De Paşti nu se sărbătoreşte mielul, nici naşterea lui Isus, nici tradiţia, cum credeau subiecţii celebrului reportaj făcut acum ceva timp de Răzvan Anghelescu pentru site-ul Vax Populi (https://www.youtube.com/watch?v=lOzgGSB4Qsw). Nu se sărbătoreşte nici iepuraşul. Nici măcar ouăle roşii. De Paşti comemorăm, îndureraţi, răstingnirea Mântuitorului şi omagiem, fericiţi, învierea Lui.
Aşadar, pe de o parte, durere şi jale, pe de altă parte, fericire şi speranţă. Nu ai cum să nu te cutremuri când afli despre supliciile îndurate de Isus Cristos în curtea palatului lui Irod, apoi pe drumul Gologotei şi, în sfârşit pe cruce. Dincolo de nedreptate şi umilinţă a fost durerea fizică – o durere imposibil de imaginat de către noi, muritorii. Am văzut filme documentare, greu de urmărit, în care medici specializaţi în crucificărle din antichitate încearcă să ne facă să înţelegem, măcar „teoretic”, ce a îndurat Isus pe cruce. Şi atunci, ne putem întreba: de ce în preajma sărbătorilor pascale ne urăm unii altora „Sărbători fericite!”?
Pe de altă parte, Învierea a oferit oamenilor o dovadă a faptului că Isus era Cristosul, că fiul unui tâmplar din Nazaret era chiar Mesia, salvatorul cel aşteptat, a cărui venire fusese anunţată de prorocii Vechiul Testament. Această dovadă ne oferă nouă, oamenilor, garanţia că şi noi am putea învia, că viaţa veşnică ne este accesibilă, graţie faptului că Mântuitorul „a ridicat păcatul lumii”, adică a luat asupra sa păcatele noastre. Nu avem altceva de făcut decât să credem în el „cu toată inima”, „cu tot sufletul”, „cu toată puterea” şi „cu tot cugetul”, adică să-l primim în viaţa noastră şi să ni-l însuşim ca model de urmat. Aşadar, avem şi motive de bucurie, de exaltare, de a ne simţi recunoscători şi fericiţi. Şi atunci, ne putem întreba, de ce să nu ne urăm unii altora „Sărbători fericite!”?
Cred că formularea urărilor e mai puţin importantă. Cu adevărat important este să înţelegem până la capăt mesajul acestor evenimente năpraznice, denumite generic „Patimile lui Cristos”, precum şi semnificaţia perenă a Învierii. Iar această înţelegere se manifestă – fie că vrem, fie că nu – în felul de a petrece sărbătorile pascale, în modul de a ne comporta unii cu alţii, în gândurile şi sentimentele care însoţesc faptele noastre.
Una dintre tradiţiile care însoţesc sărbătorile pascale este schimbul de felicitări şi de urări – fie prin contact direct (aşa-zisa „comunicare proximală”), fie prin contact indirect, mediat de un canal, care astăzi poate avea loc la mare distanţă („comunicare distală”). Pe vremuri, felicitările la distanţă se trimiteau prin poştă. În unele magazine mai poţi găsi şi astăzi aşa-numitele „felicitări de Paşti”, concepute special pentru această sărbătoare. De regulă, ele conţin imaginea lui Cristos răstignit, mai nou, un iepuraş, dar cel mai adesea coşuri cu ouă vopsite. În zilele noastre, majoritatea zdrobitoare a oamenilor îşi transmit felicitările şi urările prin telefoanele mobile, sub forma unor S.M.S. (short message service). Ce este în neregulă cu ele?
Nu am nimic cu mesajele scurte, dar mă şochează de fiecare dată, în ultimii ani, intenţa cu care sunt transmise astfel de mesaje. De ce îşi trimit oamenii astfel de mesaje? Ce scop au? Ce-i mână pe ei în luptă? Am să redau mai jos două mesaje primite prin telefon, anul trecut în preajma Paştelui.
Primul a fost expediat de o fostă studentă:
„Clopotele Învierii să vestească o primăvară frumoasă, încărcată de bucurii şi de speranţe, energie nouă şi lumină caldă. Vă doresc din suflet să aveţi parte de minuni şi să preţuiţi momentele frumoase alături de cei pe care îi iubiţi! Sărbători fericite!”;
şi un al doilea, mai doctrinar, primit de la o familie din oraşul meu de baştină:
„Faptul istoric demonstrat al învierii lui Isus arată că destinul omului nu este mormântul, ci viaţa în dimensiunea eternităţii. Cu condiţia de a o accepta. Ceea ce vă dorim din inimă!”.
