Doamne, cât de tare doare! …E ca și cum un tren cu multe vagoane trece peste tine, iar și iar, iar tu nu reușești să-i deviezi traseul! Lacrimile îți inundă ochii, mâinile îți tremură, iar tu te resemnezi în fața destinului și înduri durerea pierderii acestui om pe care l-ai iubit. Simți amărăciune și dezamăgire, acest capitol din viața ta se încheie și pășești pe un teren necunoscut…
…Și, cu toate acestea , liniștea nu este chiar atât de greu de regăsit. Ea stă în starea de bine, acumulată în amintirile tale. Acestea se vor rândui frumos pe rafturile subconștientului tău și îți vor reaminti de faptul că știi să iubești și să te lași iubită și , mai ales, că meriți să fii iubită.
Experiența este una din procedurile dueroase ale vieții. Iar dragostea reprezintă întotdeauna un mare risc. Când ai încredere nesfârșită în cineva, te poți alege cu unul din cele două rezultate : cu omul iubit sau …cu o lecție pe toată viața.
…Asta e, ai avut, se pare, parte de ultimul, iar acum te sufocă plânsul și ești mistuită de necruțătoarea întrebare : Cum voi depăși această durere? Dar tu nu trebuie să uiți că ești un om puternic și că vei depăși acest moment. Că o vei porni , cât de curând, înainte.
Disperarea, lacrimile, senzația că-ți pierzi mințile – nu sunt decât o dovadă a faptului că ai simțit cu adevărat că trăiești, că ai iubit și ai pierdut. Că nu ai stat pe banca de rezerve, temându-te de a te implica într-o relație, ci ai intrat în ea cu tot sufletul. Și să nu crezi că nu ai avut nimic de învățat din această lecție : ai devenit mai puternică, mai înțeleaptă, mai iubitoare, iar acum ești gata să te întâlnești cu omul potrivit, cu cel care îți este de fapt predestinat.
De data asta nu ai avut norocul să întâlnești iubirea vieții, dar asta nu înseamnă că totul e pierdut.
Orice sfârșit reprezintă un nou început, începutul a ceva nou, irepetabil și magnific!
Sursa : soulpost.ru
Oare chiar asa? Povesti.