Bombănelile Marinei Editoriale

Despre țoale și lungimi de șliț

N-o să mă vedeți niciodată purtând simultan o bluză cu buline, o fustă în dungi, bascheți și pălărie cu pene. Există un simț al măsurii și al ridicolului, care stă pitit în aproape fiecare dintre noi. Ați sesizat cuvântul “aproape”. Nu pot spune însă, din păcate, nici că sunt în permanență “updatată” la ceea ce e (cel) mai nou, în materie de “ce se poartă”. N-aș zice că e o chestiune de vârstă, mai degrabă una de timp și de priorități. Am fost învățată, de mică, să nu-i judec pe oameni după haine. Am avut în jurul meu săraci, cu haine ponosite, în buzunarele cărora se înghesuiau decenii de locuit prin șifoniere, dar care erau oameni admirabili, de caracter, cu suflet mare și cu o minte cât o enciclopedie. M-am ciocnit și de destui oameni ai trendului, împachetați după ultimele legi promulgate în parlamentele modei mondiale, deficitari însă la mai toate capitolele : și caracter, și inteligență, și simțiri.

De aceea, obișnuiesc să despachetez mai întotdeauna omul de învelișul său ( deși știu cât de mult s-a străduit, uneori, să și-l procure sau să și-l potrivească mai bine) și să-i scanez interiorul. Să văd dacă mintea lui e în trend, dacă vorbele i se asortează cu sufletul, dacă lungimea nasului e cea convenabilă mie, dacă nu poartă prea mult negru în cerul gurii, dacă, în fine, culoarea faptelor sale se potrivește cu nuanțele din caracter. Chiar nu mă interesează dacă a știut să-și aleagă cele mai moderne culori sau imprimeuri, nu sunt vânător de etichete, și nu mă mișcă să constat, cu ochiul meu de vultur teleast, că poartă geantă fake, că pantofii sunt ușor scofâlciți, iar paltonul julit în coate. Ba, mai atentă chiar studiez acești oameni : înseamnă, poate, că scara lor de valori are alte priorități și merită să-i strecor sub lupa mea, detectoare de pământeni frumoși.
Una din simandicoasele mele invitate din emisiuni îmi răspundea la o întrebare banală ( ei, da, mai pun și eu întrebări banale!) că primul lucru la care se uită, atunci când cunoaște un bărbat ( duduia era necăsătorită) sunt pantofii acestuia. Pentru ea, era un semn clar dacă relația poate să avanseze…În timp ce invitata îi dădea înainte cu strania sa teorie, mintea îmi pornise spre propriile observații. Doamne, câți pantofi de “ultim răcnet”, superbi și costisitori n-am văzut, încălțând picioarele unor netrebnici?!? Și, mergând mai departe, câți bărbați cu adevărat de ispravă n-am întâlnit, pășind hotărât în pantofi șifonați de vreme sau cumpărați din raioanele de reduceri?..

 
Rândurile de față nu sunt decât o “updatare” a deja banalului proverb ” nu haina îl face pe om”. Astăzi, la “Ne vedem la TVR”, spumosul stilist Adina Buzatu nu-și va povesti numai spectaculoasa viață, ci îi va învăța, cu siguranță, pe bărbații noștri cum să-și asorteze papioanele la nasturii de la cămașă și bombeurile la curele, dar și cât de lung să le fie șlițul, pentru a ne atrage privirile. Eu voi asculta cuminte, cu microfonul întins, dar voi ști, în sinea mea, că alături de mine nu voi căuta niciodată să-mi aduc bărbatul perfect îmbrăcat. Ci pe cel care va ști să-și asorteze sufletul cu sufletul meu. Căci știu bine că, orbită de fericire, nu voi mai avea timp să observ celelalte mici derapaje vestimentare!

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • cat de frumos ati spus, ca barbatul perfect este cel care stie sa-si asorteaza sufletul lui cu a iubitei.

  • Fericirea nu trebuie sa te orbeasca, iar daca barbatul de linga tine este fericit précis va avea si o tinuta ingrijita si atit ce zici?

Femei de 10 pe Facebook