Ea și El

Certați-vă, dar nu vă aruncați unul altuia cuvinte grele!

 

Se întâmplă de multe ori ca un cuvânt rostit într-un moment neinspirat să genereze o furtună de emoții. Ce te faci însă dacă astfel de cuvinte se tot repetă și sunt folosite de către unul din parteneri ca o armă letală, menită să lovească direct către țintă? Dacă tot repeți lucruri pe care tu însuți nu ai vrea să le auzi niciodată, înseamnă că familia ta este pe punctul de a se destrăma. Iar conflictul se va transforma într-un război, din care ambele părți ies în pierdere. Așa că, atunci când vă certați, căutați să nu vă aruncați unul altuia cuvinte pe care mai târziu să le regretați. 

“Divorțez!”

    Se știe ca, mai devreme sau mai târziu, gândurile și cuvintele devin realitate. De aceea psihologii recomandă să folositi această “amenințare” doar în momentul in care sunteți decise să o rupeti definitiv cu respectivul. 

“Nu sunt nebună!”

    ….deși felul în care vă comportați spune cu totul altceva: ochii ieșiți din orbite, țipetele ascuțite, înjurăturile ca la ușa cortului, ușile trântite etc…Oare nu se poate fără astea? Dacă nu, mai bine ieșiți o vreme din casă, să luați niște aer… 

“Ești la fel ca maică-ta/taică-tău!”

   Desigur, nu v-ați referit la faptul că partenerul vostru se pricepe la fel de bine să repare mașina. Aceste argumente nu fac decât să-l umilească definitiv pe celălalt. În plus, dacă ajungeți să rostiți aceste cuvinte, înseamnă că partenerul vostru este departe de a fi unic, irepetabil, cum îi spuneați cândva…

“Mi-a ajuns, m-am săturat! Am mai trecut prin așa ceva!”

Aceste cuvinte le sunt proprii celor ce au mai trecut printr-o căsnicie. Comparația permanentă cu “precedentul” nu este in favoarea armoniei conjugale. Asa că așteptați-vă la reacții pe măsură. 

“Boule!” “Idiotule!” etc

   Dacă ați început să vă comparați persoana iubită cu animalele sau să-l numiți în toate felurile, înseamnă că dialogul dintre voi este compromis. Înseamnă că nu mai vedeți, unul în celălalt, pe acel partener de viață, pe care cândva îl iubeați atât de mult. E cazul să vă opriți. 

“Din cauza ta copiii sunt nervoși, plâng și apoi nu vor dormi toată noaptea!”

Este o noua abordare greșită: vreți să dați toată vina pe partener. Las’ să aibă el remușcări pentru starea copiilor! 

Certurile trebuie să aibă loc în absența copiilor, iar dacă aceștia sunt deja mari, nu-i păcăliți că totul e roz, între mama și tata. Spuneți-le că, pur si simplu, s-a întâmplat să nu fiți de acord asupra unor lucruri. Altfel, le veți induce starea de neîncredere. 

“Ți-am mai spus de o mie de ori!”

Dacă va aflați în situația de a fi nevoite  să-i tot repetați soțului un anume lucru, nu începeți să-i reproșați acest fapt, aducându-l la exasperare. Explicați-i cât de important este acel lucru pentru dumneavoastră. 

Aveți răbdare…

Soțul a venit obosit și încărcat, de la serviciu și psare a fi ous pe ceartă. Evitați să-l provocati la discuții sau să-i faceți jocul. Găsiți-vă ceva de făcut prin casă. Se va liniști și veti putea relua dialogul. 

Resună-l!

V-ați despărtit certați, dar v-ați hotărât să-l sunați la telefon, ca să terminați ce aveti de spus. Nu vă răspunde.  Nu începeți să-i trimiteți SMS-uri agresive, poate e într-o sedintă și de aceea nu v-a răspuns. Aveți răbdare până seara și, între timp, inventați ceva, pentru a vă împăca. 

“Tu ești singurul vinovat!”

   Să zicem că ați pierdut trenul. Sau ați ratat o programare la coafor. Nu are sens să bateți apa-n piuă toată ziua, pe tema asta! Partenerul și așa are remușcări că nu v-a ascultat și că, iată, nu ați reușit un anume lucru. Doar nu e un capăt de țară, problema poate fi rezolvată cu altă ocazie! Treceți cât mai ușor peste asta și partenerul vă va fi recunoscător! 

 

Sursa : family-and-i.com 

Femei de 10 pe Facebook