Despre bogătașul care a umilit o profesoară

Mi se întâmplă rar să găzduiesc gândurile altora, sub pălăria mea . Poate că e și o chestiune de orgoliu. Însă din tot ceea ce-mi cade în mână, profit să mă îmbib cu lucruri frumoase, cu cele care mă ajută să înaintez corect prin viață. E și multă maculatură, în jurul nostru, în aceste vremuri, însă printre deșeuri se găsesc și nestemate ;  care, de multe ori, trec neobservate… Ceva mai demult mi-au căzut ochii pe o consemnare specială, plină de învățăminte. Nu știu de ce, textul mi s-a întipărit în memorie (poate pentru că sunt, la rându-mi fiică de profesoară) , iar acum m-am decis să vi-l redau și vouă, sper cât mai fidel. Memoria nu-mi mai este ca la 20 de ani!😩

….Cică un grup de prieteni s-au adunat în jurul mesei, cu ocazia unei aniversări. Unul din ei, director general al unei importante companii, a început să facă referiri la problema spinoasă a învățământului. Printre altele, insul s-a întrebat, ironic:
– Ce naiba ar putea să învețe un copil, de la cineva care a considerat că cea mai bună alegere a sa, în viață, este aceea de a se face  profesor?
…Și, pentru că la masă se afla și doamna B. – cadru didactic cu o bogată experiență – afaceristul i s-a adresat:
Dragă B., dumneata ești profesoară. Spune-ne și nouă, sincer, ce faci tu la serviciu, toată ziua?
– Vrei să afli cum îmi câștig pâinea? – a răspuns femeia. S-a gândit câteva clipe, după care a continuat: Păi…îi oblig pe copii să muncească mai mult decât ar fi crezut vreodată că pot. Apoi le pun, chiar și îndreptul notelor mai mici, câte un „+”, ca să-i fac să se simtă învingători. Reușesc să-i țin pe copii câte 40 de minute așezați, în timp ce voi, părinții nu reușiți să-i țineți locului nici măcar 5 minute;  poate doar cu ajutorul gadget-urilor. Chiar vrei să afli ce mai fac? (femeia a făcut o pauză lungă, după care i-a săgetat cu privirea pe toți cei de la masă). Ii învăț pe copii să se minuneze. Să pună întrebări. Să-și ceară iertare. Ii învăț să se respecte pe ei înșiși și pe cei din jur și să răspundă pentru toate faptele lor. Îi învăț să scrie, iar apoi îi și pun s-o facă. Scrisul pe tastatură nu-i transformă în genii…Îi pun să citească. Să citească și iarăși să citească. Îi oblig să socotească în minte, pentru că de aceea au creier, ca să-l folosească, nu ca să-l înlocuiască cu calculatorul.  …Te întrebi ce mai fac? Transform sala de clasă într-un loc în care copiii mei se simt în siguranță. Și îi fac să înțeleagă că, în viață, dacă își vor dezvolta aptitudinile, dacă vor munci pe rupte și dacă-și vor asculta în primul rând sufletul , sigur vor avea succes.
(Bonnie a făcut o ultimă pauză și a continuat) – Iar când oamenii mă judecă pentru ceea ce fac, am învățat să nu-i bag în seamă, pentru că ei nu fac decât să-și arate lipsa de educație. Vrei să mai știi cu ce mă ocup la școală?!? Îi educ pe copiii voștri și îi pregătesc pentru ca să devină directori generali, medici și ingineri. Dar cu ce vă ocupați dumneavoastră la serviciu, domnule director general?
Bărbatul s-a fâstâcit și nu a mai știut ce să răspundă..

….Sunt fiică de profesoară, după cum spuneam, și poate de aceea rândurile de mai sus m-au impresionat din cale-afară.  Nu-i învățați, dragii mei,  pe copiii voștri să-și dorească să fie bogați. Invățați-i doar să fie fericiți. Și poate și să știe să deosebească valoarea concretă a lucrurilor, de lucrurile cu adevărat valoroase.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SUPRADYN