Femei de 10

Catherine Deneuve: ”Cea mai bună perioadă a vieții mele a fost între 40 și 50 de ani”.

Descrisă adesea drept ”regina de gheață” a cinematografiei franceze, Catherine Deneuve lucrează, la cei 74 de ani, mai mult ca niciodată și spune că mai are multe de arătat. Evită să dea sfaturi întrucât consideră că lumea s-a schimbat foarte mult. ”Femeile sunt mai tinere decât erau în urmă cu 50 de ani. Acum 40 de ani, când vedeai o femeie de 50 de ani, arăta exact ca la această vârstă. Astăzi, arată mult mai tânără. Nu îmi este frică de vârstă. Încă lucrez. Când ești tânără suferi și îți faci griji pentru foarte multe lucruri. Totul este așa de important și serios, dar o dată cu trecerea timpului înveți să tratezi lucrurile cu mai mare ușurință”.

CORBISFelul în care o femeie își arată vârsta are legăură cu genetica. Mama mea a avut o moștenire genetică bună, pe care am moștenit-o și eu. Tot de la mama am învățat doua trucuri importante pentru frumusețe: să am grijă la soare și să beau multă apă.

Mama mea a împlinit 100 de ani anul acesta. Trăiește singură la Paris, este foarte independentă și este incredibilă. Are o minte foarte activă. Încă joacă bridge, și încă câștigă. Cred că am longevitatea în sânge, dar nu știu dacă am să trăiesc 100 de ani, pentru că nu am avut același stil de viață ca mama mea. În primul rând ea nu fumează. Și asta ar putea face diferența.

Sunt o feministă. Am devenit feministă de foarte tânără întrucât provin dintr-o familie cu multe femei, așa că a fost ceva natural. De-a lungul timpului am luptat pentru numeroase cauze pentru femei.

Beloved
Catherine Deneuve și fiica sa Chiara

Cred că cea mai bună perioadă a mea a fost între 40 și 50 de ani. La vârsta de 40 de ani am atins vârful carierei mele. Îmi amintesc de François Truffaut care spunea că a vrut să îmi dea un rol imortant, cu responsabilități, nu doar un rol feminin de seducătoare. ”Ultimul metrou” a fost un film foarte important pentru cariera mea.

Sunt foarte apropiată de familia mea: fiul meu Christian, fiica mea Chiara, surorile mele, nepoatele mele, nepoții mei. Familia și prietenii sunt pe primul loc, chiar dacă uneori ei trebuie să cedeze locul carierei.

Dacă iubesc hainele? Este prea mult spus că le iubesc. Dar îmi plac hainele, iar atunci când ești actriță ești obișnuită să te îmbraci pentru diverse roluri, pentru diverse evenimente și recepții. Lucrez cu Yves Saint Laurent de mult timp. Am fost prietena lui, dar niciodată muza lui. L-am cunoscut în 1966 și a fost plăcut să port YSL așa tânără. În ultimul timp, îmi place foarte mult Prada.

Am o mulțime de pantofi. Pantofii mi s-au părut întotdeauna ceva interesant. Atunci când îți cumperi o rochie trebuie să ai pantofii potriviți pentru a o pune în valoare: tocul corect, forma, culoarea potrivită etc. În viața de zi cu zi, poate pantofii nu sunt importanți, dar pentru modul în care arăți, sunt.

GettyImagesNu sunt orgolioasă. Nu sunt obsedată de felul în care arăt. Dar cinematografia este un mediu vizual și trebuie să arăți bine. Când eram tânără îmi plăcea să fiu admirată. Acum, că sunt mai în vârstă, pot duce o viață normală.

Nu mi-aș dori să fiu astăzi o actriță tânără. Lumea filmului este puternic legată de modă, iar actrițele care pășesc pe covorul roșu trebuie să arate precum fotomodelele. Pe vremea mea trebuia să arăți bine când mergeai la un eveniment, dar astăzi trebuie să arăți perfect, altfel ești fotografiat iar această imagine va face înconjurul lumii pe internet și ești terminată. Ca urmare, actrițele de astăzi nu mai au personalitate. Toate seamănă cu păpușile Barbie.

Nu am fost niciodată slabă. Îmi place să mănânc iar la finalul zilei să beau un pahar de vin. Încerc să am grijă, dar eu nu sunt americancă. Nu îmi fac probleme cu caloriile și cu mișcarea.

Am doi copii, am avut multe relații, dar un singur soț, David Bailey. Încă suntem prieteni. Ne-am întâlnit recent la Paris. Mă face să râd; întotdeauna a fost foarte haios. Îmi plac bărbații spirituali. Este OK să fii serios la muncă, dar în viața de zi cu zi este foarte greu să găsești un bărbat plin de viață și optimist. Îmi plac oamenii veseli.

Sursa: www.dailymail.co.uk
Foto: Corbis, GettyImages

Publicitate