Femei de 10

Două minute care vă vor schimba viața

Fericirea…

Sunt nefericită. – Haide să schimbăm ceva în viața noastră! Sau să ne schimbăm pe noi înșine.
Ce să schimb la mine? – Orice! Alege ceva si începe să produci schimbarea!
Inspiră adânc. Încearca să schimbi pentru început ceva ce poți controla.
Oare voi fi mai fericită dacă voi avea mai mulți bani? – Da, insă numai într-o oarecare măsură.
Dar oare există ceva mai important decât banii? – Desigur, timpul pe care-l petrecem cu oamenii dragi nouă. Timpul pe care-l petrecem pentru o activitate dragă nouă. Nu uitați, timpul pierdut nu-l mai întoarceți niciodată!

Timpul
Nu-mi ajunge timpul pentru nimic. – Înseamnă că ți-ai fixat greșit prioritățile.
Da, dar am atâtea de făcut! – Fă mai puțin! Învață-te să spui NU!
Da, dar trebuie să fac! – Dacă, la vreuna din solicitări, îți vine să spui NU din prima, atunci refuză!
Da, dar X se poate supăra, dacă spun NU! – Și ce dacă? Mai bine refuzi, decât să faci ceva împotriva firii!
Da, dar acum e un moment nepotrivit. – Nici n-o să găsești vreodată un moment potrivit. Dacă o să-l tot aștepți, n-o să mai faci niciodată nimic. Și apoi te vei căi că n-ai făcut mai demult lucrul respectiv.

Relațiile

Cum să fac o impresie bună din prima? – Privește-l pe celălalt în ochi. Zâmbește. Vorbește rar. Fii sigură pe tine. Imbracă-te îngrijit.
Oare are rost să-l invit EU la întâlnire? – Da.
Dar dacă mă va refuza? – Nu vei pierde nimic! In schimb, nu-ți va părea rău că nu ai încercat.
Și ce să-i spun? – Simplu: ” Salut! îmi place de tine, ești un tip mișto! Pe mine mă cheamă…și mi-ar plăcea să bem o cafea!”?
Avem o relație complicată. – Despărțiți-vă!
Dar dacă nu am să găsesc niciodată ceva mai bun? – Dar dacă ai să găsești ceva MULT mai bun? Dar dacă o să-ți cadă un bloc în cap?
Am fost părăsită. Mi-a frânt inima. – Da, dar ea încă mai bate. Deci nu e totul pierdut!
Și ce să fac acum? Totul e atât de complicat!… – Stim! Dacă ar fi fost simplu, toată lumea era demult fericită!
Dar nu pot…. – Încetează să te mai plângi! „Nu poți” doar până în momentul in care vei face acel lucru!
N-o să mă ajute toate astea! ..- În regulă, n-ai decât să trăiești așa cum ai trăit si până acum.
Da, dar eu sunt nemulțumită de viața mea! – Dacă ar fi să facem mereu același lucru, în mod firesc, rezultatul va rămâne același. Noi fie creștem și evoluăm, fie pierim.
Și… când să încep? – …Păi, chiar acum!

Sursa: lifehacker.ru

Sursa: oboi.kards.qip.ru, delfi.lv, youtube,

Publicitate