citit, te invit şi pe la mine. Mă găseşti aici: www.mircea-radu.ro
Comentează