Una dintre cele mai frecvente întrebări, în cazul nostru, al femeilor,este : “Ce să pun pe masă, să-mi dau gata musafirii?”. Cucoanele planetei se întrec în a găti bucate sofisticate, care combină tradiția cu invențiile Prezentului, astfel încât pregătirile pentru o anume aniversare devin o adevărată corvoadă. Iar în momentul când musafirii se așeaza în jurul mesei, gospodinele sunt atât de epuizate, încât cu greu mai găsesc resursele pentru a supraviețui, vesele, până la ieșirea pe ușă a acestora!
Există o specialitate ( rusească), pe care nu omit niciodată să o includ pe lista mea de bucate. Că veni vorba, lista mea nu este foarte stufoasă, și asta nu datorită incapacității mele culinare 😊, ci din cauza “particularităților” celor ce se așează în jurul meselor mele de sărbători : părinții se feresc de mâncăruri grele, am rubedenii care suferă de diabet, prietenele-mi sunt marcate de interminabile cure de slăbire, eu însămi sunt foarte atentă la ceea ce mănânc, indiferent de semnificația festivă a zilei. Nu degeaba se spune : “Omul își sapă groapa cu dinții”!
Dar să nu devenim pesimiști! Am vrut doar să subliniez faptul că mesele mele sărbătorești sunt extrem de “gândite”, bucatele încercând să fie nu numai gustoase, dar și sanătoase dar, mai ales, să țină cont de toate “opreliștile” specifice oamenilor dragi ce le vor degusta!
Astăzi, cum vă spuneam, m-am gândit să vă împărtășesc una dintre bunătățile care nu lipsesc de pe mesele mele festive. Este vorba , așadar, de SALATA VINEGRETĂ, rețetă pe care o știu de la mama mea : o mâncare simplă, sănătoasă, delicioasă și, mai ales, ușor de pregătit – criteriu esențial pentru o gospodină care se dorește a fi eficientă și care nu vrea să prindă rădăcini în bucătărie!
Iată ingredientele :
- Cartofi fierți – 3 buc.
- Morcovi fierți – 2 buc.
- Varză murată – 200 gr.
- Castraveți murați – 3 buc.
- Sfeclă fiartă- 2 buc.
- Ceapă verde – o legătură
- Ulei – 3 linguri
- Mazăre fiartă – 5 linguri
- Sare și piper – după gust
Iată ce fac, cu toate acestea :
- Cartofii, morcovii și sfeclele fierte se curăță și se taie cubulețe mici
- Se taie, în cubulețe mici și castravertii murati. Se toacă varza murată și se taie mărunt ceapa verde.
- Se amestecă toate ingredientele, se adaugă uleiul, sarea și piperul.
- Salata e gata! O puneți într-un vas frumos si puteți toca deasupra niște verdeață, ca ornament. Însă ea însăși este atât de colorată, încât sigur va deveni unul din punctele de atracție de pe masa festivă!
Abia aștept să o pregătiți, să o gustați și să-mi transmiteți impresiile voastre! N-am niciun dubiu : salata mea va deveni unul din felurile voastre îndrăgite, si nu doar de pe mesele festive! 😉
Comentează