Cum s-a făcut de-a absolvit Marina Almășan Academia de Artă culinară și Cultură din Coreea

Atunci când călătorești, cu siguranță una din provocările cele mai captivante este întâlnirea cu mâncarea tradițională. Adevăratul călător prin lume mănâncă ( sau măcar gustă!) cât mai multe din bucatele specifice. N-am să-i înțeleg niciodată pe turiștii care, ajunși prin țări străine, își comandă de la restaurant șnițel cu cartofi prăjiți sau clătite cu gem. Este o comoditate enervantă și o lipsă de curiozitate care mă face să mă sui pe pereți!…Iar după ce cobor (😁), intru în primul restaurant tradițional și-mi comand obligatoriu ceva specific. Cu sau fără recomandare prealabilă. De regulă, studiez internetul, iar apoi ajustez informațiile la fața locului, cu ajutorul localnicilor. Din poșetă nu-mi lipsesc însă niciodată nici tabletele gălbuie de Furazolidon, nici cele roșii de Triferment!….

Mă aflu deja de 5 zile în Coreea de Sud și am probat cam tot ce se poate proba. La unele mese, am cerut porții suplimentare. La altele…am procedat ca în “Moartea căprioarei” : “…mănânc și plâng. Mănânc…”. Nu pentru că aș fi dat peste lucruri imposibil de mâncat ( mâncarea coreeană este sănătoasă și gustoasă) ci pentru că există locuri prin Seoul în care mâncarea este ultra-picantă! De aici vin lacrimile. Am avut norocul să am alături de mine alți doi curioși ( știți cum se spune : “Cum e turcul, și pistolul!) : și cameramanul, și fotoreporterul, așa că…am degustat în familie, îmbiindu-ne reciproc și făcând

schimb de impresii, ridicări din umeri, și,foarte rar, grimase.

Din ce am citit, ce am probat și ce mi s-a povestit , am tras următoarele concluzii: mâncarea, la coreeni, nu este menită numai să potolească foamea, ci, potrivit unui proverb coreean, “alimentele sunt medicamente, iar mâncatul propriu-zis este opera Cerului”.
Dacă privești o masă coreeană îmbelșugată, ai senzația că asiști la un show de culori și de gusturi. Carne, orez,legume de toate felurile, condimente cunoscute și necunoscute – toate se amestecă, într-un adevărat spectacol de culori și gusturi. Mâncărurile sunt, așa cum spuneam, delicioase, pline de vitamine – și prin aceasta foarte sănătoase – și mai ales ( atenție., doamnelor și domnișoarelor!) foarte sărace in calorii!
Actul gătitului este el însuși foarte special. Există reguli care își pierd sorgintea în negura timpului, formulele după care sunt amestecate ingredientele par a fi magice, sau, în orice caz, magic este rezultatul obținut. Foarte des vei auzi spunându-ți-se : “ Această mâncare era gătită pentru regi”. Și deodată te simți important și mai cu poftă mesteci ceea ce ți s-sa așezat în farfurie, colorat și parfumat. Regula celor 5 culori apare la tot pasul, le descoperi aranjate ca atare în boluri și farfurii, pe platouri întinse, devenite curcubeu.

În mod tradiţional și simplist vorbind, o masă la coreeni conţine orez, supă, tocană, friptură, salată, legume sau carne fierte, peşte marinat şi paste de soia. Spun “simplist vorbind”, pentru că toate mâncărurile au denumiri complicate, sau cel puțin, la prima auzire, imposibil de reprodus. Așa că…mănânci și taci, fără să încerci să rostești denumirea mâncării! La gătit, coreenii folosesc în general foarte multe condimente: sosul de soia, susanul, ghimbirul, usturoiul, ardeiul iute, oţetul, vinul de orez, dar şi paste iuţi, precum cea din soia fermentată (Doenjang) sau din ardei (Kochujang).

