….Te rog mult, nu mai fii gâscă! De primești plocon aceste cuvinte de la ființa iubită, întristează-te, dar nu le crede! Întristează-te – pentru că da, ele înseamnă “sfârșitul”. Sau în orice caz , sunt o punte către acesta. Nu te îmbăta cu apă rece : generozitatea și emoția acestei declarații nu ascunde nicidecum neputința celuilalt de a se cățăra pe soclul pe care e cocoțata ființa ta minunată, mustind a calități. Și nici “micimea” recunoscută a calităților sale. Nuuu, nu ai deloc de a face cu un om sensibil și cinstit, extaziat în fața minunatei tale alcătuiri! Și nu, nu avut loc niciodată, în mintea lui, vreo profundă analiză care să-l aducă în pragul acestui deznodământ : tu nu ești deloc PREA BUNĂ pentru el. Ci pur și simplu, nu ești bună deloc. Sau nu MAI ești bună. Sau, de fapt, n-ai fost niciodată. Iar omul, pentru că nu vrea istericale, lacrimi și rugăminți și pentru că vrea să lase , în urma sa, dâra unui romantism prefăcut și a unei nobleți sufletești fantasmagorice, a găsit această formulă. “O greșeală recunoscută e pe jumătate iertată” – am învățat noi de mici. A învățat și el, de aceea s-a gândit că, dacă își va recunoaște greșeala “de a nu se fi ridicat la nivelul tău”, tu, generoasă, îl vei “ierta” de reproșuri și te vei desprinde de el, redându-i libertatea și purtându-i o amintire frumoasă. ….Ce bazaconie! Trezește-te și să nu cutezi să te lași înfiorată de aceste cuvinte! Să nu crezi în ele și să nu te umpli de aparenta lor “noblețe”! Și mai ales, să nu începi să te căznești pentru a nu mai fi “atât de bună”, în ideea de a coborâ la nivelul lui! Nivelul lui este, oricum, undeva, sub nivelul mării. Fie și al mării aceleia de lacrimi, pe care le vei vărsa pe buza acestui verdict al său… Mai pe românește, “e un porc”! Nimeni nu se desparte de cineva, pentru că respectivul ar fi “ prea bun”! Dimpotrivă, noi, oamenii suntem suficient de egoiști, pentru a nu le lăsa altora ce-i “mai bun” și pentru a-l păstra pentru noi”. Și suntem suficient de fățarnici, pentru a recunoaște că noi înșine nu suntem perfecți.
“Ești prea bună pentru mine” ascunde, de fapt, o lașitate cosmică. Ascunde un plan demult ticluit. Ascunde, posibil, o trădare care deja funcționează demult, fără ca tu – în “prea-bunătatea ta” – s-o fi simțit.
În dicționarul lui Cupidon, “ești prea bună pentru mine” înseamnă,mde fapt, “m-am săturat de tine”. Iar dacă despici cu bisturiul cuvintele, vei descoperi poate: “de fapt, nu te-am iubit niciodată”…
Așa că nu te mai consuma. Nu ești nici prea bună , nici prea rea, pentru nimeni. Tu trebuie să fii așa cum ești, să fii “pentru tine” , pentru nimeni altcineva. Să te poți uita în oglinzile tale, și nu în ale altora! Iar dacă cineva nu te ia “la pachet”, cu bunele și relele tale, înseamnă că nu este cel care-ți este sortit să-ți fie aproape. Așa că..înghite în sec, șterge-ți lacrimile, încasează-ți efectele naivității tale și continuă-ți drumul. Sigur vei întâlni pe cineva, pentru care să nu fii “prea bună”!
Notă: Aceste rânduri mi-au fost inspirate de o luuuungă convorbire telefonică, în care fiica unor cunoștințe mi se plângea că, după doi ani de relație, a primit acest verdict. N-am făcut decât să redau fragmente din dialogul nostru.
Comentează