Am scris ieri unul dintre textele mele pentru Tango- dar as minti daca as spune ca numai dintr-un reflex literar mi s-a reactivat in minte intrebarea: de unde vine dragostea? Ma intreb, in nestire, in aceasta bucata de viata pe care-o strabat, ce se intampla cu noi de ne-asezam, cu sau mai mult fara voie, sub semnul iubirii si, implicit al sfasierii, sub semnul cautarii, al amagirii, al dezamagirii. Sau, la o mie de ani o data, sub semnul miraculos al fericirii. Ce resorturi nebune exista in noi si ne alunga de langa blazare, de langa renuntare, ne scot din singuratate, ne tin treaza puterea de-a cauta, inca si inca o data, donquijotesc si splendid, mori de vant, pocaluri sfinte, mari iubiri pentru eternitate?…
In povestea mea din Tango se facea ca ma indragosteam de un barbat pe care nu l-am intalnit niciodata, dar care, printr-o intamplare, a ajuns sa-mi scrie, sa-mi vorbeasca, sa-mi puna intrebari, sa ma oblige sa caut raspunsuri. Citește mai departe…
Comentează