Şi încă un mesaj, de data asta primit prin Internet. Pot dovedi că e real:
Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra voastră sănătate, belşug şi bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale şi să vă călăuzească paşii pe drumul vieţii. Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea vine din suflet, căldura sufletească vine din inimile voastre. Sărbători fericite! Fie ca Lumina învierii Domnului să vă călăuzească pretutindeni. Vă doresc un Paşte fericit şi binecuvântat. Învierea este un act divin ce dă o nouă existentă firii noastre, un fapt care ne priveşte pe noi, ne este dată să o dobândim şi s-o înţelegem. Fie ca astfel să devenim mai curaţi şi mai buni… Hristos a înviat! Dincolo de petreceri, de cadouri… se află adevărata semnificaţie a Paştelui… Vă doresc linişte, dragoste, bucurie… de Sărbători şi tot anul! Cred în prieteni… în vindecarea adusă de lacrimi, râsete şi poveşti împărtăşite şi în legăturile formate din încredere şi adevar. Cred în puterea mâinii ce o strânge pe alta în clipe de durere şi în miracolul zâmbetelor şi îmbrăţişărilor spontane. Cred într-o prietenie ca a noastră… Paşte mielul fericit, oul şade inroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să vă aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Sărbători fericite alături de cei dragi, să aveţi parte de multă caldură în suflet şi în casă, bucurii…”.
De ce îşi trimit oamenii short message atât de lungi? De ce nu scriu toţi aşa cum scriu mulţi dintre semenii noştri? Iată şi două exemple din această categorie, primite tot anul trecut, tot cu ocazia sărbătorilor pascale, tot de la o fostă studentă şi de la o familie:
„Sărbători luminoase şi pline de bucurii!”;
„Vă dorim un Paşte fericit, cu cei dragi alături!”.
Să fie clar: nu-i consider pe cei din prima categorie mai făţarnici decât cei din a cea de-a doua, nici mai linguşitori şi nici mai puţin talentaţi la redactarea de texte (dimpotrivă, unele dintre felicitările lungi sunt adevărate compuneri literare). Sunt tentat să cred că aceşti „scriitori de felicitări” nu au înţeles un lucru simplu: la ce folosesc felicitările.
Când şi-a propus să inventarieze funcţiile îndeplinite de un mesaj, lingvistul Roman Jakobson (1896-1982) a identificat, printre cele şase funcţii, şi pe cea empatică (sau fatică): ea menţine relaţia dintre expeditor şi adresant, păstrând canalele deschise; funcţia empatică asigură posibilitatea realizării actului de comunicare. Altfel spus, această funcţie realizează ceea ce s-a numit elementul redundant al mesajelor. Prin redundanţă înţelegem ceea ce este previzibil sau convenţional într-un mesaj, ceea ce nu aduce spor de cunoaştere.
Redundanţa este rezultatul unei predictibilităţi înalte: ştii dinainte la ce să te aştepţi. În consecinţă, un mesaj cu înaltă predictibilitate este redundant şi dispune de un grad informativ redus. Dacă întâlnesc un prieten pe stradă, îi spun “Salut!”; vecinii de palier care se întâlnesc în faţa liftului vorbesc „depre vreme”, subiect asupra căruia cad întotdeauna de acord. Atât salutarea celuilalt, cât şi discuţia despre vreme lasă „canalele deschise”, cum spune Jakobson: atunci când voi avea nevoie de ajutor, voi putea suna mai uşor la uşa vecinului. Dar nici salutul, nici discuţia despre vreme nu aduc informaţii noi; ele sunt redundante.
În ceea ce priveşte redundanţa, englezii au ajuns la cea mai înaltă performanţă. Ei se salută aşa: „How do you do?”. Şi celălalt răspunde: „How do you do?”. Cel de-al doilea nu cade în greaşeala de a crede că primul se aşteaptă să-i răspundă la întrebare punctual, ca atunci când l-ar fi întrebat „What are you doing?”. Îi răspunde cu aceeaşi… întrebare. Este o dovadă de netăgăduit că oamenii ăştia au înţeles funcţia empatică a întrebării. La noi este riscant să pui această întrebare nevinovată, „Ce mai faci?” sau „Ce mai faceţi?”. Te poţi trezi cu un potop de amănunte, cu un adevărat raport despre activităţile din ultimele zile ale celui întrebat. Concluzia se impune de la sine: omul respectiv nu înţelege rostul acestei întrebări.
Acelaşi lucru este valabil pentru felicitările prilejuite de toate sărbătorile populare – religioase sau nereligioase, oficiale sau neoficiale, adică pentru toate felicitările care nu pot fi personalizate, cum pot fi cele prilejuite de aniversarea zilei de naştere a desinatarului. Ce poţi să-i spui destinatarului despre Paşti sau despre Crăciun ca să nu fii redundant? Ce informaţii noi poţi să-i transmiţi? Aceste felicitări au doar o funcţie empatică. Rostul lor este de a-l asigura pe Celălalt că se află pe „lista” ta – eventual, pe „lista scurtă” (shortlist); de a-i spune că nu l-ai uitat şi că atitudinea ta faţă de el rămâne una pozitivă – eventual, una puternic-pozitivă. Dar atât!
Felicitarea nu este un eseu literar, filosofic sau religios. Felicitarea de Paşti nu este un raport asupra răstignirii şi învierii lui Isus. Felicitarea de Paşti este un gest frumos faţă de semenii noştri, un gest pios faţă de Dumnezeu şi un gest de recunoştinţă faţă de Mântuitor.
Dragi cititoare, să facem gestul ăsta cu modestie!
Comentează