De când am copii, împart cu ei tot ce am mai de preț. Au locuit, la început, în trupul meu, în care i-am adăpostit, întâi cu spaimă și uimire, apoi cu dragoste, cu grijă, cu dorință de a le fi casă bună – și am sporit confortul de la o lună la alta până la niște dimensiuni locative de care, azi, mi-e greu să îmi aduc aminte. (Însă aceasta e altă istorie, pentru altă postare și pentru altă visare.)
Apoi timpul meu l-am ciopârțit în funcție de fiecare somn și nesomn al lor, de fiecare poftă, de foame sau sete de mâncare ori joc. Și nu am loc să povestesc acum în ce fel mi-am extins, paradoxal și splendid, nemărginirile sufletului, de trei ori, ca să-l primesc și să-l adăpostesc pe fiecare dintre copiii mei, cu dragoste întreagă și fără sfârșit…
Un singur lucru l-am păstrat numai și numai pentru mine. Frumusețea mea de femeie și timpul pe care îl rup dintre toate obligațiile zilei ca să-l dedic ritualurilor mele de îngijire. Da, recunosc, abdic, de multe ori, de la raidurile prin magazine ca să vânez colecția cea nouă de haine și zorzoane, dar niciodată, absolut niciodată, nu îmi așez pe pernă obrazul fără să-l curăț și să îl răsfăț în atingerile tandre ale unei creme bune, care să țină ridurile departe și frumusețea aproape.
Și așa cum se întâmplă mereu, exact tărâmul interzis copiilor mei îi fascinează și-i uimește ca pe eroii basmelor pe care le spunem seară de seară. Mă roagă să-i las să adulmece parfumul fin al cremelor mele și să le atingă textura, să le împrumut gelul meu de duș, și, dacă se poate, puțin din crema de corp, și să le spun, din când în când, povești despre tinerețea fără bătrânețe, chipul fără de riduri și viața fără de moarte. Iar eu transfer povestea din tărâmul magic al cosmeticelor în cel miraculos al iubirii și le mărturisesc că vreau să păstrez cât mai mult netezimea obrazului și frumusețea clipelor noastre împreună, din a căror lumină se vor hrăni veșniciile iubiriie. Citește mai departe…
Comentează