Bombănelile Marinei Editoriale

Despre bogătașul care a umilit o profesoară

Mi se întâmplă rar să găzduiesc gândurile altora, sub pălăria mea (da, asta de paie care-mi însoțește rubrica!). Din tot ceea ce-mi cade în mână, încerc să mă îmbib cu lucrurile frumoase, cu cele care mă ajută să înaintez corect prin viață. E și multă maculatură, în jurul nostru, în aceste vremuri, însă printre deșeuri se găsesc și nestemate, care, de multe ori, trec neobservate… Ceva mai demult mi-au căzut ochii pe o întâmplare specială, plină de învățăminte. Nu știu de ce, textul mi s-a întipărit în memorie (poate pentru că sunt, la rându-mi fiică de profesoară) și vi-l redau mai jos, sper cât mai fidel. Memoria nu-mi mai este ca la 20 de ani!?

Cică un grup de prieteni s-au adunat în jurul mesei, cu ocazia unei aniversări. Unul din ei, director general al unei importante companii, a început să facă referiri la problema spinoasă a învățământului. Printre altele, s-a întrebat, ironic:
– Ce naiba poate să învețe un copil de la cineva, care a considerat că cea mai bună variantă a sa, în viață, este să se facă profesor?
…Și, pentru că la masă se afla și doamna B., un cadru didactic cu o bogată experiență, afaceristul i s-a adresat:
Dragă B., tu ești profesoară. Spune-ne și nouă, sincer, ce faci tu la serviciu, toată ziua?
Vrei să afli cum îmi câștig pâinea? – a răspuns femeia. S-a gândit câteva clipe, după care a continuat: Păi…îi oblig pe copii să muncească mai mult decât ar fi crezut vreodată că pot. Apoi le pun, chiar și îndreptul notelor mai mici, câte un “+”, ca să-i fac să se simtă învingători. Reușesc să-i țin pe copii câte 40 de minute așezați, în timp ce voi, părinții nu reușiți să-i țineți locului nici măcar 5 minute, poate doar cu ajutorul gadget-urilor. Chiar vrei să afli ce mai fac? (femeia a făcut o pauză lungă, după care i-a săgetat cu privirea pe toți cei de la masă). Ii învăț pe copii să se minuneze. Să pună întrebări. Să-și ceară iertare. Ii învăț să se respecte pe ei înșiși și pe cei din jur și să răspundă pentru toate faptele lor. Îi învăț să scrie, iar apoi îi și pun s-o facă. Scrisul pe tastatură nu-i transformă în genii…Îi pun să citească. Să citească și iarăși să citească. Îi oblig să socotească în minte, pentru că de aceea au creier, ca să-l folosească, nu ca să-l înlocuiască cu calculatorul. Și ce mai fac? Transform sala de clasă într-un loc în care copiii mei se simt în siguranță. Și îi mai fac să înțeleagă că, în viață, dacă își vor dezvolta aptitudinile, dacă vor munci pe rupte și dacă-și vor asculta și sufletul , sigur vor avea succes.
(Bonnie a făcut o ultimă pauză și a continuat:)
– Iar când oamenii mă judecă pentru ceea ce fac, eu nu-i bag în seamă, pentru că ei nu fac decât să-și arate lipsa de educație. Vrei să mai știi cu ce mă ocup la școală? Îi educ pe copiii voștri și îi pregătesc pentru ca să devină directori generali, medici și ingineri. Dar cu ce vă ocupați dumneavoastră la servici, domnule director general?
Bărbatul s-a fâstâcit și nu a mai știut ce să răspundă..

Sunt fiică de profesoară, după cum spuneam, și poate de aceea rândurile de mai sus m-au impresionat din cale-afară…
Nu-i învățați pe copiii voștri să-și dorească să fie bogați. Invățați-i să fie fericiți și să știe să deosebească valoarea concretă a lucrurilor, de lucrurile cu adevărat valoroase.

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Dar de ce acest titlu? Nu exprimată realitatea. O întrebare tendențioasă nu înseamnă nimic. Răspunsul însă e PERFECT. ASA AR TREBUI SA GÂNDEASCĂ TOTI PROFESORII SI SA APLICE.

Uscatoare rufe