Astăzi este noaptea Sfântului Andrei – un soi de “Haloween” românesc.
Pentru cei care nu știu, Apostolul Andrei a predicat pe pamanturile Daciei, iar faptul ca a inlocuit o divinitate precreștină – personificare a lupului – arată importanța pe care a avut-o Sfantul Apostol Andrei pe pământurile noastre.
Cu ani buni în urmă, în noaptea dintre 29-30 noiembrie, tinerii petreceau la fel ca de Revelion. Pentru a putea fi feriți de strigoi, aceștia ungeau cu usturoi ferestrele casei, unde urma să aibă loc petrecerea.
În această noapte, fetele care vor să-şi afle ursitul, trebuie să ascundă sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis ; totodată ele apelează la “făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă “neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.
În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.



Comentează