In 1926, Moto Club Român organiza Concursul de Turism, o cursă de anduranță sau mai bine-zis un raid moto de peste 1500 km alcătuit din 5 etape, pe traseul: București – 
Alexandria – Roșiori de Vede (Rușii de Vede) – Caracal – Craiova – Târgu Jiu – Hațeg – Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad – Oradea (Oradia Mare) – Cluj – Turda – Grind – Târgu Mureș (Tg. Mureșului) – Sighișoara – Brașov –Nehoiaș – Buzău – Mizil – Ploiești (Ploești) – București. În prim plan se afla marele campion Marin Moraru (1891 – 1953) – cel mai titrat motociclist al începutului de secol. Și iată că acum, în 2018, nepotul său, Marius Petrescu s-a gândit să onoreze și să omagieze memoria bunicului său prin reeditarea acestui veritabil raid moto. I s-au alăturat în această tentativă alți patru prieteni și un câine. Claudia Harea, Bogdan Harea și labradorul Ralf, Oana Georgescu (adică subsemnata) și Radu Ionescu, cu motocicletele au plecat în ”Marea Cursă”, pe care spera să o încheie în 5 zile, la fel ca predecesorii lor.
Țin să evoc măcar o parte din viața și cariera acestui mare campion, ale cărui cupe, trofee, medalii, distincții sunt păstrate cu sfințenie de nepotul său, Marius Petrescu (acum, si el bunic) și să vă mărturisec că sunt mândră că am ocazia să… calc pe două roți pe urmele primului mare campion motociclist român.
”Motociclismul a fost prima mea dragoste” – Marin Moraru
”Motocicleta am îndrăgit-o din copilărie” – povestea campionul. ”Prima pe care am văzut-o era cu inflamatoare și făcea un zgomot asurzitor. Dar era o… muzică ce-mi plăcea și din acel moment gândurile mi-au zburat numai la o <<bicicletă>> cu motor. Mi-am văzut visul cu ochiul abia în 1912, când am devenit proprietarul unei mașini (motociclete – n.red) <<Moto Reve>> de 2 CP cu un cilindru. Nimeni nu era mai fericit ca mine și o îngrijean cu o răbdare pe care nu mi-o cunoșteam până atunci. <<Moto Reve>> -ul meu era ca un luceafăr și nu ezitam să fac plimbări pe ea, îmbrăcat cat chiar și în haine albe”.
În 1913, Marin Moraru s-a înrolat ca voluntar motociclist în Campania din Bulgaria ”din excesivă pasiune pentru motocicletă și din nețărmurită dorință de a-mi servi patria”. Este vorba despre cel de-al doilea război balcanic dintre Bulgaria, respectiv Grecia si Serbia, dar în care a fost implicată și România datorită unor mai vechi dispute teritoriale. A devenit atașat, ca și curier pe lângă Comandamentul Diviziei a IV-a Infanterie și așa a trecut Dunărea. A revenit în țară după ce campania a luat sfârșit. ”Eram foarte mulțumit de felul în care ne comportasem, și eu și motocicleta. Deveniserăm prieteni nedespărțiți”.
Pe 25 mai 1914 a participat la primul concurs, cunoscând ”frigurile unei curse în pline gaze”. Societatea ”Sborul” a cicliștilor a organizat atunci o cursă de viteză pe distanța București – Pitești – București (216 km). Este considerată cea mai veche competiție moto din România. S-au înscris 14 concurenți în frunte cu ing. Constantin Silișteanu (pe un ”Moto-Reve”) și locotenentul pe atunci, Theodor Săulescu (pe motocicletă
”Triumph”). ”Am avut tracul inerent oricăror începuturi… Cursa a fost extrem de rapidă și s-a sfârșit cu victoria inginerului Silișteanu, după care s-a clasat locotenentul Săulescu și cu mine. În urmă au venit motociliști consacrați ai acelor vremuri – Titi Chiriacescu, Gh. Ioanin, Gh. Fundescu, Gh. Pitiș, Stavri Niculescu. Invingătorul a stabilit o medie de 87 km/h. Eu intrasem cu bine în focul curselor moto și eram mulțumit”.
