Aproximativ cu un an în urmă, Elinda Djaganjak , o tânără de 31 de ani din Copenhaga, a decis să nu-și mai epileze fața. Ea a vrut să se pună de-a curmezișul standardelor de frumusețe, revoltată că, spre deosebire de femei, niciunui bărbat nu i se oretinde să se bărbierească sau să-și miste măcar un firicel de păr de pe trup.
Iată cum arăta Elinda înainte de luarea acestei decizii:
Prin urmare, tânăra daneză a încetat să-și mai penseze sprâncenele și mustacioara, începând cu luna martie 2020. Ea a înțeles foartr curând că starea sa de spirit nu s-a schimbat cu nimic : a continuat să se simtă “feminină”, indiferent de cantitatea de păr de pe fața ei.
Cum era si firesc, noul ei “look” nu a trecut neobservat si, din nefericire, ea a fost nevoită să se ciocnească de mojicia unora dintre bărbați. Unii i-au recomandat direct să se bărbierească, iar alții, pur și simplu, se dădeau în lături de la ea!
Eroina noastră însă a considerat că , de fapt, decizia ei nu a făcut decât s-o ajute să-i elimine pe “conservatori” din viața, adică pe acele persoane cu care oricum nu i-ar fi plăcut să aibă de a face!
Acum, in preajma Eldinei nu se află decât acele persoane care o acceptă așa cum este și pe care le interesează doar personalitatea ei.
“Înainte , in adolescență, începusem să fiu complexată, atunci când au început să-mi apară primele fire de păr pe față. Pe la 13-14 ani, prietenele mele începuseră să intre în panică și să-și radă mustăcioara, din dorința de a rămâne feminine. Eu însa am fost dintotdeauna revoltată că femeile trebuie să-și piardă atâta timp și bani, pentru a fi “frumoase” – in accepțiunea în care ne cere acest lucru societatea în care trăim. Nici eu însămi nu mergeam la sală fără să-mi epilez picioarele sau să ma pensez. Acum însă am ales să mă concentrez pe ceea ce vreau să fac în viață și nu pe felul în care arăt. Dacă plac sau nu plac cuiva anume – nu mă interesează : oricum, persoana respectivă este trecătoare în viața mea.
Sursa : soulpost.ru
Nesimtire dpmdv…n am nimic cu ele dar totusi…frumosul e frumos….oricat ar fi de natural…in cazul asta, da l in plm de natural!