Ea și El Legea e de partea ta

Fără patimi- cu şi despre avocaţi

Având în vedere că suntem în Săptămâna Patimilor, m-am gândit că ar fi bine să abordăm o chestiune care să nu suscite atâtea patimi, dușmănii și războaie între sexe, ci mai degrabă să abordez un subiect educativ, pe o temă deficitară în rândul populației, și anume, ce este avocatul,  cum ne comportăm cu un avocat, ce așteptări avem în relația cu acesta, obligații, drepturi, reguli scrise și nescrise. Am dorit să atac acest subiect datorită faptului că există persoane, multe la număr,  care consideră că avocatul este un angajat al statului și are obligații față de toți cetățenii, timp liber berechet și bani fără număr! Nimic mai fals!

În primul rând avocatul face parte din sistemul juridic, nu este nici paria societății juridice și nici persona non grata a acestuia. Da, o afirm cu tărie, toate profesiile juridice sunt egale și ar trebui ca această meserie să își recâștige locul de cinste pe care l-a ocupat cu câteva decenii în urmă. Avocații sunt creatori de drept, noi aducem în fața magistraților cauzele pe care aceștia le analizează și judecă, în funcție de ceea ce solicităm noi. Ceea ce înseamnă că avocații trebuie să fie, și sunt foarte mulți, deschizători de drumuri, verticali, demni, onorabili, serioși, sinceri și curajoși. Nu suntem angajați ai statului. Suntem membrii ai Uniunii Naționale a Barourilor din România și ai Baroului județului unde avem sediul cabinetului. Plătim taxe și impozite la stat, sănătate, pensii etc, precum și la UNBR și Barou, nu mai vorbim de chirii la birouri, întreținere, utilități etc. Nu ne plătește nimeni în afară de clienții noștri, ceea ce înseamnă că atunci când angajați un avocat, înseamnă că (,) cumpărați un serviciu, deci trebuie să plătiți. Astfel că, atunci când sunați un avocat și îi cereți să vă programeze o consultanță, ori îl întrebați direct cât vă costă consultanța, fie vă asumați lipsa acestei întrebări și vă duceți cu bani la dumneavoastră, astfel încât să nu ajungeți în situația în care să vi se spună că aveți de achitat o sumă și dumneavoastră să nu aveți sau să nu vreți să plătiți (am întâlnit și cazuri din acestea). Este o chestiune de civilizație, bun-simț și respect să cunoașteți acest aspect, nu eu ca avocat trebuie să vă spun că ora de consultanță se plătește, ci este de la sine înțeles acest aspect. Când vă duceți la medic știți că aveți de achitat un onorariu, vorbim de cei privați, dar și la medicul de familie se plătește consultația, la notar vi se spune prețul activității prestate, și ei sunt privați, organizați ca și avocații, la instanță plătiți taxe de timbru, deci, mai ales pentru faptul că avocatul este un fel de ”societate privată” trebuie să plătiți.

Atenție, când angajați un avocat nu plătiți ”câștigarea procesului” ci munca acestuia pentru a vă reprezenta cât mai bine cauza, cu probitate și seriozitate. Avocatul nu are voie să vă promită câștigarea procesului, pentru că nu are de unde să știe cu ce contraprobe va veni partea adversă, cum gândește judecătorul și cum se va desfășura procesul. Obligația avocatului este de diligență, nu de rezultat, adică se pune în slujba dumneavoastră să vă reprezinte cât mai bine, dar nu poate fi obligat să vă câștige procesul, pentru că de cele mai multe ori intervine factorul surpriză și nu poți să știi dacă ai cu ce să-l combați. Se plătește munca, activitatea avocatului, nu succesul obținut. Evident că dacă părțile agreează, pot stipula în contract și o clauză de onorariu de succes, adică dacă va câștiga procesul, avocatul are dreptul ori la o sumă stabilită de părți, ori la un procent dintr-o sumă.

Pe lângă onorariu, care este plata muncii și activității prestate a avocatului, aveți obligația legală să plătiți separat cheltuielile legate de activitatea desfășurată: xerox, deplasare, taxe pentru actele pe care le obține avocatul, taxele de timbru, onorarii de expert desemnat de instanță, onorarii de expert-parte, dacă îl solicitați, în cazul în care aveți angajat avocat dintr-o altă localitate, trebuie să-i plătiți drumul, benzina, eventuala cazare și mesele, dacă trebuie să stea mai mult de o zi etc.

