De la căutătorii de aur, la căutătorii prin gunoaie…

Stau pe balconul locuintei noastre de la mare ( “noastre” e o exagerare, căci studioul “nostru” este de fapt al lui Sorin, eu devenindu-i un simplu beneficiar). Stau turceste si scriu. Scriu despre Egipt, despre fascinatiile unei țări plină de mistere, cu un popor cald, bun, dar foarte sărac. Tocmai am încheiat de tastat cuvantul “sărac” și ochii îmi fug peste balustrada balconului. Caut să profit cat mai mult , vizual, de marea care stă tolănită gratios în câmpul meu vizual…

…Undeva, într-un plan secundar, suficient de departe ca să nu-mi întunece poezia mării, dar suficient de aproape, ca să nu-i scape jurnalistului din mine, veșnic atent la detalii, mă izbeste, precum o continuare a cuvantului proaspăt așezat pe iPad, o imagine care.. imi dă fiori. Pun focusul telefonului pe ea, zoom-ez cat pot și declanșez. Click! O fotografie poate spune mai mult decat o mie de cuvinte – observase cineva. La doi pași de complexuri rezidentiale de lux, doi bărbati, deloc elegant imbrăcati ( cum, poate, ar cere-o dress-code-ul nevăzut al Mamaiei🫣) scotocesc adânc în gunoaie…

…Vi-i mai amintiti pe Căutătorii de aur din America miezului de secol 19? Mii de aventurieri, veniti din întreaga lume, au marcat celebra Goana după aur din California, declanșată în ianuarie 1848. Fenomenul i-a pus în mișcare pe acei „Forty-Niners”, atrași de promisiunea unei îmbogățiri rapide în Vestul Sălbatic. În ianuarie 1948, pe cand noi eram ocupati cu revolutiile, la Ferma americanului Sutter din California s-a descoperit, intâmplător, aur. Nu existau încă rețelele de socializare, vestea însă s-a râspandit cu viteza luminii. Peste 300.000 de oameni au potopit apoi acest stat american, venind de peste tot, din lume, cu vaporul si apoi cu acele cărute cu coviltir, reconstituite in faimoase pelicule cinematografice. Toti erau mânati de un singur vis : să devină bogati.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult ( pastrand, firește , proportiile). Goana…nu după aur, ci dupa “a avea”, în general, este motorul majoritătii oamenilor. Fiecare însă vede în mod diferit “îmbogătirea”. Unii țintesc tare sus (…) , si sunt gata, în numele visului lor, să facă orice compromis, inclusiv sa-si vandă țara. Altii preferă varianta “ușoară” : fură, dau în cap, înșeală.

Cei din fotografia mea, au ales propria cale. Nu o poti cataloga ca fiind “munca necinstită” : efortul (și disconfortul!) de a scotoci prin gunoaie, pentru a găsi cateva sticle de bere sau vin, pare, pentru unii, de nefăcut, pentru altii, iată, salvator.

Lumea nu este făcută numai din ALB sau NEGRU. Într-o stațiune cumva exclusivistă ( raportată la România, firește), în care românii vin “să toace bani”, există, iată și astfel de oameni, care, visand să evadeze candva din temnița sărăciei, caută mijloace de supravietuire.

…iar cine a rostit cugetarea “Banii nu au miros”, să treacă, pentru o zi măcar, în locul acestor nefericiți…