Sa mai avem dreptul la Istorie?
Ne putem considera mostenitorii ei?
Raspunsul ar fi afirmativ daca am accepta ca doar parcurgerea manualelor, tratatelor, cronicilor si analelor nu configureaza profilul patriotismului si al iubiri de trecut, ci doar semantica forma a eruditiei.
Nicolae Iorga spunea ca el a deprins tainele imemorialitatii vorbind cu oamenii simpli, mergand la originile firii si faptelor.
Cam asa ar trebui inteles Cuza, Marele Domnitor Intregitor, cel ce ne-a aratat ca se poate cand credeam mai putin, cand totul era atat de bine fixat si stabilit incat parea ineluctabil.
Si iata-l pe acest Parcalab de Galati pornit din Barlad, coleg de clasa cu Alecsandri si Kogalniceanu, renuntand la cursurile de Medicina de la Paris, pentru a se deda celor de Drept, pe care nu le va absolvi, dar pe care le va aplica cu justa masura izvorata din ele.
Va fi sincer si non-conformist, nu va renunta la micile tabieturi si la marile iubiri ascunse in alcovuri si broderii.
Prin toate acestea va fi real si nedisimulat, asumandu-si nu numai enormele calitati dar si inevitabilele afecte umane.
Din doua Provincii mereu unite va face o Tara si ii va da tot harul de a razbate in lume.
Reformele vo fi dure si anevoioase, fiindca il va anticipa pe „Ghepardul” lui Lampedusa:
”Trebuie sa schimbi totul daca vrei sa nu se schimbe nimic.”
Vorba aceasta paradoxala are in ea samburele germinativ al constantei, media de aur a grecilor, pastrarea drumului drept al reusitei uneori sinuoase.
Tot ce va crea va dainui peste secole, fiindca va avea spirit novator si paradigma europeana.
Diplomatia va fi arta de a obtine ceva durabil, care se va implini in timp si va crea premizele viitorului.
Va sti sa se retraga din proprie initiativa, asteptand calm doar verdictul Istoriei, tumultos in epoca, favorabil acum.
Cosmin-Stefan Georgescu , 24 Ianurie 2022, Paris
Comentează