Prima mea iubire a fost M. Aveam 16 ani și deși până atunci mai băusem suc și mersesem la cinema și cu alți câțiva adolescenți , niciunul nu reușise însă să-mi activeze fluturii din stomac. Eram măgulită că mi se făcea curte și atât. M era însa altfel decât toți. Acel “altfel” pe care fiecare din noi îl vede în alesul inimii. M era deja student, semăna cu Eminescu, știa să răsucească vorbele iar manierele sale aduceau a gentlemanii de altădată. Ce mai, Cupidon și-a făcut treaba cum a știut el mai bine și săgeata sa a staționat înfiptă în sufletul meu până spre finele liceului, iubirea noastră băgându-le în boale pe toate colegele mele, invidioase foc pe notocul care dăduse peste mine. Iubirea noastră, pură ca un cristal, a durat fix cât mi-au durat anii de liceu. Finele acestuia a coincis cu cel al facultății lui M și brusc, totul s-a terminat, în cel mai abrupt mod cu putință : M și-a amintit că, înainte de a pleca la București, la studii, fusese “arvunit” de ai săi ( obicei frecnet în provincia mioritică de odinioară) și că o drăguță de la țară îl așteaptă acasă, cu promisiunea măritișului sub pernă. Nicio secundă nu mi-a dat de înțeles M, în cei câțiva ani ai platonicei dar furtunoasei noastre iubiri, că în sufletul său mai este cuibărit, chiar și formal, numele altei femei. Până și tristețea apăsătoare a ultimelor noastre luni împreună, pe care eu am simțit-o fără a reuși să mi-o explic, s-a dovedit a fi, la o analiză ulterioară, un simptom al acelui final neașteptat. Cert este că modul ales de M pentru a ieși din ecuația vrăjită a primei mele iubiri – respectiv, dispariția bruscă, de tipul “măgarului în ceață” – mi-a marcat multă vreme capacitatea de a mă mai încrede în bărbați. Spre disperarea celor ce i-au urmat, chiar și cele mai pătimașe declarații și gesturi de iubire ale acestora se ciocneau de zidul neîncrederii și suspiciunii mele. Multă vreme m-am luptat cu dâra de nefericire, lăsată de M în urma sa și cu efectele nefaste ale acestei “prime iubiri”, atât de nenorocoase pentru mine.
Ieri am filmat, pentru “RIVALII”, ediția de Paști. Pentru a înlătura orice undă războinică a edițiilor precedente, am ales o temă “pașnică”, una dintre puținele care ne-au adus la numitor comun pe mine și pe “Înălțimea Sa”. Mă refer la colegul meu, Dan Helciug. Am vorbit, așadar, despre “prima iubire”. Fireste că au primat primele iubiri ale invitaților nostri, de aceea nici eu și nici Dan nu ne-am grăbit să ne etalăm propriile experiențe de viață. O concluzie însă s-a desprins din toate poveștile istorisite ( după gustul meu, cu prea mari rețineri, raportate la așteptările mele și la faptul că , după atâta amar de vreme…de ce să eviți să-ți deschizi sufletul?). Mai tuturor, prima iubire le-a lăsat un gust amar, o umbră de tristețe și de înlăcrimată nostalgie. Chiar dacă au fost povestite cu umor și “întâmplări de dragoste” chiar și din perioada grădiniței ( nu știu dacă pot fi ridicate la rangul de “prime iubiri”), tonul general a fost cel al tristeții, al unor dezamăgiri a căror rană să zicem că Timpul a reusit s-o vindece, în majoritatea cazurilor.
“Prima iubire nu se uită niciodată” – spun mințile întelepte. Cu siguranță, cei care au trăit-o ( căci sunt destui și cei ce au ajuns la senectute fără șansa de a experimenta iubiri adevărate) au rămas marcați pentru tot restul vieții de prima strângere de mână, primul sărut, primul “Te iubesc” și primele fâlfâiri de fluturi în stomac. Iar când spun “marcați”, mă refer inclusiv la trista marcă a unei iubiri încheiate nefericit…
P.S. Urmăriți ediția noastră de sâmbătă. N-o să vă pară rău!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BIOCLIN BIO FORCE
Comentează