banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Despre virginitate, în gura mare

 

Când am stabilit tema de astăzi a emisiunii ” Femei de 10, Bărbați de 10″ ( apropo, nu uitați să porniți televizorul, pe TVR2 la 10 și 10!), până și în sânul echipei noastre s-au strecurat niște mici îndoieli : oare nu e tema prea dură? Oare nu riscă dialogurile – atât de spontane – să o ia razna, spre direcțiile atât de vânate de CNA? Oare nu e un subiect prea delicat, pentru a fi dezbătut la televizor?.. Dar, pentru că există acel îndemn celebru care ne însuflețește mai toate acțiunile: ” Nu riști, nu câștigi”, am bătut tema în cuie, de fapt în niște piroane groase, pentru ca nimeni și nimic să n-o mai poată clinti din intențiile noastre. La urma urmei, TVR este post public, iar menirea sa este, printre altele, educarea națiunii. Deci și a adolescenților. Deci și a părinților. Până și a drăguților de bunici! Iar tema virginitații – subiect tabu, în general, pron familiile românilor, este una foarte actuală. O fi apărut el, cu succes Iphone-ul 7 prin magazine și chiar prin poșetele domnișoarelor de liceu, dar fetele planetei continuă să se împartă în cele două perene categorii: virgine și deja femei. Iar trecerea de la o categorie la alta nu este echivalentă cu a-ți pune pe cap o palărie cu boruri largi. Este ( sau ar trebui să fie) un moment atât de important, atât de delicat , o bornă care uneori poate marca intreaga viață a viitoarei femei.
Mult prea ocupații părinți, mult prea depășiții bunici, mult prea indiferenții profesori evită să discute subiectul . Părinții abia apucă să te tragă de urechi pentru absențele despre care află la ședințele cu părinții. Bunicii, săracii de ei, nu cutează să depășească limitele unor dialoguri de genul ” Mamă, nu vrei încă o felie de cozonac?” sau ” Pune-ți flaneaua aia mai groasă, că s-a făcut frig afară!”. Profesorii abia reușesc să țină elevii în frâul teoremelor, al analizelor morfologice si al inutilelor – pentru mulți – botanici, geografii, istorii ș.a.m.d Cine să mai aibă timp să discute despre virginitate? Mai încearcă, e-adevărat, câte unii, însă sfârșesc prin a se retrage înfrânți, către adăpostul cancelariilor, lăsând în urmă clase dezlănțuite, în care subiectul a deschis involuntar robinetul de râsete, vulgarități și glume nesărate…Și, la urma urmei, cui folosește un dialog despre virginitate? La naiba! Trăim în secolul 21, cine mai are nevoie de fete mari? Fetele noastre se rujează încă de la gradiniță, dezbat moda încă din clasa zero, pe la 12 ani se ascund pe după colțuri și-i comentează pe colegi, în liceu rămân deja peste noapte la iubiții lor și păcătuiesc cu profii’ de sport, prin excursii….Nici nu știi cui s-ar adresa o astfel de temă, dezbătută public..
Și totuși mai există părinți responsabili, care ar vrea să știe cum ar trebui pusă problema. Sau diriginți care parcă totuși ar risca să discute cu clasa lor încâlcita problemă a relațiilor dintre sexe. Ba mai există chiar și bărbați de modă veche – niște rătăciți – care se mai întristează dramatic, atunci când , în noaptea nunții sau măcar a primei împreunări neoficiale, constată absența petei roșii din așternutul presărat cu petale de trandafiri…
De aceea, depășit sau nu, subiectul merită, cu siguranță, să fie discutat. Ce-o ieși în direct, om vedea! Peste numai două ore!

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Am urmarit si eu emisiunea si am realizat cat de volatile au ajuns valorile morale..S-a discutat despre aceasta tema la fel cum s-ar fi discutat despe cand si cum ai tras primul fum de tigara..Doamna draga, la intrebarea din sondaj iti e greu sa raspunzi si la spovedanie, la preot, chiar era nevoie de circul asta?..Insa daca pui intrebari de acest gen unor vizitatoare si vizitatori de cluburi si nu de biserici, evident ca se vor simti chiar „flatate” si „flatati” sa raspunda..Pentru toate fetele si baietii care cred in pastrarea virginitatii pana la casatorie- ganditi mereu asa, ca ganditi bine!

  • Doamna de la telefon nu era scandalizata de tema in sine, ci ii era frica ca emisiunea sa nu promoveze renuntarea la virginitate inaintea casatoriei si sa auda fata dumneaei. Adrian Orban, psiholog.

Femei de 10 pe Facebook