În toamna lui 1915 a fost încorporat și nu a mai dezbrăcat haina militară timp de patru ani. ”Nu am mai alergat la curse, dar am practicat sportul berechet” – mărturisea Marin Moraru. În 1916, a fost intergat în compania de moto-mitraliere din zona Mănăstirii Neamțului, comandată de căpitanul Alexandru Manolescu, devenit mai târziu colonel adjutant al ASR Principele Nicolae. I s-a încredințat funcția de instructor pentru curieri și conducători de vehicule moto-mitraliere. ”Drumurile făcute în calitate de curier militar au constituit un excelent antrenament pentru mine. Îmi amintesc de excepționalele calități motocicliste ale fostului meu comandant – colonelul Virgil Bădulescu. De multe ori mă țineam cu greu în train-ul motocicletei sale”… Războiul fiind departe de a se termina, i s-a încredințat tânărului Marin, misiunea de curier. Făcea zilnic alături de căpitanul Manolescu, și el un pasionat de ”motoare”, drumul Piatra Neamț – Iași și înapoi, pe motocicletă. ”În 1917, am primit de la col. Virgil 
Bădulescu misiunea de a îl întâmpina pe ASR Principele Carol și a-i indica drumul către Mănăstirea Neamț. Mi se spusese că ar fi de dorit să ajung înainte de sosirea Principelui Carol care călătorea la volanului unui <<Rols Royce>>. Nu a fost un lucru tocmai ușor cu rabla mea de Harley, dar am reușit. Am întâlnit echipajul principar aproape de Fălticeni și l-am depășit știind că trebuia să ajung înaintea lor”. Prietenul său, Rene Delcourt, pe atunci ;ofer al Principelui i-a spus că atunci când a trecut pe lângă ei, kilometrajul mașinii lor avea 96 km/h….
”Mai târziu, în calitate de comandant al detașamentului român la Olimpiada Intermilitară de la Pershing, desfășurată lângă Paris, col. Bădulescu mi-a rezervat un loc în rândul ostașilor care făceau deplasarea în Franța”. În vara anului 1919, alte şapte reprezentative, alături de o selecţionată a României au participat la turneul de fotbal de la Paris, din cadrul Jocurilor Sportive Interaliate, numite şi “Olimpiada Pershing”, în cinstea comandantului armatei SUA din războiul ce tocmai se încheiase. Turneul s-a disputat pe stadionul Pershing şi a fost rezervat echipelor militare ale ţărilor învingătoare în război.
În 1921 Marin Moraru și-a reluat antrenamentele. Ziarul ”Ecoul Sportiv” a organizat o cursă de viteză pe distanța București – Târgoviște – București. Dornic să cunoască ”fiorii fugii în pline gaze”, Marin Moraru a concurat și a câștigat. Au urmat victoriile în așa-numitele ”curse de viteză pe kilometru lansat” cu 108, 109, 125 și 211 km/h. Tot de 4 ori (1928, 1929, 1930 și 1931) a câștigat cursa de viteză în coastă pe masivul Păduchiosul (jud. Dâmbovița) și de două ori Cupa ”Gheorghe Enescu”. În 1927 a câștigat Cupa Balcanilor în Bulgaria, iar în România Cupa ”Ariel”. Marin Moraru a triumfat și în cadrul Circuitului Băneasa tot de două ori, în 1929 și 1930, a câștigat una din întrecerile interțări România – Bulgaria și a devenit primul campion național de velodrom. Zeci de trofee, cupe, medalii și diplome sunt păstrate cu sfințenie și acum de nepotul său, Marius Petrescu, cel care a hotărât să îi aducă un omagiu bunicului-campion prin reedeitarea acestui raid moto.
1923 – anul înfințării Moto Clubului Român și al supremației absolute a campionului Marin Moraru
La doi ani de la prima sa victorie din 1923, a luat ființa Moto Clubul Român, la inițiativa
maiorului pe atunci, Theodor Săulescu, care a devenit președinte. Practic, pe 15 martie 1925 s-au pus bazele MCR, iar pe 10 martie 1927 a fost recunoscut ca persoana juridică afiliată Federației Internaționale a Cluburilor Moto. Președintele de onoare al Moto Clubului Român a fost Principele Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea. În 1923 s-a organizat și primul ”Concurs de Turism” (ca și cel pe care îl aniversăm în acest an) și o cursă pe kilometru lansat. Marin Moraru le-a câștigat pe amândouă. De atunci a câștigat toate concursurile pe care le-a disputat. ”Până în 1928 când, dintr-o greșeală am fost învins în Cupa Negel de germanul Rudolf Ecker, un mare campion”.
Iată ce povestea Marin Moraru despre cursa pe care o vom reedita noi: ”Participam la Marele Concurs de Turism din 1926 pe un A.J.S. de 350cc, care cuprindea și o probă de coastă pe Dealul Feleacului. Motocicleta nu era foarte performantă., așa că am decis sa comprim motorul. (…) Am câștigat cu două ore avans cursa de coastă stabilind primul record al probei și realizând o medie orară de 72km”. Un an mai târziu, pe 15 mai 1927 a concurat la Cupa Balcanilor, în Bulgaria cu o motocicletă Gilletde 350cc. ”Era un concurs de regularitate și mi-am dat seama ca va câștiga acela care va fugi ca trenul. Așa că am schimbat motocicleta mea cu<<Triumph>>-ul de 500cc al lui Porojan și am învins. A fost o cursă pe drumuri foarte proaste, necunoscute mie, în cursa de coastă a probei am pierdut țevile de eșapament, iar ultimii 6 km i-am făcut cu cauciucul spate spart”.
