Bombănelile Marinei Editoriale

Decizii bune, decizii proaste

Cu toții luăm decizii. Toată viața. Trecerea timpului nu este altceva decât o salbă de decizii, încolăcită în jurul unui gât, care ne desparte trupul, de capul cu care luăm toate aceste decizii. Asta în cazul în care deciziile sunt luate cu cap. Pentru că – din păcate, asta e! – nu întotdeauna deciziile noastre sunt luate cu cap. De multe ori, la luarea unei decizii concură cu totul alte organe decât capul. Sau, mai mult, deciziile sunt luate…de către capul altora! A lăsa pe altul să decidă în locul nostru nu înseamnă numai slăbiciune , ci și prostie. Efectul de bumerang al unei astfel de atitudini este cert, uneori dramatic și nu scapă nimeni de el.
Dar să ne întoarcem la decizii. Fără să ne dăm poate seama, în viață optăm în permanență pentru câte ceva. Alegem, adică, între ceva și altceva. Între ceva mai bun și ceva mai prost, cu tot caracterul relativ al acestor noțiuni. Avem în față fie provocări banale ( “imi iau poșeta asta, sau rochia care mi-a plăcut ieri?”) , provocări serioase ( “voi studia Litere sau mă voi face medic?”) sau provocări vitale. Acestea din urmă își vor pune amprenta pe întreaga noastră viață. A alege să vii lângă un om, promițându-i iubire eternă sau a te despărți de un altul, căruia de asemenea îi juraseși o astfel de iubire, este un astfel de pas. Sau a-ți părăsi țara, cu ochii la covrigii din coada câinilor de prin depărtări, este iarăși o decizie capitală. Desigur, și unele deciziile capitale pot fi reversibile, dar nu e bine să te joci cu ele. Chiar dacă, de multe ori, omul părăsit te-ar reprimi cu brațele deschise, la fel și tara ta, cea abandonată,… dar ce te faci cu ciorbele reîncălzite, care nu mai au același gust?…

……Deși luăm decizii anapoda pe bandă rulantă, știm fiecare că, măcar în teorie, deciziile se iau cumpătat. Mai cu seamă cele majore. Te poți decide, în doi timpi și trei mișcări, ce pereche de cizme să alegi din raft, dar e mult mai greu de ales un drum în viață, atunci când te afli la o râspântie. Iar râspântii ne pândesc de după fiecare cotitură, ademenindu-ne, de multe ori, pe drumuri închise sau spre prăpăstii ascunse ochiului grăbit.
Nimeni , este bine să nu se bage în deciziile noastre. Nimeni nu ne trăiește viața, nu ne plânge lacrimile, nu-și împopoțonează fruntea cu ridurile încruntărilor noastre. Binevoitorii “de pe margine” trebuie ascultați, însă cu masură și mai mult din politețe. Ceva-ceva trebuie păstrat însă și din lamentările lor, căci asa cum chinezii susțin că “nicio carte nu este atât de proastă, încât să nu ai nimic de învățat din ea”, tot așa, putem extrage niscaiva idei sănătoase și din sfaturile celor din jur. Cu condiția ca aceștia să fie de bună credință. Iar detectoare de “rea-credință” încă nu s-au inventat, ceea ce face ca acest criteriu să fie dificil de respectat…

Deciziile nu trebuie luate la nervi, nici în ciuda cuiva și nici pripit. Deciziile cumpătate reduc dezamăgirile ulterioare. Când ai “l’embarras du choix”, cum spun francezii, bagă-te cu picioarele în apă rece, pune-ți experiența și stiința la contribuție și abia apoi stabilește drumul pe care vrei s-o apuci. Iar dacă ești nervos, mai bine suduie, în loc să iei o decizie greșită! Altfel riști să îndepărtezi un om loial, care n-a făcut decât să greșească, în modul cel mai omenesc cu putință. Si care merită, mai întotdeauna, o nouă șansă, în loc de o decizie dramatică.
E bine să vorbim puțin și de ruperea pisicii în două. Chiar dacă supărăm organizatiile focusate pe protecția animalelor, uneori e bine să procedăm astfel, cu pisicile din viața noastră. (Mai ales dacă sunt negre! 😁) Așadar, există situații în care deciziile trebuie să fie radicale, fără loc de-ntors, fără regrete paralele. Un rău major nu poate fi îndreptat , uneori, decât scoțându-l , cu rădăcini cu tot, din viața noastră…

Atunci când luăm o decizie majoră ( excludem , deci, decizii din categoria : “ Să comand un snițel vienez sau o porție de sarmale cu mămăliguță?”) trebuie să ținem cont de mai multe elemente : decizia noastră trebuie să presupună un “bine, pe termen lung” ( ceea ce numai Mafalda poate garanta!) , să nu ne înhame la jugul unor eforturi de Sisif, în goana noastră după vise îndeplinite, apoi să genereze, prin ricoșeu, “bine” și pentru cei dragi nouă, și, mai ales, să nu genereze nefericirea celorlalți. Orice decizie a noastră trebuie să presupună un consum minim, tinzând către zero, de lacrimi, atât ale noastre, dar mai ales celor din jur. “Nu-ți poți clădi fericirea ta, pe nefericirea celor din jur” este deja un “loc comun”. Câți însă țin cont de acest îndemn, atunci când iau o decizie?
….Cu toții luăm decizii, de dimineața , până la asfințit. Iar dacă tot ajungem la asfințit, cu luarea unei decizii, atunci mai bine să o amânăm până a doua zi. Noaptea este întotdeauna cel mai bun sfetnic. Chiar dacă este o noapte polară, luminată de o frumoasă auroră boreală.

Uscatoare rufe