Am călătorit mult, prin țară și pe alte meleaguri și m-a durut să văd cât de prețuită este istoria și ale ei edificii în altă parte, în vreme ce, în România,
sute de castele și cetăți – clădiri de patrimoniu zac abandonate, nu doar în uitare și în indiferență , ci și în cea mai crudă lipsă de iubire! Și atunci mi-am dorit ca, din universul meu mic de artist, să le vorbesc oamenilor despre nedreptate! Fără a pune la zid vinovații, fără a-i arăta cu degetul, fără a cere explicații – nimic din toate acestea – ci, pur și simplu, prin frumos, emoție și conștientizare.
Am născut astfel acest proiect dând startul unui promovări de țară fără precedent, creat nu de o instituție publică abilitată ci de o mână de oameni, toți artiști, toți cu suflet mare, toți
încă iubind România! Împreună cu ei, descopăr castele și cetăți mult prea puțin cunoscute și popularizate și, cu eforturi uriașe, le recream poveștile în filme artistice de scurt metraj în care istoria, legendele, arta, designul floral și emoția ne reamintesc cât de frumoasă este această țară și câte comori neștiute ascunde ea. Îmbrăcăm castelele în flori pentru a duce viața în ruine și pentru a convinge vizual căacolo viața și frumusețea poate oricând renaște. Florile mele sunt metaforele vieții iar creația floristică nu are nicio limită a imaginației.
Flori la Castel este un basm floristic! Este, prin metaforă, prin istorie și prin frumos, invitația de a iubi România și de a ajuta la salvarea ei. Este proiectul meu de suflet prin care îmi iubesc țara și o îmbrac în flori!
Flori la Castel este o modalitate inedită de promovare turistică, artistică și culturală a României! Este un proiect manifest!
Primele trei episoade au ajuns imediat la inima publicului dar și a mass-media. Pentru cei care încă nu le-au vizionat, îi invit să le privească aici:
https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-calendar/ https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-din-carpati/ https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-care-vindeca
Pornisem la drum spunând că, daca din zece castele vom reuși să salvăm măcar unul atunci 
ne vom atinge obiectivul. Lucrând la episodul patru nu am fi putut anticipa nicicând că această speranță atât de ambițioasă avea să se concretizeze chiar atunci. Povestea Castelului Pokol, intitulat de noi castelul Minelor de Aur ne impresionase profund. Protagonistul episodului trăise o viață de film iar acea viață extraordinară ședea acoperită de praful uitării nu doar în curtea castelului extrem de deteriorat ci în întreg orașul în care Pokol fusese cândva cea mai mare personalitate. Dar să începem cu începutul.
Alexiu Pokol de Lozna Mare s-a născut in august 1872 într-o familie înnobilată de principele Sigismund Bathory, devenind un om care ținea la blazonul familiei sale dar și un erudit cu visuri mari.
La 20 de ani îl vom afla predând, orele de abecedar și de matematici, la catedra de învățător din Baia Mare. Școala în care el preda cu dedicație poate că nu întâmplător s-a aflat chiar pe proprietatea celei ce avea să îi devină soție, în același an. O poveste controversată de dragoste interesată sau adevărată pe care nu o vom putea noi lămuri aici. Ceea ce este însă foarte clar e că această căsătorie timpurie cu văduva Maria Mureșanu l-a propulsat pe Alexiu 
de la catedra de învățător la statutul de proprietar de mine de aur. Legenda spune că, în căutarea aurului de negăsit o bună vreme, resursele lui financiare fiind pe sfârșite, le-ar fi cerut minerilor să se oprească. Însă minerii, cu intuiția celor ce cunosc prea bine măruntaiele pământului, s-au oferit să mai muncească încă o luna. Norocul, providența și visul bogăției toate s-au confirmat când in scurt timp primul filon de aur a ieșit la lumină și peste noapte, Alexiu Pokol a devenit foarte, chiar foarte bogat! Visase bogăție însă și măreție și nu s-a oprit până nu și-a construit o cariere fără egal în zonă. Un fost învățător ajuns proprietar de mină, devenit senator și activist pentru drepturile românilor din Ardeal, martor ocular al Marii Uniri, primar de Baia Mare și mare filantrop. Istoria acestui om s-a scris în vreme ce, din minele lui vestite sute de kilograme de aur, an de an ii confirmau prosperitatea. Cât despre a lui prezență, de la contemporanii lui aflăm că era un om de statură mijlocie, bine conservat, întotdeauna foarte elegant, că fuma țigări de foi Havana, dintre cele mai scumpe, că mustățile lui erau răsucite în furculiță și că, ajutat mai mult de pamplezir de un baston din lemn de abanos, cu un mâner din jumătate de kilogram de aur, pășea mândru și senin prin viață.
Un om atât de bogat avea nevoie de o casă pe măsura lui, adică de ce nu, chiar de un castel. Castelul lui Pokol a fost ridicat doar într-un singur an, ca o bijuterie arhitecturală demnă de baluri, de recepții și de oaspeți dintre cei mai de seamă. Marele Nicolae Iorga, Prim-ministrul 
Take Ionescu, Scriitorul Duiliu Zamfirescu dar și Prințul Leon Ghica, Prințesa Maria Cantacuzino și doamna Bragadiru, pentru ei toți și pentru fiecare-n parte Pokol a fost gazda desăvârșită, la castelul minelor de aur! Oaspeții de seamă, soseau la castel în trăsura lui Pokol. Oaspeții lui 
de seamă descopereau, concret, un om foarte bogat și educat, un om solar și generos, un om cu care, de drag, la masă ai fi stat.
