Eu știu una și bună : poți fi un om de toată isprava și fără să fii dus prea mult la biserică, la fel de bine cum poți fi un ticălos cu acte în regulă, un pervers, un făcător de rău și rele, dar care-și face 20 de cruci pe zi și se bate cu pumnu-n piept că este cel mai mare credincios de pe Pământ…
Când fiul meu m-a întrebat alaltăieri, venind de la școală, dacă-mi place „melodia aia cu lemnul și cu Dumnezeu”, l-am privit ușor jenată de lipsa mea de „update”. „- Hai mă, mama, conduci un site și nu ești la curent cu noutățile!” – a venit pedeapsa supremă ( cel mai groaznic lucru de pe pamânt este atunci când ne judecă proprii copii. Și când, culmea! au dreptate!). Mărturisesc că zilele trecute, ocupată până peste cap cu lansarea carții mele, am neglijat și presa, și programele tv. Fac această precizare, ca să înțelegeți că habar n-aveam de tevatura generată de piesa inspiratului lider al trupei Taxi. Așadar, reacția pe care am avut-o la ascultarea ( vizionarea) clipului a fost a mea și numai a mea, și nu una indusă de reacțiile altora, cum ni se mai întâmplă..
…Am vizionat așadar clipul, cu interesul stârnit de întrebarea fiului meu. Și..mi-a plăcut. Pur și simplu. Și melodia ( m-am trezit fredonând-o chiar azi dimineață, probabil știind că mă voi apuca de acest editorial!) , și interpretarea, și găselnița lui Dan ( în fapt nimic nou sub Soare!) , de a-și aduce alături niște chipuri îndrăgite ale unor vedete de top. Dar, poate în primul rând, mesajul. Habar n-aveam ce controverse începuse să nască melodia, însă mi s-a părut inspirată ideea de a transmite faptul că, pentru a fi credincios, nu-ți trebuie catedrale opulente în care să stai la taclale cu Dumnezeu, ci o poți face și sub un acoperiș din lemn, într-o chichineață de biserică, sau chiar la tine acasă, față-n față cu o lumânare aprinsă. Mărturisesc că nu sunt o persoană religioasă prin definiție, însă frica de Dumnezeu o am pitită în suflet de când sunt mică, iar dorința mea de a face bine nu a avut prea multe derapaje în viața mea. Biblia nu am citit-o, însă știu destule pasaje din ea, iar în biserici intru mai mult pentru a le vizita sau filma. E o confesiune care explică într-un fel nedumerirea mea vis-a-vis de râvna unora de a investi sume colosale în astfel de catedrale, în loc să le îndrepte către , să zicem, sănătate și educație – cele două direcții ce-mi par a fi primordiale pentru un stat care are grijă de oamenii săi.. Nu mi s-a părut deloc ostentativ mesajul artiștilor – de fapt, validarea, prin implicare, a mesajului talentatului compozitor. Până la urmă, nu pentru libertatea de gândire și expresie „au murit copiii ăia, în Decembrie ’89?” – iată că folosesc și eu limba de lemn, că tot preferă Dumnezeu lemnul!
Am ascultat piesa și abia apoi am văzut reacțiile. Și m-am uluit. Trec peste reacția lui Leșe. Mărturisesc că m-a surprins de la început prezența lui printre ceilalți, așa că dezertarea lui mi s-a părut aproape firească. M-au oripilat însă analizele din presă ale unora și altora – niște frustrați, ca de obicei- privind „averile” celor care au cutezat să pledeze pentru spațiile mici. Cum s-ar spune : ai vilă, nu ai voie să mai rostești, în viața ta, cuvântul „garsonieră”. E ca și cum, dacă eu am divorțat, nu am voie să mai scriu niciodată despre căsătorie. Ce cretinitate! Apoi am citit că nuștiucine, un bezmetic anonim, a dat foc, în mod public, unei cărți a lui Mircea Cărtărescu – unul din „vinovați” – în ideea, probabil, de a deveni și el puțin celebru. Mă aștept, în consecință, ca și alți netoți, urmându-i exemplul, să ardă, în public, chitara lui Andrieș, CD-urile Holografilor, prompterul Andreei Esca sau să i-o ardă chiar pe..Lavinia lui Bănică!?
E clar că țara în care trăim nu se va mai face bine niciodată.
Vreau să concluzionez, felicitându-l pe Dan Teodorescu nu numai pentru cântecul său, ci mai ales pentru vâlva pe care a creat-o în jurul lui ( îl suspectez chiar că a fost o acțiune premeditată!?) . Și, dacă tot s-a eliberat un loc în distribuție prin plecarea lui Leșe, să-i transmit lui Dan că-i stau oricând la dispoziție : am ceva voce și, în plus, nutresc și eu convingerea că… Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici!
Comentează