Am avut deseori parte, în viața mea, de oameni care se plângeau de gălăgie, atunci când la ușă le bătea, de fapt, succesul. Atât de fraieri erau. Mai bine zis, atât de negativă le era gândirea. Erau inși pe care părea că îi încurcă orice lucru bun întâmplat în jurul lor și pe care îi scoteau din minți toți oamenii pozitivi care se încăpățânau să vadă luminițe în cele mai întunecate tuneluri.
Psihologii îi înghesuie în categoria “oamenilor toxici” și probabil așa și sunt. Asta dacă-i “respiri” sau “consumi”, dimineața, la prânz și seara, în gramajul pe care ți-l impune viața. Uneori n-ai de ales. “Toxicii” vin “la pachet” cu alte “agoniseli” ale vieții : te măriți, așa că iei “la pachet” și o soacră ; te muți în blocul multvisat – va trebui să-ți accepți și niscaiva vecini imposibili ; ai ajuns la job-ul la care râvneai de o viață, vrei-nu vrei, trebuie să joci cum îți cântă un șef idiot, chiar dacă vremelnic. E o artă să conviețuiești cu oamenii toxici, dar cel mai bine este să nu ai de a face cu ei. Distanța socială de care se tot vorbește , ar trebui să aibă legătură cu oamenii toxici, nu cu coronavirusul…
Eu, personal, am avut parte la tot pasul de așa ceva. De multe ori mă simțeam precum o panglică din aceea lipicioasă, care spânzura, pe vremuri, prin birouri și aprozare, pentru a colecta muștele în exces. Așa îmi pare mie că funcționez : precum un magnet care atrage oameni toxici și nesuferiți. Ca un aspirator de idioți și netrebnici. Acum…îl voi mânia pe Dumnezeu dacă-i voi vârâ pe toți într-o oală : Nu mi-au pus chiar toți bețe-n roate,în viața asta. Unii au rezistat, alegând să fie indiferenți. Dar și însuși faptul că victoriile mele nu le clinteau niciun mușchi de pe chip, m-a descurajat. E foarte important ca, în viață , să ai alături oameni care să te însuflețească, să-ți scoată plumbul din încălțări și să-l transforme în aripi. E foarte important să fim și noi, la rându-ne, așa, pentru cei din jur. Să-i însuflețim. Să le fim pistă de decolare, atunci când își iau zborul, sau măcar luminițele de pe marginea pistei. Să nu ne bage-n boală succesele lor, să nu ne trasformăm încurajarile și laudele făcute “pe față” , în bolboroseli răutăcioase, blesteme și bârfe, ticluite pe la spate. E atât de bine să fii îngerul păzitor al cuiva, chiar si din umbră! Să-i veghezi mersul, să-i dai sfatul cel mai bun în caz de derivă și să te bucuri de împlinirile lui ca și cum ar fi ale tale.
Dar lucrurile se mai schimbă. Bunăoară am ajuns în etapa în care eu nu mai văd oameni toxici în preajma mea. Nu pentru că mi-aș fi pus ochelari de cal, ci pentru că mi-am curățat “preajma” de astfel de indivizi. Mi-am setat intuiția să mă semnalizeze atunci când în peisaj apare un om toxic. “Piu-piu-piu” – face intuiția mea la creșterea nivelului de toxicitate umană, la fel precum aparatele acelea care avertizează că un hoț tocmai a ieșit din magazin cu un lucru furat în buzunar… Intuiția piuie, eu opresc din drum, îl scanez eu însămi pe respectivul – pentru a fi sigură că intuiția nu s-a înșelat – și…tulai, Doamne, mă distanțez urgent, ignorând orice semnal venit dinspre respectivul.
….Și uite-așa , încet-încet, îmi voi igieniza jur-împrejurul, spălându-mă câte 20 de secunde pe mâini după fiecare contact cu un om toxic și păstrându-mi pe chip masca obligatorie. Cea a unui om naiv ce poate fi lesne fraierit. În spatele ei stă însă un om puternic, pe care nimeni, niciodată nu-l va putea doborâ.
Rubrică oferită de Farmaciile CATENA : Rilastil – cremă de protecție solara
Excelent! Foarte bine de urmat! Concis, adevarat, foarte util! Multumesc mult, ma ajuta!