Timp liber

Despre Războiul stelelor, Eurovision și așchia care nu sare departe de trunchi

Mărturisesc că nu sunt abonata concertelor simfonice. Nu zic “nu” să merg la Ateneu sau să ascult , chiar și la televizor, un astfel de concert ( și va rog să mă credeți : nu mă ia niciodată somnul!) dar nu pot spune că sunt o împătimită a acestui gen muzical. 

Faptul că aseară m-am dus “la întâlnire” cu Orchestra simfonică București nu s-a datorat nicidecum unui exces de snobism ( hai să recunoaștem, dă bine să declari pe Facebook că ai fost la un concert simfonic!) ci invitației lansată mie de talentatul Andrei Tudor ( n-ați uitat că, la “Femei de 10, Bărbați de 10” Andrei Tudor Band ne colorează cele două ore de emisie!) . Mai mult, peste invitația lui Andrei, îmbibată intr-o prietenie pe care o prețuiesc tare mult,  s-a suprapus și dorința mea de a-l vedea și eu, în sfârșit, dirijând. Asta dupa ce am tot auzit cât de grozav este!

   ….După cele două ore de spectacol, desfășurate într-un loc în care, pe vremuri, rulau filmele copilăriei mele – am numit aici CinemaPRO, fostul cinematograf “Luceafărul”) – am stat în cumpănă, încercând să aleg un subiect pentru editorialul de a doua zi. Ad ică de astăzi.  Îi promisesem lui Andrei că voi scrie despre cele văzute/auzite, însă  brusc, o mulțime de posibile teme mi s-au învălmășit în minte. Am vrut să scriu, bunăoară, despre inspirata idee a organizatorilor – de a le oferi melomanilor o frumoasă colecție de muzică de film. Iată ce ușor poți umple o sală cu un gen muzical destul de restrictiv! Concertul a adunat crâmpeie din coloanele sonore ale unor filme celebre ( Războiul stelelor, Piratii din Caraibe, Love Story, The Bodyguard, Fantoma de la Operă etc). Aproape că nici nu mai stiam, la un moment dat, ce anume aplauda lumea, cu frenezie : rememorarea unor filme văzute cândva și  intrate în istorie,  sau impecabila interpretare a partiturilor de catre talentații instrumentiști. Notă : Excelente aranjamentele orchestrale, semnate preponderent de talentații bărbați din neamul Tudorilor – i-am numit aici pe Ionel și pe Andrei, fiul său. 

…..Apoi am vrut să scriu despre Linda Teodosiu, fiica vestitului saxofonist Flavius Teodosiu, amândoi invitați de onoare ai serii : doi munți de talent, îndelung aplaudați de românii pe care-i răsfață, din când în cand, cu prezența lor în țară. ( ambii sunt stabiliți în Germania). Ce aș fi putut să scriu despre Linda?!? Păi, bunăoară că, ascultând-o interpretând dumnezeiește, alături de Orchestra simfonică Bucuresti, melodii atât din propriul repertoriu, cât și din cel al unor vedete internaționale de top, mi-am dat seama ce imagine frumoasă ar fi făcut ea la Tel Aviv, dacă noi, românii ( românii…?) am fi avut înțelepciunea s-o trimitem acolo, să ne reprezinte, la Eurovision…

   …Apoi mi-a venit să scriu despre “așchia care nu sare departe de trunchi”. Și asta trăgând cu coada ochiului către veteranul compozitor Ionel Tudor și talentata sa soție-textier Andreea Andrei, care, la câteva scaune distanță de mine, au trăit cu intensitate fiecare respirație a concertului, sorbindu-și din ochi înzestratul fiu, dirijand, cântând la pian, încasând aplauzele asistenței. Pun rămășag pe ce vreți dumneavoastră că Ionel Tudor a dirijat, în gând, cot la cot cu fiul său, tot concertul,  iar mama din mine nu putea să nu observe luminițele din ochii celor doi fericiți părinți, în momentul în care li se administrau, în final, binemeritatele felicitări pentru fiul lor. 

      Și pentru că, tot întrebându-mă despre ce să scriu, aproape că am epuizat spațiul alocat acestui editorial, devenit, iată, cronica de spectacol, voi încheia, îndemnându-vă ca, dacă veți mai auzi că Orchestra Simfonică Bucuresti, dirijată de Andrei Tudor, are programat un nou concert cu  muzică din filme celebre, să lăsați baltă tot ce aveați de făcut în acea zi și să dați fuga să vă cumpărați bilet! Așa ceva nu se ratează!

Femei de 10 pe Facebook