“Uite micuța mea, ce fac io acolea. Cum sufletul tău mai stă câteva zile pe pământ, curăț miez de nucă verde pentru el. Parc-o știut nucu’ lui Gyusi și o acționat la fix cât să am timp. Ce de negreală iar pe mâini, ca-n fiecare an. Lasă c-ai curățat și tu pintru mine destul, e pe corecte. Iau fiecare miez și-l învelesc așa, cu lacrimi curate, din alea de nimeni văzute, de nimeni știute în afară de tine. Cum m-ai învățat. Le-am tot strâns și uite-acuma-s bune la ceva. N-am găsit în trusa lu’ Adi decât cleștele ăsta da’ mă descurc. Au coaja tare nucile, cum știi. Ne-o povestit Gyusi cum bunicu lui o adus sâmburii din, pardon de expresie, Rusia, când o venit pe jos di la război. Practic îi toamnă și când o anunțat că vine mai frigut, îndată m-am gândit la tine că n-ai cu ce te-nveli acolo. Și te-am învelit cu mine, așa – ncetuc să nu-l deranjez pe ticu. Ei, mai zic și io una – alta, cum îs prostuc. Poate că și de doru ăsta care-i nou, acuma-l învăț. Mică, ascultă aici la mine, îți fac un cântec gigea măi măi. Încă nu-l pot cânta, că no, mai vine câte-un nod în gât da’ și când o să-l bag tăt, cap-coadă, copiii de să țin cu inima de mame, își rup fâșu’. Un picuț mi-o trecut prin minte că di ce-ți scriu io ție, în loc să viu la tine-n cameră și să – ți spui direct. Tăt uit, ce să fac, îs ca-n bancu’ ăla cu ținerea de minte. O vinit toamna și cu ea, prima mea scrisoare către tine. O zis un domn din ăsta de știință, mai grăsuc, blondiu așa, cu păru’ creț și des ca o veioză, că să nu ne năcăjim tare, că ei îs pe pe drumu’ bun și că estea două lumi să vor uni și că iar să-ntălnesc ăștia de-aici cu ăia de-acolo. Am stins televizoru’. Pintru motivu că tu stai bine mersi acolea-n inimucă la mine tăt timpu. Nici dincolo, nici dincoace sau ce mai zicea el. Afară bate-un pic de vânt. Îți trimit prin el miezuri de nucă. Să – i dai din ele și la cuscra, la mama Paulei, că trăbă s-ajungă și ea. S-o grăbit. Una peste alta, îs bucuros c-am locuit în prezent în permanență în sensu’ că nu atârnă ca o greutate, cum că ce-aș mai fi vrut să-ți spun și nu ți-am zis. Nu. Că mai tot timpul îți spuneam direct, te iubesc micuța mea. Corect? Și când o să am palmele negre de la nuci, o să te văd în palmă pe tine.”
Emoționanta scrisoare a lui Mircea Rusu, către plecata sa mamă…

Comentează