“Există doar două manete cu care poți pune în mișcare masele : groaza și interesul personal.” N-am spus-o eu, ci mărețul Napoleon, care probabil a și experimentat în practică cele declarate. Eu doar am constatat, în decursul anilor, câtă dreptate are și în această privință. Și voi sprijini această concluzie pe două exemple desprinse din viața de zi cu zi…
Ele îi vizează pe Steliana și Mihai. Nu, cei doi nu fomează un cuplu, nu se cunosc și cred că nici măcar nu s-au întâlnit niciodată, decât, iată acum, în umbra rândurilor înțeleptei cugetări a lui Napoleon.
Steliana a fost până mai ieri o nevastă “suficientă”. Are un soț sinonim cu “pâinea lui Dumnezeu” și la umbra bunătății și grijii lui neîncetate față de familie, femeia și-a dezvoltat un dezinteres major și o neimplicare totală în treburile casei. De fiecare dată când noi, celelalte membre cu acte în regulă ale cercului nostru de prietene, ne dădeam de ceasul morții fie că ne sunt copiii bolnavi, fie că trebuie să schimbăm frigiderul pentru că nu mai merge cum trebuie, fie că nu ne ajung banii de concedii sau chiar și că avem de călcat un Everest de rufe, Steliana era preocupată exclusiv de cum să-și schimbe garderoba, ce destinație de vacanță să-și aleagă pentru la vară, cum să-și schimbe menajera pe care o prinsese rujându-se cu rujul ei favorit și astfel de “probleme” vitale, care-i încurcau relaxarea totală. De lucrat, lucra și ea, avea un salon de unghii, primit cadou de la soțul său, cu ocazia primilor 25 de ani de conviețuit împreună, dar nu trecea pe acolo decât ca să-și facă ea însăși unghiile și să mai dea câteva “indicații prețioase”. Că, deh, era patroană, nu? Ce căuta Steliana în cercul nostru de prietene? Femeia era, de fapt, o restanță a unui trecut în care mai toate ne aliniaserăm la același start, purtând aceleași vise în tolbă și având cam aceleași pretenții de la viitor. Soțul Stelianei, care îmi fusese coleg de facultate, primise, la un moment dat, o provocare spectaculoasă de la o multinațională și, intrând în boardul acesteia, viața lor se răsucise la 180 de grade… Dar, iată Neprevăzutul ( deși..nimic nou sub soare!) : Barbu se îndrăgostește nebunește de secretara sa. Aceasta, culmea, era o doamnă din generația noastră, mult mai cochetă e-adevărat, văduvă și cu copiii mari, dar mai presus de orice, cu veleități de “femeie de casă” – adică exact ceea ce-i lipsea Stelianei noastre. Steliana află și intră într-o panică nebună. Un consiliu al prietenelor, de la care din păcate am lipsit, ajunge la concluzia că lui Barbu îi lipsea de fapt femeia de acasă, cea pe care s-o simtă mereu prezentă alături de el și în viața lor de familie. Care viață nu înseamnă numai vacanțe si petreceri, ci și o tocăniță gustoasă, o cămașă călcată impecabil, o mângâiere la ceas de seară. Exact așa cum ținea el minte că făcea mama lui ( doar se știe că bărbații caută, în soțiile lor, o a doua mamă…). GROAZA de a nu pierde sursa bunăstării sale a resetat-o din temelii pe Steliana noastră. A reînvățat să gătească, și-a concediat menajera ( a 27-a, după cum ni se lăuda recent), a renunțat la propriile capricii pentru a se reapropia de bărbatul de care “uitase”, în ultimii ani. Steliana devenise de nerecunoscut, iar Barbu – bărbat de nota 10, așa cum il și prezentasem mai sus, a revenit foarte repede, cu armele și bagajele sufletului, acasă. Căci nu era un afemeiat. Ci doar un bărbat neglijat. Prin urmare, ai dreptate, Napoleon, groaza mișcă oamenii si-i pune în funcțiune.
