Lector univ. dr. FLORIAN OLTEANU
Data de 1 octombrie nu este numai data la care începe anul universitar. Din octombrie 1991, conform unei rezoluții a Adunării Generale a ONU din decembrie 1990, data de 1 octombrie a devenit Ziua Mondială a Vârstnicului.
Așadar, 1 octombrie este și despre bunici, așa cum 8 martie este despre mame. Bunicile au fost și sunt niște ființe minunate. Mereu ne luau apărarea în fața autorității parentale, vrând parcă să deconteze duritatea la care-și supuseseră proprii copii, adică părinții noștri.
Bunica mereu avea în geanta ei de biserică sau de oraș, ori de piață câte o halviță, o gumă, ori câțiva lei de înghețată când la nunta de duminică în sat venea căruța cu magicianul lingurii și cornetului cu mult așteptata delicatesă.
Când mergeai cu bunica într-un oraș mare, situat la câteva zeci de kilometri de locul unde locuiai, ți se părea că îți este ghid printr-o lume de basm, în care vedeai tramvai, bărci pe lac, un furnicar de lume de toate vârstele, vedeai călușei permanent nu ca la noi doar la bâlci, Ori puteai să te uiți ore în șir cum plecau și veneau trenuri din gară, o gară care azi ți se pare mică, dar atunci ți se părea uriașă.
Nu mai vorbesc de vacanțele la bunici, aveai voie să te joci până târziu, nu se supăra bunica dacă mâncai mai multe dulciuri decât aveai voie. În plus, gătea la vatra pirostii, cu surcele aduse din pădurea din spatele casei, scotea mai multe bucăți de carne din canta cu untură pentru iarnă (numai la părinți exista noțiunea de economie pentru iarnă), când venea bunicul obosit de la muncă (după zeci de ani de muncit pe șantierele patriei, își luase un cârd de capre pe care le păștea zi lumină pe dealurile care înconjurau satul, prilej pentru mine să-l însoțesc dacă n-avea bunica treabă pe acasă și îi eram mai de folos ei) ori se întâmpla să mai vină seara după miezul nopții, (a propos, orele de culcare și trezire la bunici erau opționale, puteai să stai treaz și duă miezul nopții) în trecere, cetățenii de la paza obștească, prieteni ai bunicului să mai cinstească alături de bunicul un pahar de vin după ce le venea schimbul. Mai arunca bunica și două trei ouă în cratița unde sfârâiau bucățile de carne, și numai gură să fi avut întingând cu pâine ori cu mămăligă (a propos, bunica îți făcea oricând mămăligă) în untură. O bucată de brânză, o ceapă strivită cu pumnul pe genunchi, o roșie, un castravete de grădină făceau ospățul nocturn ca-n povești.
Am umblat prin multe locuri, dar vinul bunicului, pomana porcului cum o făcea bunica n-am mai găsit-o vreodată. A trecut aproape un deceniu și jumătate de când au plecat într-o lume mai bună luând cu ei aromele copilăriei care nu mai trăiesc decât în amintirea mea.
1 octombrie este așadar, despre ei, despre bunici. Știau și le spuneau tuturor că noi, nepoții le prelungeam viața. În ciuda marilor greutăți, nu s-au plâns, au îmbătrânit frumos, marcând an după an și devenind mai iubitori și parcă mai înțelegători.
Așadar, cine mai are bunici, e bine să se bucure de ei, măcar cât dă Dumnezeu să poți copilări alături de ei. Și mai e ceva…vor înțelege dacă destinul vă va duce peste mări și țări sau poate într-o altă zonă nu prea îndepărtată de ei. Nu se vor supăra că uiți de ziua lor..
Dar când calci printr-un loc azi, banal, te va năpădi fără să vrei aducerea aminte…pe aici, m-a dus prima oară bunica…
Așadar, La Mulți Ani, tuturor bunicilor care mai trăiesc și o pioasă amintire celor ce nu mai sunt…
sursa foto : onashem.mediasole.ru
Comentează