Le avem cu toții. Viața e un șir lung de așteptări, concrete sau abstracte. Cele concrete sunt prozaice, chiar dacă unele pitesc în ele și ceva romantism. Așteptăm, așadar, factura la gaze, așteptăm să trecem strada, să înceapa emisiunea preferată sau…să ne vină rândul la dentist. Unde e romantismul?!? Ok, mai așteptăm și ființa iubită, pe peronul gării sau la aeroport. Cu sau fără flori, cu sau fără elan…
Dar există și altfel de așteptări. Sunt alea complicate rău de tot, alea care ne produc dezamăgiri profunde și care ne încurcă mersul înainte. Alea care ne rătăcesc încrederea în oameni și ne subțiază cheful de viață.
Așteptările acelea, abstracte, își au de fapt sorgintea în simpla și legitima dorință a fecăruia dintre noi : aceea de a fi fericit. Ele, așteptările, au în consistența lor aluatul speranței, frământat de noi în fiecare clipă, cu râvna cu care, în copilărie, bunicile noastre de la țară framântau cozonaci. În momentul în care ne oprim din frâmântat, dispare tot : bucuria vieții, cheful de a trăi. Fix în astfel de momente, cand așteptările , în care am pus atâta speranță, ni s-au prăbușit, au loc și “prăbușirile” noastre. Iar oamenii ajung în situații extreme: încearcă să zboare, de pe acoperișurile caselor. Sau, mai prozaic, își pun ștreangul în chip de cravată și …merg la întâlnirea simandicoasă cu Lumea Umbrelor.
Dar nu despre aceștia e vorba, editorialul nu are conotații morbide. Vorbim despre așteptările noastre de zi cu zi, mai mărunte sau mai mari, în funcție de cât de pretențioși suntem vis-a-vis de viață și de cei din jur.
Avem așadar așteptări față de viața noastră de zi cu zi, față de țări și guverne, față de pensii, locuința pe care vrem să ne-o cumpărăm, față de locul de muncă, față de filme și magazine îndelung recomandate, avem asteptări față de câte o destinație de vacanță la care visăm demult, față de cartea de pe noptieră, față de un anume fel de mâncare pe care, potrivit spuselor celor din jur “e musai să-l gustăm”. Așteptări avem și de la doctori și tratamente. Uneori, aceștia pot deveni salvatori de vieți, alteori – mici halte în drumul spre Dincolo.
Dar cele mai mari așteptări le avem față de oameni. Îndeosebi față de cei ce ne sunt cel mai aproape, sau pe care NI-I DORIM aproape. Aici devenim cerberi, pentru că , pe principiul “o viață am de trăit”, ne e tuturor groază s-o irosim alaturi de cei ce nu merită. Desigur, între dorințele noastre și ceea ce pățim în realitate, se întâmplă de multe ori un “gap” teribil. Sau o “prăpastie”, ca să înțelegeți ce vreau să spun. Așteptările noastre, coafate cu speranțe și povești cu zâne și Feți Frumoși, eșuează de multe ori în realități dramatice. “Orbul găinii” este unul din diagnosticele pe care ni le punem chiar noi, atunci când ne dezmeticim si constatăm că așteptările ne-au fost înșelate. Sau că…de fapt nici nu aveam ce să așteptăm. Vălul de pe ochi ni se ridică însă, uneori, mult prea târziu…
Două direcții e recomandabil să urmăm , pentru ca dezamăgirile să nu ne copleșească :
- Așteptările să ne fie realiste. Da, de acord, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, dar să nu-i cerem nici măcar acestuia, ceea ce nu ne poate oferi. Este posibil ca, în euforia unor începuturi de poveste, coafate cu toți fluturii aferenți și îmbibate în soluția miraculoasă a speranței, să supraevaluam capabilitățile celuilalt. Să-l vedem altfel, decât este el cu adevărat. Lentila iubirii, bunăoară, arată de multe ori deformat. Trambulina către al nouălea cer devine deodată extrem de accesibilă, iar prăbușirea ulterioară de acolo – cumplit de dureroasa. De vină pentru asta sunt ele, așteptările. Entuziasmul exacerbat este păgubos nu numai în iubire, ci în orice altă întreprindere : nu te duce cu sacul la pomul lăudat, ne îndeamnă înțelepții Trecutului. Nici spre țara nouă, pentru care ți-o abandonezi pe a ta, nici spre serviciul nou, despre care ți-a vorbit, cu clăbuci la gură, cel mai bun prieten, nici măcar spre restaurantul unde ai auzit că “se mănâncă bine și ieftin”. S-ar putea să ieși din el flămând și falit. Așadar, fără așteptări deosebite, mai cu seamă când e vorba de oameni, mai cu seamă cand e vorba de iubire…
- Așteptările să nu fie pasive. Nu poți sta cu mâinile încrucișate și cufundat în relaxare, așteptând ca Doamne-Doamne să-ți ofere pe tavă ceea ce-ți dorești. Pe principiul “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”, pune mâna și pavează drumul pe care așteptările tale ar trebui să-ți trimită înapoi feedback-ul dorit! Mulțumirea cea mai adevărată, dintre toate, vine atunci cand așteptările mărșăluiesc umăr la umăr cu acțiunile tale. “DO UT DES”, spuneau romanii, în antichitate. Ca să primești ceva, trebuie să și oferi. În iubire e la fel : nu poți avea așteptări în a fi iubită, dacă nu-ți oferi tu însuți sufletul celuilalt.
…Caci numai atunci vei putea supraviețui, după ce așteptările îți vor fi înșelate : dacă vei avea conștiința împăcată că, în ceea ce te privește, ai făcut tot ce se putea face..
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Gastrocalmin
Comentează