Da, știu, veți spune că nu toți avocații își fac treaba cu seriozitate cum am menționat eu aici. Sunt de acord, nicio profesie nu scapă de uscăturile ei. Însă, cei care pot face ordine și să repună lucrurile într-o stare normală, sunteți tot dumneavoastră. Așa cum orice infracțiune trebuie reclamată, orice derapaj de la civilizație și profesionalism, precum și orice încălcare contractuală și abatere profesională, trebuie adusă la cunoștința organelor statutare: Barourile din care fac parte avocații respectivi. Dacă dumneavoastră nu depuneți reclamații, nimeni nu are de unde să știe și nici să probeze ceea ce s-a întâmplat. Există o comisie de disciplină și de conduită la nivelul Barourilor care analizează și judecă reclamațiile dumneavoastră. În București suntem aproximativ 12.000 de avocați, cu drept de practică în jur de 9.000. Credeți că poate cineva să monitorizeze activitatea noastră nonstop? Aveți și obligația cetățenească, precum și interesul să reclamați fapte care nu fac cinste meseriei de avocați. Eu nu am de unde să știu ce face un coleg, decât dacă mi se spune. Așa că deveniți cetățeni responsabili și acționați. În plus, nu de multe ori, am văzut cum colegi destul de controversați, care se purtau lamentabil cu clienții lor și nici nu-și exercitau profesia cu demnitate, erau recomandați cu onoruri cunoștințelor persoanelor prejudiciate de respectivul coleg. Stau și mă întreb, e oare din dorința de răzbunare pe cunoștința respectivă sau e stupiditate întinsă la apogeu? Păi dacă nu e bun, de ce îl recomanzi? Că eu chiar nu înțeleg!

Evident vor exista și persoane care vor vocifera că nu au bani de avocat. Există și sunt multe persoane. Tocmai pentru că dreptul la apărare este garantat de Constituție, există prevederi legale pentru aceste cauze. În cazul în care aveți nevoie de consultanță juridică gratuită, redactare de acțiuni, reprezentare la negocieri etc.,  pentru că nu puteți să faceți față cheltuielilor de angajare a unui avocat, vă adresați cu o cerere Baroului din județul în care locuiți și atașați actele care vi se solicită de către Barou, în general adeverințe de salariu, venit, pensie, demonstrarea cheltuielilor etc, și dacă vă încadrați în limitele respective legale vi se acordă un avocat care să vă reprezinte, ce va fi plătit de către stat. Dacă sunteți deja parte într-un dosar aflat pe rolul instanței, de asemenea puteți formula cerere de ajutor public judiciar pentru desemnarea unui avocat din oficiu, plata onorariu expert, plată taxă de timbru etc, pe care o depuneți la completul care vă judecă dosarul. Sunt anunțuri cu privire la acest aspect pe toate holurile instanțelor din România și sunteți îndrumați de către personal. Doar trebuie să uzitați de acest drept, pentru că este dreptul dumneavoastră, garantat de Constituție

Nu în ultimul rând, aveți grijă când semnați un contract de asistență juridică prin care angajați un avocat, uitați-vă cu atenție la clauze și nu semnați orice, discutați cu avocatul dumneavoastră fiecare articol care trebuie completat, care este onorariul – atenție, acesta se achită în avans, în cele mai multe cazuri, fiind prevedere legală, – care sunt cheltuielile și ce activități mandatați avocatul să facă în numele dumneavoastră. Nu știu dacă știați, dar contractul de asistență juridică constituie titlu executoriu, ceea ce înseamnă că dacă nu vă îndepliniți obligațiile de plată, putem să vă executăm silit, prin intermediul unui executor judecătoresc.

Sunt foarte multe de spus, dar pentru moment am să mă opresc aici. E Săptămâna Patimilor și aș vrea să fim mai buni, mai iertători, mai conștienți de noi și cei din jur, mai altruiști. Aș vrea să ne privim toți cu îngăduință și multă bunătate, mai multă ca oricând și să păstrăm cât mai mult din aceste sentimente și după ce vor trece Sfintele Sărbători Pascale. Vă urez sărbători luminate în sânul familiei și înconjurați de prieteni buni și sinceri, Paște fericit în pace, iubire, iertare, îngăduință și multă lumină sfântă în suflet și simțiri. Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!

 

 

Etichete

4 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Felicitari pentru ideea originala si subiectul abordat. Articolul aduce informatii foarte utile pentru relatia avocat-client, onorariu, cheltuieli, contractul de reprezentare, drepturile si obligatiile legale ale partilor implicate in aceasta colaborare. Foarte buna scriitura, continutul este adaptat perfect unui titlu inspirat ales, fara patimi, dar din pasiune pentru profesie si dreptate. Adtept urmatoarele articole pe teme juridice cu interes.

    • Ma bucur din suflet ca v-a placut si va folosesc informatiile enuntate! Va multumesc pentru aprecieri si pt ca am avut foarte multe aprecieri cu privire la acest subiect, voi reveni data viitoare cu alte amanunte interesante! Va astept sa cititi si urmatorul episod!

  • we cannot get justice without lawyer… without lawyer ruler can be detector… lawyer make the law more easier for the courts to understand a legal problem.. lawyer makes the things more clear… finally justice come out… great written… very useful….

    • Thanks a lot for your feedback! I really do aprreciate that a specialist like you, who doesn’t speak romanian, do the effort to read my articles translating with “google translate” in english….. i express all my gratitude!