Trebuie să recunoaștem că a nu mai reuși să intri în blugii preferați este uneori sinonim cu dezastrul! Și atunci apare în mod firesc întrebarea : oare trebuie să renunți la ei, sau există vreo metodă miraculoasă de a-i lărgi, astfel încât să-i poți din nou îmbrăca? Răspunsul este uluitor de simplu : o poți face cu ajutorul…apei de la robinet!
Poate i-ai mai auzit, pe unii și pe alții, spunând că și-au lărgit blugii, îmbrăcându-i uzi și umblând așa cu ei o vreme prin casă. Într-adevăr, blugii se pot lărgi în acest fel, chiar dacă a umbla îmbrăcată în pantaloni uzi nu e tocmai confortabil! Dar …rabdă baba la frumos, nu-i așa?
Reține câteva detalii importante : când îți pui blugii, trebuie să tragi aer în piept și să-i îmbraci trăgând în sus nu de laterale, ci de zona șlițului.
Momentul culminant : udarea blugilor nu trebuie să se facă înainte de a-i îmbrăca, ci după! Aceasta pentru a ușura procesul îmbrăcării. Iar de udat, nu trebuie udați blugii în întregime, ci doar acele părți care vă strâng. Le poți stropi cu pulverizatorul, umplut cu apă caldă. Pentru a obține efectul maxim, este bine să nu înțepenești apoi pe loc, ci să te miști în toate pozițiile, oricât de greu ți-ar fi. Ei, nu chiar să faci tumbe prin casă, dar poate fi un bun moment pentru a-ți bifa gimnastica de dimineața. Deci, dă drumul la radio și fă puțină aerobică! Reține : nu da blugii jos decât după ce s-au uscat complet!
Toate bune și frumoase, însă atenție mare : înainte de a recurge la această metoda relativ simplă, trebuie să citești pe etichetă compoziția materialului din care sunt confectionați blugii. Dacă în acesta conține bumbac, elastan și denim, metoda de mai sus va da sigur roade. Materialele sintetice în schimb sunt foarte greu de întins, uneori chiar imposibil. De regulă, această particularitate o au modelele slim. În cazul lor, chinul este inutil : nu-i vei lărgi nici până la Paștele Cailor!
Și mai există un lucru de care trebuie să ții cont : fibrele din care este alcătuit materialul de blugi pot fi lărgite doar transversal, de aceea este inutil să încerci să-ți lungiți blugii care ți-au rămas prea scurți. Mai bine îi transformi în șort sau măcar în bermude!
Comentează