Pe 26 mai 1929, cu ocazia Cursei de viteză de pe circuitul de la Băneasa (București-Ploiești-București, fiecare tur măsurând 16,3 km) Marin Moraru a fost eroul zilei, dovedindu-și încă odată superioritatea absolută la clasa 500cc, pe motocicleta ”Ariel”. Tot în 1929 a cucerit Cupa Societății Noel, printre altele reprezentanta ”Harley Davidson” în România.
1931 – Marea Călătorie către Marea Britanie, pe două roți
”În seara zilei de 31 mai 1931 – (ce coincidență! – ziua nașterii mele, n.red) pe peronul Gării de Nord se proceda la îmbarcarea cu destinația Oradia Mare a două motociclete echipate pentru mare turism, moment suprvegheat de un bărbat între două vârste cu obrazul energic și plin de viață: era alergătorul motociclist Marin Moraru care pornea în tovărășia dlui. Colonel Teodor Săulescu să intreprindă un raid spre Anglia, ținta finală
fiind Insula Man (Isla of Man) unde anual se dispută faimoasa întrecere Tourist Trophy și care reunește la start toți așii mondiali ai motociclismului” – titra cotidianul interbelic ”Gazeta Sporturilor”. Iată ce povestea Marin Moraru: ”Am voiajat pe calea ferată din București până la Oradia Mare și, din cauza șoselelor mizerabile de la noi care ne-au îndemnat să ne menajăm motocicletele am parcurs această distanță cu trenul. Ne-am urcat apoi pe motoare și trecând prin Budapesta, Viena, Passau și Würtzburg și am ajuns la Nürnberg unde se află faimosul circuit pentru automobile și motociclete. Pista este impresionantă, o continuă unduire de drumuri și cu o variație de nivel puțin comună, poziții imposibil de descris, virajuri periculoase, o șosea care te îndeamnă la fugă. Am făcut câteva tururi pe cele două… urme. Prima măsoară 7 km, a doua, peste 30 km și este o adevărată operă monumentală. Am asistat la o alergare motociclcistă cu adevărat impunătoare unde s-au prezentat 76 de motocicliști, startul dându-se în bloc. (…) În acel voiaj care a durat de la 31 mai la 5 iulie am văzut și curse de dirt-track care m-au impresionat în mod deosebit. Când motocilciștii noștri vor ajunge la virtuozitatea celor din străinătate și vor putea alerga pe cenușă, sportul cu motor va cunoaște din nou zilele de mare glorie din 1921 și 1932. Cred că pentru a ajunge la virtuozitatea unui Charlie Dodson, G.E.Nott sau J.H.Simpson trebuie să pierzi pe câmpul de antrenament ani întregi. Datorită vastelor posibilități ale alergătorilor englezi, nici un european, cu excepția faimosului Gheris nu a reușit să performeze în <<Tourist Trophy>>-ul englez.”
Călătoria la Londra cu colonelul Săulescu durat 33 de zile, din care jumătate s-au 
antrenat și au călătorit cu motocicleta, iar în rest au asistat la numeroase competiții sportive. ”Cea mai formidabilă este <<Tourist Trophy>> de pe insula Man, un circuit de 59 km și este rezervată categoriilor 250cc, 350cc și 500cc. Fiecărei categorii la care participă așii motociclismului mondial îi este rezervată câte o zi în care vin special sute de mii de oameni. Impresionant!” – mărturisea cel care și voiajul de nuntă l-a făcut împreună cu soția sa într-o motocicletă cu ataș”. După ani, Colonelul Săulescu îi dăruia un album foto pe care nepotul Marius Petrescu îl are și astăzi. Pe prima pagină scrie: ”Scumpului meu tovarăș de drum, Marin Moraru, în amintirea faimoaselor curse de motociclete <<Tourist Trophy>>1931 și a raidului întreprins de noi până Isle of Man din Anglia”.
Chiar din’nainte de a se retrage din activitatea competiționala, Marin Moraru avea propriul atelier pentru motociclete, dar si un magazin, fiind dealer al mărcilor “Ariel” si “Zundap”. Povestea și povestirile despre Marele Campion ar putea continua, iar noi avem doar misiunea să completăm măcar o parte din istoria pe care a început să o scrie acum mai bine de 100 de ani și pe care i-o datorăm lui Marin Moraru – o Legendă a motociclismului românesc
Comentează