Să trecem la al doilea element “napoleonian”, cel referitor la veleitățile extraordinare ale interesului. Exemplul este tot din sfera relațiilor bărbat-femeie, căci știu că aceasta este zona celui mai mare interes pentru cititoarele noastre. Mihai nu mi-a fost coleg de facultate, nici măcar de serviciu, mi-a fost însă vecin o vreme îndelungată și obișnuiam să-i studiem – eu și Victor – comportamentul, care ne genera destule comentarii amuzante, la cafeaua de dimineață. Mihai era singur. Deși trecuse deja de prima jumătate a vieții, se complăcea în poziția de burlac. Salariul frumușel îi permitea o menajeră, în rest profita cât putea de mult de libertatea sa pentru a se distra, fie cu prietenii, fie cu câte-o jună ce-i intersecta vremelnic traseul vieții. Nu se atașa de niciuna dintre ele : de ce să-și strice bunătate de “modus vivendi”, înhămându-se la un jug care nu-l atrăgea deloc? Toate astea până când, la un moment dat, i-a căzut cu tronc o învățătoare. Fată bună – am conchis eu cu Victor, întrebându-ne curioși unde o fi dat peste ea, căci nu făcea deloc parte din “targetul” vecinului nostru. Cert este însă că Mihai a dezvoltat o adevărată pasiune pentru femeia respectivă – o persoană delicată, sfioasă, mustind a bun simț, proaspăt eliberată din prizonieratul unei căsnicii cu un nemernic. Am sesizat cu toții în atitudinea lui Mihai dorința bruscă de a intra în rândul lumii, de a deveni și el “bărbat în casă” și, de ce nu? chiar tată. Femeia mai avea un băiețel și, din discuții, am ințeles că , plăcându-i mult copiii ( doar era învățătoare, nu?) nu excludea ideea unui frățior pentru cel mic. Fire ambițioasă și pus în fața unui INTERES atât de concret, simțindu-se săgetat de eternul Cupidon, cu care până atunci nu avusese de a face, Mihai s-a transformat radicat, devenind extrem de preocupat de a-i arăta femeii o față pe care nu i-o știam și care nici nu cred că existase până atunci în arsenalul de “fețe” ale vecinului nostru. Mihai a devenit brusc gospodar, a învățat să gătească ( țin minte că i-am împrumutat, la un moment dat, carnețelul meu de rețete!), a început să meargă regulat la sală pentru a da jos de pe pătrățele burtica pe care în van i-o tot criticam, la întâlnirile noastre. S-a specializat în jocuri pe calculator ( pentru a-i face față puștiului de 6 ani al femeii), a renunțat la berile cu băieții, la somnul până la ora prânzului din zilele de weekend. L-am auzit dând cu aspiratorul ( locuia deasupra noastră) și l-am surprins în repetate rânduri aruncamd gunoiul și intrand pe ușa blocului încărcat de sacoșe. Ce mai, Mihai se resetase total, în dorința de a-și cuceri “ținta”.
La un moment dat însă, chiar în mijlocul acestei “operațiuni speciale” a vecinului nostru, eu și Victor ne-am mutat din blocul cu pricina și…filmul s-a rupt. N-am mai știut o vreme nimic despre Mihai, până când, într-o bună zi în care căutam de zor un birou pentru școlarul Victoraș, ne-am ciocnit de cei doi ( Mihai cu doamna pe care pusese ochii cu un an în urmă), în Carrefour-ul de lângă IKEA : mergeau de mână, iar de cea liberă le atârna – ei – fiul din dotare, lui – o sacoșă uriașă din care ieșeau câteva fire de praz. Eram prea grăbiți pentru a alerga după ei, așa că am schimbat doar niște priviri cu tâlc între noi, după care Victor a conchis : iată ce face interesul din om! “Dragostea!” – țin minte că l-am corectat atunci.
Deci, dragă Napoleon, ai avut și de data asta dreptate!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : IMUNOSUPORT ULTRA
Comentează