Celebra lui trăsură cu cei mai frumoși cai ai vremii era urcată deseori în tren pentru a fi dată jos la Budapesta, și admirată apoi pe marile bulevarde. Trăsura lui superbă ducea cu ea povestea unui om bogat și mândru ce ajunsese a fi extrem de cunoscut nu doar în România ci și dincolo de granițele ei.
Și câți dintre voi știați oare că acest om bogat cu inimă generoasă a dăruit Reginei Maria tot aurul necesar coroanei sale ? În vremuri aspre pentru România, când țara era în suferință iar banii statului mult prea puțini, din minele lui Pokol și prin a lui bunăvoință 3 kg 600 grame de aur pur au luat drumul Parisului. În mâinile iscusite ale bijutierilor francezi, primind în ea turcoaze, ametiste și roșie catifea, coroana reginei noastre, în anul 1922 pe toți cei prezenți la Încoronare i-a lăsat fără grai. Coroana aceasta de poveste este ea însăși una dintre cele mai frumoase bijuterii europene din secolul trecut. Este coroana-capodoperă purtată de o Mare Regină cum țara aceasta a noastră, cred eu că nicicând nu va mai avea!
Dar, vedeți voi, bogăția este o binecuvântare cum e și un mare test. În anii ce-au urmat, in vremea marilor alianțe și-n vremuri de război, când ultimul Sultan de pe tronul lui abdica, când faraonul Tutankamon și-a lui mumie o lume întreagă fascina, când Hitler însuși puterea își 
declara, când în București, Arcul de Triumf se ridica, Alexiu Pokol magnatul nostru jovial, din cheltuit nu s-a mai oprit. În lumea bună și cu ai lui oaspeți cunoscuți, luxul și viața în mare desfătare au scris, ce-i drept istoria măririi și a decăderii lui. Iar anii 20, acei ani de splendoare și de lux în care cei avuți s-au răsfățat în fel și chip au venit și au plecat ca un miraj ce niciodată nu s-a mai întors!
Încetul cu încetul averea lui s-a diminuat, banii au devenit insuficienți, averile plătite în aur au fost vândute una câte una iar trăsura, automobilul, câteva mine și până și castelul s-au înstrăinat.
Deși visase la o bătrânețe liniștită și prosperă, viața i-a cerut, pentru anii lui de mărire, un preț atât de greu de dus. Unul câte unul, cei cinci copii din șase și chiar și mama lor au plecat din lumea asta lăsându-l pe Alexiu bolnav, însingurat și îndatorat. Sfârșitul nici măcar nu-l mai găsește pe pământul acestei țări însă minerii lui de nădejde i-au oferit, la amurg, ritualul atât de special de înmormântare a celor au curajul de a se aventura în întunericul din adâncuri. Alexiu s-a întors, mult prea devreme, în pământul pe care-l scormonise și care-i dăruise aurul, bogăția dar și mărirea la care el atât de mult visase! Dar astăzi, numele lui Pokol, cândva celebru, într-o deplină uitare pare acoperit! https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-minelor-de-aur/
Așadar, povestea omului care se îmbogățise peste noapte, care cunoscuse toate valențele 
puterii financiare și politice, care ajutase prin spiritul lui filantropic nenumărați nevoiași, care aflase că Statul Român nu îi putea oferi Reginei Maria o coroana iar pentru acea coroana el avea să doneze aurul necesar, rămânând în istorie pentru acest dar extraordinar, ei bine Alexiu Pokol ne învață, prin a lui poveste de viață lecția preamăririi dar și a decăderii și, din păcate, poate chiar și mai dureroasă este chiar decăderea castelului său.
Povestea aceasta plină de emoție și exemple de viață a fost adusă în atenția autorităților locale responsabile care au și decis imediat renovarea castelului. La distanță de câteva luni de la lansarea episodului, știrea că primele fonduri necesare erau deja alocate iar autorizația de construcție emisă ne făcea, pe noi echipa Flori la Castel să plutim de fericire și să conștientizăm că și un proiect manifest generează reacții și salvare: https://florilacastel.ro/ziarul-de-maramures-castelul-pocol-va-fi-restaurat-si-deschis-publicului-larg/
Deși nu putusem filma nici măcar un cadru în interiorul castelului mult prea deteriorat la interior și deși filmările se derulaseră exclusiv în curtea castelului și în superba Giardinidi Zoe din Hunedoara ei bine, povestea noastră reușise sătransmită emoția și mesajul-strigăt de salvare:
În toate încăperile-i de bal, cândva superbe, tavanele s-au prăbușit tăcut!
Pentru a fi în siguranță, din el afară trebuie să ieși numaidecât!
Trecut de curând în grija Direcției de Patrimoniu din Baia Mare, castelul își cere și așteaptă dreptul la demnitate, dreptul lui la salvare.
Să strălucească iar cândva, deși e lucru greu, nu-i imposibil de făcut!
Castelul minelor de aur va trebui, fără vreo altă amânare refăcut!
Din respect pentru povestea acestui om mare și-a aurului nostru transilvănean,
Din dragoste pentru România,
designer florist Cristina Moldovan.
Vom reveni, cu siguranță, la Castelul Minelor de Aur atunci când el va străluci ca în trecut, pentru a-i filma redevenirea iar, până atunci vom continua să descoperim castele suferinde și să vi le arătăm îmbrăcate în flori și în emoție.
https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-minelor-de-aur-galerie-foto/
Pentru că, ceea ce putem dărui lumii din jurul nostru atunci când nu mai este vorba doar de binele nostru personal și imediat, trebuie să îmbrace hainele curajului și ale speranței. Arhitect de frumos poate fi oricine își asumă asta. Vă mulțumesc tuturor că ați călătorit și astăzi cu mine la castel!
Comentează