Ei, da, așa e, nu esti din cale-afară de “comercială”, dar ești fată bună! Nu întorc bărbații capul după tine, dar ești un tovarăș de drum de 10 ori mai potrivit, decât pițipoancele care se rup în figuri sub privirile încinse ale masculilor.
…iar tu…ție îți răzbate încă, din păr, mirosul de ceapă prăjită, deși parcă a trecut o veșnicie din zori, mai precis de cãnd ai chiar luat cu asalt bucătăria. Nu, nu ești tunsă după “ultimul răcnet”, căci ultima oară ai fost la coafor…nici tu nu mai știi când, anul trecut, parcă, în rest – ți-ai mai secerat tu singură bretonul ( strâmb, firește!) , iar de vopsit, tot singură te vopsești, cu chiu cu vai, folosind vopsele ieftine, cu ambalaje atrăgătoare, dar al căror efect se duce după câteva spălări.. Bigudiurile, da, îti sunt prietene, chiar dacă toata lumea condamnă, mai nou, “nevasta în capot și cu bigudiuri”. De îmbrăcat, încerci să te îmbraci corect. Ai răsuflat ușurată când stiliștii au decretat că nu mai trebuie să-ți potrivești poșeta la pantofi ( deși ție tot îti vine să lipești poșeta neagră la pantofii negri, nu de alta, dar cam toate poșetele tale sunt negre și cam toți pantofii la fel) . Hainele îți sunt ok. Nu-ți vin rău, căci munca nu te lasă să te împlinești. Așa că ți se potrivesc de la un an la altul, unele chiar de la un deceniu la altul. Da, e-adevărat, nu respectă întru totul trendurile. Nici n-au cum, căci mai toate provin de la raioanele pe care scrie , cu roșu, “SOLD”. Haine la modă n-ai mai avut, cam de când erai stagiară și nemăritată. Mai apoi au apărut soțul și copiii, iar salariul a căpătat mereu alte destinații. Cu moda te mai întâlnești prin reviste sau prin oraș, când mai ieși cu prietenele la o cafea. Ai, e drept ,și tu, în șifonier, acea “little black dress” recomandată nouă tuturor de către înțeleapta Coco Chanel și care te salvează din orice “accident” fericit, care-ti mai colorează cenușia viață : mai o nuntă, mai un botez, mai o onomastică. Ai și perle care i se asortează rochiței negre; e drept, nu sunt de Majorca, sunt de Meli Melo, dar în oglindă arăți bine și , uneori, chiar si soțul iți spune că ești ok.
…Îți privesti mâinile. Par obosite, deși le dai cu cremă în fiecare zi. Însă tu le dai o dată, iar ele stau de douăzeci de ori în apă : sunt precum delfinii , doar că nu se compară cu pielea netedă a acestora.. De manichiură nu poate fi vorba : a devenit pasăre rară, de când cu copiii. Și ce unghii frumoase aveai, în facultate! Acum sunt tăiate ca în prima zi de scoală : regulamentar, ca să scapi de povara ojei, care oricum n-ar fi rezistat nici două zile. Și-apoi cine se mai poate lua la întrecere cu duduițele de 18 ani, care-și etalează micuțele opere de artă, înghesuite în unghii?
Ai dresul rupt, dar e în cizmă , nu se vede, așa că nu te grăbești să-l arunci; îl vei purta până la epuizare, căci e mai important să le iei celor mici hăinuțe noi, să fie “competitivi” la grădiniță. Dresul tău mai poate să astepte! De fapt, ai destule rezerve noi-nouțe, în sertar, însă sunt pentru mers la doctor și pentru ocazii speciale. Chiar dacă astea din urmă se cam lasă așteptate.
…Îți miroși instinctiv mâinile – nu, nu s-a dus încă mirosul de ceapă, probabil și părul îl va mai păstra ceva vreme, dar e timpul să pleci la birou, unde vei redeveni cochetă și amabilă, ca să te placă șeful corporatist și să te aibă , poate, în vedere la următoarele măriri de leafă. În așteptarea lor, îți juri că vei băga toți banii suplimentari în dresuri și… “la ciorap” . Și că, obligatoriu, vei merge măcar o dată pe an la coafor, ca să te simți și tu o lady.
În rest, ești fată bună. Îți iubești soțul, ai grijă de copii după toate regulile găsite în literatura de specialitate, ai o relație decentă cu soacra și o poftă de viață nebună. N-ai timp, dar asta e deja o altă problemă. “Lasă că vor crește copiii mari – îți spui – și-mi voi lua revanșa!”….
Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA : UROSUPORT FORTE
Comentează