O prietenă care lucrează de-o viață într-un minister ( nici n-are importanță în care, căci ceea ce urmează să spun se leagă cu ceea ce se întâmplă în mai toate instituțiile publice) mi se plângea mai deunăzi că s-a pricopsit cu un șef idiot, pus în funcție de un șef și mai mare, idiot și el, pus la rându-i în funcție de șefi și mai mari(aproape cei mai mari), pe criterii politice, fără a avea nici cea mai mică legătură cu domeniul în care fusese parașutat. Și că lucrurile , din cât mergeau de prost, au luat-o la vale cu totul. Ca să nu mai vorbim de atmosfera infectă, care a învăluit brusc întregul colectiv. Am ascultat-o empatic, suprapunându-i, în mintea mea, povestea peste clișeele binecunoscute mie însămi.
E plin de neaveniți în fruntea instituțiilor publice. Clienți habarnamiști sau poate uneori chiar și buni profesioniști, dar nefericit plantați în domenii cu care n-au nici un sfanț de legătură. In plus, una e să știi meserie, alta e să conduci. Asta din urmă e o artă : n-o stăpânești, stai naibii în banca ta, că mai rău strici!
… Nu le putem pretinde vremelnicilor sefi să o facă și cu sufletul. Să conducă, adică. N-ai cum să fii legat de o instituție în care n-ai respirat niciodată până atunci nicio secundă și ai cărei oameni sunt pentru tine niște străini spre care ai fost trimis forțat și despre care mai totdeauna ai fost prevenit că “sunt niște incapabili, cu toții”. Așa îi și preiei, de multe ori fără să te obosești să verifici. Și atunci, neștiind către ce, sau mai ales cine să te îndrepți, îți înșurubezi în funcțiile de dedesubtul tău, oamenii tăi, care au același fix același cusur : or fi, poate, și buni, unii dintre ei, dar nu-i leagă nimic de noul loc, de oamenii săi, despre care și ei, la rându-le, n-au auzit decât vorbe de ocară…Sau, dacă îi leagă ceva de noul “acoperis”, atunci acel ceva are multe zerouri în coadă…Și unde anume pot fi mai multe și mai confortabile zerourile, decât în instituțiile de stat?…
Repet, nu îi judec mecanic pe “șefii veniți de aiurea”. Unora, poate chiar li se adeveresc temerile, într-un fel : ajung în fruntea unor armate epuizate de predecesori similari, armate care chiar de erau performante cândva, și-au înlocuit baionetele cu deziluziile și obuzele cu apatia. Puțini sunt cei veniți în frunte și care reușesc să retrezească încrederea și speranța în cei “de dedesubt”. Unii nici măcar nu încearcă. Nici măcar nu încearcă să-i cunoască. Nu sunt curioși nici să le vadă chipul, nici să le audă glasul, nici să le cutreiere birourile, holurile, să ia un prânz la cantinele lor, să se ușureze la grupurile lor sanitare și nu la cel “de protocol”, lipit de biroul lor.
…Eu una n-am condus decât armate micuțe. De acord, micuțe, dar performante. Prin urmare, nu pot da sfaturi. Dar cred că primul lucru pe care îl au de făcut mereu noii șefi ai mereu vechilor insituții publice, este să se îndrăgostească de noua lor “moșie”. S-o cunoască, s-o cerceteze, să-i știe oamenii și durerile lor, să-și asume mersul acestora ca fiind și al lor, să trezească în ei un sentiment de iubire reciprocă. Să simtă, cu tot sufletul, semnificația expresiei “a trage la același jug” și să încerce să facă jugul mai ușor și drumul de parcurs,cu mai puține hârtoape. De acord, nu toți se pricep, poate. Unii au aterizat în funcții ca o recompensă. Alții – din dorința de a-și îmbogăți CV-ul. Alții au dat din coate și au sărutat dosurile necesare. Unii – foarte puțini, din păcate – poate chiar au meritat și poate chiar se pricep. Dar fără să se îndrăgostească mai întâi de noua loc casă, aceasta le va părea strâmtă, întunecată, rece, neprietenoasă, ostilă. Exact ca în citatul acela celebru : “Unde dragoste nu e, nimic nu e”.
…Îmi doresc această iubire la fiecare astfel de schimbare și încă n-am contenit să sper în ea. Sunt un om ce iubește oamenii și chiar cred că nu toți ticăloșii sunt ticăloși în esență. Poate că așa-i vedem noi, pentru că se țin departe de gloata noastră. Și poate că și lor le e teamă de noi, pentru că au venit în fruntea noastră primindu-ne “la pachet” cu funcția, ca pe o pedeapsă, ca pe niște incapabili, meniți să le încurce socotelile. Ori nici unii, nici ceilalți nu suntem chiar așa. Iar adevarul trebuie căutat, ca mai întotdeauna, undeva pe la mijloc.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : DIFEEL – ulei pentru creșterea părului
Comentează