Un moment aparte este masa. Când coreeanul și familia sa se așează la masă, totul decurge potrivit unui adevărat ritual. Fiecare membru al familiei are câte un rol bine determinat. Coreenii se aşează în jurul unei mese, de regulă joase. Fiecare are propriul bol pentru orez și propriile tacâmuri : tradiționalele betișoare lungi ( din lemn sau metal) și, ca supliment, lingura. N-am avut norocul să trag cu ochiul la masa unei familii de coreeni, dar am citit că bătrânii mănâncă primii şi copiii ultimii, iar felurile de mâncare se pasează de la un om la altul, evitându-se întinderea mâinii peste masă.
Toate felurile de mâncare se servesc în acelaşi timp. Farfuriile sau bolurile mari se pun pe centrul mesei, iar apoi mesenii își pun în farfurie fiecare ce dorește. Prânzul este mai uşor, cu tăiţei sau orez amestecate cu legume. Micul dejun este la fel de bogat ca masa de seară, bazându-se pe orez, supă şi kimchi. Kimchi este un soi de varză murată, nelipsită de pe masa coreeanului. Este foarte sănătoasă, conține vitamina C, este bogată în fibre și conține varză și ardei iuți, tinuți la fermentat câteva luni bune, în vase de lut. Familiile de coreeni obișnuiesc să aibă în casă două frigidere : unul pentru mâncarea de zi cu zi și altul pentru kimchi! ( pe vremuri, vasele de lut cu kimchi se țineau îngropate în pământ, pentru a sta la rece).
Deși mărturisesc că , în primele mele zile in Coreea nu am băut decât ceai verde, sucuri naturale și bere tradițională ( să știți că berea coreeană este extrem de gustoasă!) vă voi spune că băutura tradițională coreeană se numește Sik Hye și este făcută din orez şi malţ. Se consumă rece, pentru că astfel aroma este mult mai puternică. Iată și o altă variantă : Su Jung Gwa, dulce, cu scorţişoară şi ghimbir!

Străinii se dau , de regulă, în vânt după mâncarea coreeană. Și, deși am văzut în Seoul puzderie de restaurante europene și americane ( binecunoscutele branduri de fast food sunt și aici foarte populare, mai cu seamă în rândul tinerilor), restaurantele tradiționale au o mare căutare. Sunt frecventate deopotrivă de localnici, dar mai ales de străinii dornici să deguste specialitățile despre care au citit pe internet. În sprijinul aceste “dorinți de necunoscut”, pentru amatorii de experimente culinare, pentru gospodinele care doresc să-si diversifice “opera “ de acasă sau să-si dea gata musafirii, sau pur și simplu pentru amatorii de inedit, organizatorii de vacanțe le oferă acestora posibilitatea de a participa la captivante lecții de gătit.

Și pentru că și eu ma încadrez într-una din categoriile de mai sus ( ghiciți care!) și pentru că am avut parte de niște organizatori de excursie fantastici ( mulțumim, KOCIS!) , iată-mă intrând, împreună cu vajnica mea echipă de la TVR și femeide10.ro, în clădirea unde își are sediul Food and Culture Academy – Academia de Artă culinară și Cultură din Coreea. Motivul : evident, participarea mea la o lecție de gătit, ținută de unul din bucătarii profesioniști ai Academiei: domnișoara Jeang Ye Ii.
Schimb de amabilități ( toți coreenii au un dublu numitor comun: zâmbetul și politețea!) , apoi un scurt interviu pentru TVR luat doamnei Kin Su Iin – Președinta Academiei ( care e impresionată că are de a face cu “ un star de televiziune din România” – cum exagerat mă prezintă ghidele noastre, în pofida vociferărilor mele repetate) , apoi…șorțul de rigoare, câteva explicații sumare despre ceea ce va urma și, sub privirile amuzate ale colegilor mei, care mă filmează și fotografiază în același timp, mă dau în spectacol, gătind ( prin procedeul imitației! 😁) nici mai mult nici mai puțin decât TREI feluri de mâncare traditională coreeană : Bulgogi ( vită asezonată cu diferite legume) , Bibimbap ( orez amestecat cu legume și pastă de ardei iute) si respectiv Haemulpajean ( clătite cu fructe de mare și ceapa chinezească!

Acu’, antrenamentul de acasă, plus adrenalina care se declanșează mereu în mine la vederea beculețului roșu al camerei, plus dorința de a nu mă face de râs nici pe mine, în fața fiului meu, dar nici România, în fața poporului coreean ( 😂😂😂) toate acestea cumulate m-au făcut să mă descurc binișor, drept care Academia m-a gratulat cu o super-diplomă ( pe care sigur o voi trece in CV!) , dându-mi ideea de a deschide un restaurant coreean în București!

…Cel mai trist moment al zilei ( dar nu pentru mine! ) a fost însă finalul , când Victor și Marian ( ba chiar și săracele noastre ghide!)  au fost nevoiți să deguste ceea ce a gătit colega lor de călătorie. Mai cu noduri, mai din politețe, farfuriile au fost golite, iar ei….culmea!  au supraviețuit!

Oricum, experiența a fost inedită și o recomand cu căldură oricărui român care va decide să viziteze Coreea! …chiar dacă lecția sa nu va fi televizată, așa cum am avut norocul eu!
Deh, avantajul călărețului! 😜

Foto: Victor Socaciu